Motivul emoționant pentru care Prințul William a încălcat protocolul regal!

12 mai 2022 13:31   Internațional

Prințul William a uitat complet de regulamentul regal, în timpul unei vizite în Scoția, unde alături de soția lui, Kate Middleton, a stat de vorbă cu mai mulți localnici nevoiași. Iată motivul emoționant din spatele gestului neașteptat făcut de Ducele de Cambridge!

Prințul William și soția sa, Ducesa de Cambridge, au vizitat zona Kennishead din Glasgow, Scoția, acolo unde s-au întâlnit cu mai mute persoane dezvantajate sau vulnerabile, ajutate de fundația Wheatley Group, care se ocupă de cei expuși riscului de a rămâne fără adăpost  și de îngrijirea pe care o necesită.

Motivul emoționant pentru care Prințul William a încălcat protocolul regal

Impresionat de modalitatea în care grupul le-a schimbat viața acestor oameni, dar și de poveștile lor grele de viață, William s-a abătut de la regulamentul regal, renunțând la strângerile de mână formale. În schimb, Ducele a decis să îmbrățișeze un pensionar care izbucnise în plâns.

Prințul William a fost fotografiat într-un moment inedit, în timp ce îl îmbrățișa pe bărbatul în vârstă de 66 de ani, care are și același prenume, William Burns, și care a fost copleșit de emoție la întâlnirea cu Ducele de Cambridge, astfel că a început să lăcrimeze. Imaginile pot fi urmărite AICI.

De obicei, conform protocolului regal, membrii publicului sunt întâmpinați, în timpul întâlnirilor cu cei din familia regală, cu strângeri de mână formale, cărora se adăugă plecăciuni sau reverențe din partea celor care nu au același rang. Alte forme de salut nu fac parte din codul regal, iar o îmbrățișare depășește cu mult „formalitățile”.

Citește și: Kate și William, cum nu i-ai văzut niciodată! Dansează «de parcă nimeni nu s-ar uita la ei»

Ducii de Cambridge își doresc să schimbe protocolul

Astfel, a fost o diferență semnificativă în cadrul acestei întâlniri, când William a decis să renunțe complet la protocol și să își urmeze inima. Se pare că Ducii se țin de cuvânt în acest sens, după ce a ieșit de curând la iveală că aceștia și-ar dori o nouă abordare cu privire la modul în care interacționează cu publicul și că ar avea de gând să „modernizeze monarhia”. Mai multe informații în legătură cu subiectul puteți afla AICI.

Ducii de Cambridge se află momentan într-o vizită de două zile în Scoția, acolo unde vor  bifa mai multe evenimente. Aceștia au participat și în cadrul unui curs al unei școli primare, unde cuplul regal fost fotografiat printre elevi, în timp ce lua parte la un joc.

William și Kate știu cum să se comporte în preajma micuților, având în vedere că sunt părinții a trei copii: Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

Citește și: Kate și William, decizia importantă luată de dragul Reginei Elisabeta. La ce sunt dispuși să renunțe

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe