O expulzează Elveția pe iubita lui Putin? Petiția a fost semnată de peste 61.000 de cetățeni!
După ce Federația Rusă a atacat Ucraina, în urma deciziei președintelui rus Vladimir Putin, cea despre care se vehiculează că ar fi iubita acestuia, Alina Kabaeva, a atras un val negativ de atenție asupra sa, mulți comentând acid faptul că aceasta a fugit în Elveția, în timp ce mii de oameni mor în statul ucrainean, iar alții rămân, devastați, pe drumuri. Peste 61.000 de oameni cer, astfel, să se ia măsuri împotriva gimnastei!
Elveția a fost îndemnată să o expulzeze pe Alina Kabaeva și să o trimită înapoi în țara sa. A fost creată și o petiție în acest sens, prin care se cere deportarea „amantei” lui Vladimir Putin, iar documentul a primit peste 61.000 de semnături.
Elveția, îndemnată să o expulzeze pe Alina Kabaeva
Întreaga campanie de expulzare a pornit de la cetățeni ucraineni, belaruși și chiar și ruși, după invazia Federației Ruse în Ucraina, catalogată ca fiind ilegală și o „crimă de război”.
Alina Kabaeva, în vârstă de 38 de ani, este o fostă gimnastă olimpică și politician și se spune că ar avea și patru copii alături de liderul rus, pe care i-a luat cu ea în timp ce s-a adăpostit în Elveția, informează The Independent. Aceasta a fost denumită și „cea mai flexibilă femeie din Rusia”.
Putin s-a declarat mereu deranjat de întrebările cu privire la viața sa privată, președintele Rusiei fiind foarte discret în privința acestui subiect. Așadar, cei doi nu și-au confirmat niciodată în mod public relația.
Cu toate acestea, se zvonește încă din 2008 că cei doi ar fi fost logodiți, ziarul Moskovsky Korrespondent fiind cel care a propagat informația. Publicația a fost închisă la scurt timp. În 2015, un ziar elvețian a afirmat că Alina Kabaeva a dat naștere gemenelor cuplului în Lugano, Elveția. Kremlinul a negat atunci că Vladimir Putin ar fi tatăl fetițelor. Pe lângă acestea, sursele mai spun că cei doi ar avea și doi fii.
Citește și: Cine este cu adevărat Alina Kabaeva, iubita lui Vladimir Putin. Tot trecutul a fost făcut public
Autorii petiției, furioși că iubita lui Putin trăiește bine-mersi în Elveția
Statul elvețian este în prezent acuzat de către autorii petiției de expulzare a Alinei Kabaeva că au ales să „continue să o găzduiască pe ea și familia ei, în timp ce Putin distruge viețile a milioane de oameni.” „Elveția continuă să găzduiască un complice al regimului lui Vladimir Putin”, se mai arată în petiție. Liderul de la Kremlin a fost comparat chiar cu Adolf Hitler, așadar petiția îndeamnă Elveția să se asigure ca „Eva Braun” va fi „returnată Führerului ei”.
Citește și: Alina Kabaeva, iubita lui Putin, implorată să oprească măcelul din Ucraina
Luna trecută, Elveția a declarat că se alătură țărilor care au impus sancțiuni împotriva Rusiei, în urma războiului izbucnit, însă unele voci acuză statul că ar fi în continuare „neutru”. „Elveția își reafirmă solidaritatea cu Ucraina și poporul acesteia; va livra ajutoare pentru cei care au fugit în Polonia.”, a anunțat guvernul elvețian.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram