#Casa Regală a Marii Britanii

Prințul William, salariu anual de 30.000.000 $! Din ce câștigă acești bani

29 iulie 2024 13:21   Internațional

Prințul William (42 de ani) trăiește pe cai mari! Moștenitorul tronului a câștigat 30 de milioane de euro în primul său an de administrare a Ducatului de Cornwall. Regele Charles al III-lea (75 de ani) a fost cel care i-a oferit proprietatea, anul trecut.

Prințul William a devenit Duce de Cornwall în 2023

Prințul William a primit titlul de Cornwall și moștenirea ducatului atunci când tatăl său a urcat pe tron. Ca membru activ al familiei regale, acesta nu primește un venit tradițional, relatează revista americană People

În schimb, cheltuielile sale anuale sunt acoperite de Ducatul de Cornwall, care e o moșie ce i-a aparținut lui Edward al III-lea în 1337. Ducatul de Cornwall și-a publicat raportul anual pe 24 iulie.

Potrivit datelor oficiale, a avut un excedent distribuibil de 30,4 milioane de dolari pentru anul financiar 2023-2024, primul an complet al prințului William în calitate de duce de Cornwall. Aceasta sumă a acoperit cheltuieli oficiale, caritabile, dar și private ale moștenitorului tronului, ale soției sale, Kate Middleton, și ale celor trei copii ai lor, George (11 ani), Charlotte (9 ani), Louis (6 ani). Prințul William plătește, desigur, impozit pe acest venit.

Moșia Cornwall, estimată la 1 miliard de dolari

Moșia Cornwall, estimată la 1 miliard de dolari, se întinde pe 23 de comitate din Anglia și Țara Galilor, incluzând ferme, case, terenuri și alte bunuri. După moartea Reginei Elisabeta, o sursă regală a afirmat că William „s-a cufundat pe deplin” în rolul său de șef al Ducatului de Cornwall. Prințul de Wales a făcut mai multe opriri la moșie de când a moștenit-o, inclusiv o ședere de o noapte în mai, când a vizitat locul proiectului inovator de locuințe al Ducatului de Cornwall, menit să ajute persoanele fără adăpost din Newquay.

Prințul William și-a actualizat recent și alte patronaje. A fost schimbat rolul său la Asociația de Fotbal (FA). Fan dedicat al acestui sport, el va servi acum ca patron al FA, o funcție pe care anterior a deținut-o bunica sa, Regina Elisabeta. Până acum, William a fost președinte al FA, din 2006, iar schimbarea reflectă rolul său de conducere în calitate de Prinț de Wales.

În plus, el își va asuma noi patronaje la Welsh Guards Charity și Royal Cornwall Agricultural Association,  și va deveni președinte al Asociației Victoria Cross și George Cross. De asemenea, va trece de la președinte la patron al Fields in Trust.

Regele Charles al III-lea își pune în bagaj 6 borcane cu miere

După decenii în care a călătorit pentru îndatoriri oficiale, Regele Charles al III-lea s-a obișnuit să mănânce același mic dejun în fiecare zi. Chiar dacă este plecat în țări străine, el are mereu la el produse organice și o gamă largă de alimente sănătoase, printre care șase borcane cu soiuri diferite de miere, relatează tabloidul britanic Mirror.

Bucătarul regal Graham Newbould a explicat că Majestatea Sa mănâncă dimineața pâine de casă, fructe proaspete, sucuri naturale, miere și musli.

O altă solicitare specifică pentru micul dejun a fost dezvăluită de fostul bucătar regal Darren McGrady, care a lucrat pentru familia regală timp de mai bine de 15 ani. El a explicat că Regelui Charles al III-lea îi place să se asigure că în cămara regală sunt numai „produse proprii”.

Mai multe