Tradiția pe care a încălcat-o Kate Middleton. Totul s-a întâmplat de ziua fiului ei, prințul George

#Casa Regală a Marii Britanii

Kate Middleton și Prințul William l-au sărbătorit, recent, pe fiul lor cel mare. Prințul George a împlinit vârsta de 11 ani. Cu această ocazie, cuplul regal a încălcat o tradiție pe care o respectau de mult timp. 

Kate Middleton împreună cu familia Foto: Getty Images
Kate Middleton împreună cu familia Foto: Getty Images

Ce fotografie a fost postată direct pe rețelele de socializare

Prințul William și Kate Middleton au încălcat o tradiție de lungă durată prin publicarea, luni, 22 iulie, a unei noi fotografii a Prințului George pentru a marca cea de-a 11-a aniversare a lui. Se știe că a existat întotdeauna un precedent ca Prințul William și Kate Middleton să împărtășească imagini oficiale sub embargo pentru presă în ajunul zilelor de naștere ale copiilor lor, însă noul portret al Prințului George a fost postat direct pe rețelele de socializare în ziua lui de naștere, pe 22 iulie.

Când a fost schimbată tradiția

Această tradiție de lungă durată a fost schimbată de celebrul cuplu regal în aprilie, pentru cea de-a șasea aniversare a Prințului Louis, fotografia tânărului stând desculț pe o pătură pe iarbă fiind împărtășită pe conturile lor X și Instagram în ziua sa specială, pe 23 aprilie. 

Prințul William și Kate Middleton au procedat la fel pentru cea de-a noua aniversare a Prințesei Charlotte, pe 2 mai. Schimbarea modului în care soții Wales publică noi fotografii ale copiilor lor s-a datorat perioadei fără precedent prin care trece familia, în contextul în care Kate urmează un tratament împotriva cancerului, diagnosticul acesteia fiind dezvăluit pentru prima dată în martie.

Altă schimbare: fotografii alb-negru

Într-o altă schimbare majoră, Kate Middleton, care realizează de mult timp fotografiile oficiale ale copiilor săi, a ales să facă poza nouă cu Prințul George în alb și negru, într-o altă abatere de la tradiție. Fotografiile cu George, Charlotte și Louis au fost întotdeauna publicate în culori, dar de data aceasta viitorul rege a fost fotografiat în alb-negru, zâmbind pe o bancă de piatră de pe proprietatea familiei din Windsor. Viitorul rege al Marii Britanii are zâmbetul pe buze, părul aranjat într-o parte și poartă un costum închis la culoare, asortat cu o cămașă albă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
manastire jpg
marea britanie shutterstock1 jpg
case sat romania shutterstock jpg
casa radio jpg
masina volan pixabay1 jpg
 Magos Olariu Constanta  jpg
gradina curte flori istock jpg
George Coşbuc
image
actualitate.net
image
actualitate.net