#Război Ucraina-Rusia

Putin, cu Mercedesul pe podul Kerci! Este prima sa vizită în Crimeea, de la începutul războiului

5 decembrie 2022 16:54   Internațional

Circ sau dovadă de curaj? Preşedintele rus Vladimir Putin a condus azi o mașină pe podul Kerci din Peninsula Crimeea, care a fost parţial distrus în luna octombrie.

Citește și: Statuia cu Vladimir Putin dezbrăcat pe toaletă, scoasă la licitație, în Cehia

Este prima vizită a președintelui rus în peninsula anexată de la începutul ofensivei Moscovei împotriva Ucrainei, dezvăluie presa rusă, conform AFP. Canalele de televiziune ruse au difuzat imagini în care Vladimir Putin apare conducând un Mercedes, susţinând că se afla pe acest pod care leagă peninsula ucraineană de teritoriul rus.

Vladimir Putin a inspectat personal podul din Crimeea

Viaductul a fost avariat în octombrie de o explozie puternică atribuită de autorităţile ruse forţelor ucrainene.”Vladimir Putin a condus pe drumul către Podul Crimeei, care a fost reparat după explozia din octombrie, şi a vorbit cu muncitorii”, a precizat Kremlinul într-un comunicat de presă.

Explozia podului din Crimeea, soldată cu trei morţi, a provocat un şoc în Rusia. Acest pod de beton, construit cu o sumă mare la ordinul lui Vladimir Putin, este principala legătură a Rusiei cu Crimeea și este esențial pentru aprovizionarea provinciei. 

Iată șiImagini cu Vladimir Putin în timp ce trage cu o armă cu lunetă

Conducem pe partea dreaptă. Partea stângă a podului, după cum am înțeles, este în stare funcțională, dar totuși trebuie finalizată. Ea a suferit puțin mai mult, trebuie să o aducem într-o stare ideală”, a declarat Vladimir Putin, într-un fragment difuzat pe postul de televiziune Rossiya-24.

Știrea cu liderul de la Kremlin în vizită la podul Crimeii a făcut înconjurul televiziunilor și publicațiilor rusești, fiind subiectul principal pe toate site-urile de presă din Rusia. Vladimir Putin ar fi avut, de asemenea, „o scurtă conversație cu muncitorii care lucrează la pod.

Putin a subliniat importanța căii terestre care leagă Crimeea de restul Rusiei”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, cu referire la teritoriul anexat ilegal de Moscova în 2014.

Te-ar putea interesa și: Documente secrete de la Kremlin: Vladimir Putin ar avea cancer și Parkinson

Pe 5 decembrie, la ora 10:50, în cadrul lucrărilor de restaurare, vehiculele au fost transferate pe partea dreaptă a porțiunii de drum a Podului Crimeea”, au transmis autoritățile locale.

Lucrările vor continua inclusiv anul viitor

Vizita lui Vladimir Putin a avut loc după ce luni dimineața autoritățile din Rusia au anunțat că porțiunea reabilitată a Podului Crimeii a fost redeschisă traficului rutier. Explozia de la podul Kerci a perturbat logistica rusească pentru Crimeea și sudul Ucrainei.

Asta pentru că a redus semnificativ capacitatea rușilor de a transporta echipamente militare și trupe în zonă pe calea ferată sau pe șosea. Lucrările de reparare a podului continuă însă, și vor fi finalizate până în toamna sau iarna anului viitor.

La două zile după explozia care a avariat podul Kerci, Rusia s-a răzbunat și a lansat rachete asupra Kievului și altor orașe ucrainene importante. De la început, Kremlinul i-a acuzat pe ucraineni de avarierea podului Kerci. Președintele rus Vladimir Putin a denunțat explozia  drept un „atac terorist” împotriva Rusiei.

Citește mai multe despre: Un apropiat al lui Vladimir Putin a murit în circumstanţe suspecte. Era supranumit „copilul minune al gazului” din Rusia

Cu toate acestea, președintele ucrainean Volodomir Zelenski a negat orice implicare: „Nu am comandat explozia de pe podul Kerci din câte știu eu. Există multe verticale de putere, structuri de comandă de sus în jos. Este un sistem mare. În Uniunea Sovietică, a fost KGB. Astăzi este format din mai multe ramuri care decid constant care dintre ele este cea principală”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe