#Coronavirus

Reinfectări în masă cu Omicron în Spania. Ce arată studiile

10 ianuarie 2022 21:10   Internațional
Ultima actualizare:

Potrivit unor date furnizate de cercetătorii spanioli, varianta Omicron este „vinovată” pentru reinfectarea pacienților din Spania care au mai trecut o dată prin boală fiind cele mai mari numere de la începutul pandemiei.

Numărul de reinfectări cu COVID-19 raportat în Spania în ultimele două săptămâni a depășit numărul total de reinfectări înregistrate în cei aproape doi ani de pandemie, potrivit ultimelor date ale cercetătorilor spanioli de la Istitutul de Sănătate Carlos III, informează The Guardian.

Spania, reinfectări în masă cu varianta Omicron

Astfel, cifrele arată că într-un interval de două săptămâni, de la sfârșitul lunii decembrie și începutul lunii ianuarie, Spania a raportat 20.890 de reinfectări, în condițiile în care de la începutul pandemiei și până în 22 decembrie, numărul total de reinfectări a fost de 17.140.

Cifrele includ atât reinfectări confirmate, cât și suspectate. Cercetătorii au atribuit numărul tot mai mare de reinfectări variantei Omicron, despre care se știe că este extrem de contagioasă. Spania se confruntă în prezent cu o „transmisibilitate enormă a COVID”.

Înainte de această variantă, reinfectările erau rare la nivel global. Omicron a schimbat acest lucru”, a declarat imunologul Alfredo Corell, profesor la Universitatea din Valladolid.

Datele din Spania se adaugă altor cercetări anterioare care au făcut deja o legătură între varianta Omicron și creșterea reinfectărilor. Un raport publicat de cercetătorii de la Imperial College din Londra a estimat că riscul de reinfectare cu Omicron este de 5,4 ori mai mare decât cu Delta.

Acest studiu oferă dovezi suplimentare cu privire la măsura foarte substanțială în care Omicron poate ocoli imunitatea anterioară dată atât de infecție, cât și de vaccinare”, a declarat conducătorul studiului, profesorul Neil Ferguson.

În Africa de Sud, unde varianta Omicron a fost identificată pentru prima dată, cercetările preliminare au sugerat că varianta pare să reinfecteze oamenii cu o rată de trei ori mai mare decât tulpinile anterioare.

Totuși, tot studiile arată că în urma infectării cu varianta Omicron efectele bolii sunt mai ușoare, scăzând și riscul de internare în spital al pacienților, astfel, față de varianta anterioară - Delta.

Mai multe