Un român stabilit în Germania, terorizat de o altă familie de conaționali. De ce s-a trezit cu poliția la ușă: „Dacă nu-i convine să zidească geamul..”

19 septembrie 2024 7:26   Internațional
Ultima actualizare:

Un român stabilit în Germania a trecut printr-o situație neplăcută după ce vecinii săi, tot români, l-au reclamat la poliție pentru un motiv absurd. Bărbatul, care pleacă la muncă foarte devreme, s-a trezit cu autoritățile la ușă după ce vecinii l-au acuzat că le tulbură somnul.

„Acum puțin timp s-au mutat lângă mine, adică vecini, o familie de români. Eu plec la muncă de obicei foarte dimineață, în jur de 3-4. Eu nu mi-am făcut așa de mult lucru cu ei, dar îi salutam.

Am venit într-o zi de la muncă, m-am pus să mănânc, nu durează 10-15 minute și mă trezesc cu poliția la ușă. Eu mă întrebam ce doamne am făcut. Ei îmi zic că vecinii mei români m-au reclamat că pe la 3 dimineața pornesc mașina și le bag farurile în geam, îi trezesc din somn și ei nu pot dormi că dau eu noaptea ture.

Păi, stați așa, le-am spus, eu nu dau ture, eu mă trezesc și mă duc la muncă. Ce pot să fac eu să nu îi deranjez, dacă așa îmi este locul de muncă? Nu trece mult timp, vine și vecina, pusă pe harță. Așa, și poliția nu mi-a făcut nimic, pentru că eu atunci plec să muncesc. I-am zis că dacă nu-i convine să zidească geamul, eu nu am ce să îi fac”, a povestit bărbatul.

Ce au comentat oamenii la acest incident

Incidentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare, în special pe TikTok, unde românul a împărtășit experiența sa. Reacțiile oamenilor nu au întârziat să apară, majoritatea comentând cu indignare și empatie față de situația absurdă în care s-a regăsit conaționalul lor.

Un utilizator a povestit o experiență similară din Elveția: „Te cred 100%. Am avut un permis L și am închiriat o vilă, legal, cu depozit etc., în Elveția. Am lucrat remote 253 zile de acolo. În primele 31 de zile am fost reclamat ZILNIC și de 4x/zi”.

Altul a subliniat contrastul comportamentului unora dintre români în țară față de străinătate: „În România îi cântă manelele sub geam, la bloc. Dintr-o dată, au devenit foarte sensibili”.

Un alt comentator, cu o experiență îndelungată în Germania, și-a exprimat frustrarea: „Am 7 ani de Germania, ajut fiecare român, dar mă ard de fiecare dată. O să renunț probabil să mai fac fapte din astea”.

Un alt utilizator a relatat o altă întâmplare ridicolă: „Am o colegă pe care au denunțat-o vecinii că se aude cafetiera dimineața la 5”.

Situații ca aceasta scot în evidență tensiunile care pot apărea chiar între conaționali atunci când trăiesc în afara țării, într-un context în care așteptările și normele sociale sunt diferite.

Mai multe