Cum arată Miron Cozma la 67 de ani. Imagini cu „Luceafărul huilei”
Se pot spune multe despre Miron Cozma, însă nimeni nu poate afirma că nu are grijă de imaginea sa. Fostul lider al minerilor, condamnat pentru mineriadele din 1991 și 1999, a fost surprins de paparazzi Click! în cadrul unei întâlniri la care a participat și o femeie misterioasă.
Controversatul Miron Cozma pare a se bucura în liniște de anii senectuții. După o viață tumultoasă în care a avut enorm de multă putere, dar și extrem de multe poveri, el a decis să trăiască în tihnă, departe de alte scandaluri. Cozma a fost surprins de paparazzi Click! la o întâlnire desfășurată în plină zi într-un cunoscut parc din Capitală.
A avut interdicție să intre în București
Deși nu a avut voie să pună piciorul în Capitală sau în Petroșani timp de 10 ani de la momentul în care a fost eliberat din închisoare, interdicția a expirat demult, astfel că Miron Cozma se bucură de toate avantajele statutului de om liber.
Cel supranumit „Luceafărul huilei” a ales un loc neconvențional pentru o întâlnire care pare cât se poate de formală. Astfel, Cozma a fost surprins, îmbrăcat elegant, cu un costum negru și pantofi asortați, pe aleile unui cunoscut parc din București.
Citește și: Miron Cozma, dezvăluiri incredibile: «Am vrut să-l împușc pe Iliescu la Cotroceni în 1991»
Omul care a devenit faimos după că a fost acuzat fiindcă a adus minerii în Capitală pentru a suprima manifestațiile din Piața Universității a purtat o conversație cu o doamnă blondă și un tânăr îmbrăcat tot la fel de elegant. Însă surprinzător este altceva.
Cum se menține tânăr
În vârstă de 67 de ani, Cozma și-a păstrat podoaba capilară. Iubitor al pletelor, acesta pare că își vopsește constant părul pentru a evita să apară în public cu fire cărunte. Cu toate acestea, de o perioadă bună el dă dovadă de parcimonie în relația cu publicul, întrucât nu a mai fost zărit decât foarte rar în studiourile televiziunilor sau în paginile ziarelor.
Citește și: Miron Cozma, despre femeia din viața lui: «Are ochii turcoaz. Când a rămas pe drumuri, am luat-o eu»
Eliberat din închisoare în 2007, Miron Cozma are în continuare probleme cu justiția. El este anchetat în dosarul Mineriadei din 1990, fiind acuzat, alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu de comiterea infracţiunii de crime împotriva umanităţii.
Mineriada din iunie 1990 este considerată a fi cea mai brutală dintre toate acțiunile de acest fel organizate de mineri. Dosarul a fost returnat parchetului la sfârșitul anului 2020 pentru refacerea rechizitoriului.
Cine e Miron Cozma?
Cozma este una dintre cele contestate figuri publice din România, fiind considerat responsabil de moartea mai multor persoane în cadrul incidentelor din timpul mineriadelor.
Născut pe 13 decembrie 1954, în Derna, Bihor, el este de profesie subinginer minier. Având o cultură generală vastă și o inteligență scăpărătoare, Miron Cozma a devenit cunoscut după ce i-a adus la București pe minerii din Valea Jiului, în 1991.
Mișcarea a determinat demisia guvernului Petre Roman, însă brutalitatea ei a șocat opinia publică din toată lumea. Intervenția minerilor s-a soldat cu 3 morți și peste 400 de răniți.
Citește și: Miron Cozma, despre dosarul Mineriadei: „Probabil așteaptă să moară Iliescu”
În 1999, Cozma s-a implicat într-o nouă acțiune beligerantă. Nemulțumit de decizia de a închide minele din Valea Jiului, hotărâre luată de cabinetului condus de premierul Radu Vasile, el a mobilizat mii de muncitori alături de care a pornit la pas spre Capitală.
Deși coloana a fost oprită la Costești, altercațiile au provocat moartea unei persoane și rănirea a peste 100 de jandarmi. Protestul minerilor a luat sfârșit după ce premierul a acceptat să se întâlnească cu Miron Cozma la Mănăstirea Cozia.
Peste un deceniu petrecut în închisoare
În februarie 1999, el a fost condamnat la 18 ani de închisoare. A fost eliberat inițial în 2004, după ce președintele Ion Iliescu a dispus, în ultimele zile ale mandatului, grațierea sa. În urma scandalului iscat de acest gest, decretul de grațiere a fost anulat, astfel că „luceafărul huilei” a revenit în arest, unde a rămas până în 2007.
Cozma are o personalitate boemă, scrie poezii și a devenit faimos pentru povestea sa de dragoste cu Marinela Nițu.
La finele anului trecut, el a făcut mai multe destăinuiri despre viața sa în cadrul emisiunii 40 de Întrebări, moderată de Denise Rifai. Cozma a afirmat, printre altele, că ar fi vrut să îl asasineze pe Ion Iliescu.
Sursa foto: Luciano Gabriel
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!