După 34 de ani în funcție, cel mai longeviv primar din România pierde alegerile! Doar două voturi au decis cursa electorală
A fost primarul comunei Căpreni vreme de 34 de ani, însă acum a pierdut alegerile la o diferență de numai două voturi! Emil Cătănoiu, care a fost edilul comunei de-a lungul unei perioade îndelungate de timp, a pierdut la limită alegerile în fața candidatului Radu Bârdăcel, din partea AUR.
Emil Cătănoiu (PSD) s-a aflat la cârma primăriei din comuna Căpreni vreme de 34 de ani, însă acum a pierdut alegerile în fața candidatului din partea AUR, Radu Bârdăcel, care a reușit să câștige primărie comunei din Gorj cu o diferență de numai două voturi! Mai precis, în timp ce primarul în funcție, Emil Cătănoiu, a reușit să strângă 407 voturi, Radu Bârdăcel, a reușit să depășească la limită acest număr, ajungând la 409 voturi.
Cu puțin timp în urmă, Emil Cătănoiu vorbea despre faptul că a reușit să se bucure de încrederea cetățenilor de atât de mult timp. El s-a aflat la conducerea primăriei din Căpreni încă din anul 1990, având nu mai puțin de 8 mandate, plus alți doi ani, între 1990 și 1992.
„Am participat recent la o întrunire a Asociației Comunelor din România și am constatat acolo că sunt singurul primar din țară cu opt mandate plus încă doi ani, din 1990 și până în 1992, când s-au organizat alegeri”, a spus acesta, potrivit observatornews.ro.
Cel mai longeviv primar din România a pierdut alegerile
În privința celorlați candidați pentru primăria comunei din județul Gorj, este vorba despre un reprezentant PNL, care a reușit să strângă numai 19 voturi, cât și un reprezentant USR, care a primit doar 13 voturi.
Manager zonal pe sud-vestul României al fast-foodului Spartan, din Târgu Jiu, Radu Bârdăcel a reușit să câștige la limită alegerile, cu o diferență de numai două voturi. Viitorul primar a mulțumit tuturor, după victoria pe care a înregistrat-o. Astfel, după ce a fost la cârma primăriei vreme de 34 de ani, primarul Emil Cătănoiu nu va mai avea parte de un nou mandat, după alegeri.