Întâmplare incredibilă în Arad! O femeie și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraș
O situație de-a dreptul bizară a lăsat fără cuvinte autoritățile din Arad. În cursul zilei de vineri, o femeie a fost surprinsă de polițiștii locali în timp ce își spăla covoarele chiar în cea mai nouă fântână arteziană construită în oraș! Aceasta se află în Piața Catedralei, care a fost deschisă recent publicului, după ce a fost reabilitată cu 29 de milioane de euro.
Femeia în vârstă de 40 de ani locuiește în apropiere de piața unde s-a petrecut totul, iar pentru gestul ei, a primit din partea autorităților o amendă în valoare de 400 de lei. Mai mult decât atât, ea a fost obligată să curețe zona.
După ce au fost alertați de către un cetățean, polițiștii locali s-au deplasat rapid în Piața Catedralei, unde au găsit-o pe femeia care își spăla covoarele în noua fântână arteziană din oraș. Artera pietonală din zonă a fost murdărită cu noroi, din cauza gestului femeii.
Femeia își spăla covoarele în fântâna arteziană
Piața Catedralei a fost, până acum, o piață agroalimentară, însă a fost transformată în zonă de promenadă. Lucrările au costat nu mai puțin de 29 de milioane de euro, iar proiectul a inclus și construirea unei fântâni arteziene, fântână care are forma Cetății Aradului. Noua fântână este compusă din nu mai puțin de 144 de jeturi de apă, de tip rachetă, care au o înălțime de 7,5 metri.
„Poliţiştii locali cu atribuţii de ordine publică şi intervenţie din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad au identificat şi sancţionat o persoană de sex feminin pentru încălcarea obligaţiei de a păstra curăţenia pe arterele de circulaţie, prevăzută de normele HCLM nr. 297/2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad.
Astfel, agenţii din teren, semnalaţi de către un cetăţean prin Dispeceratul Poliţiei Locale, s-au deplasat în Piaţa Catedralei, surprinzând femeia care spăla nestingherită în fântâna arteziană amplasată recent în zonă nişte covoare auto, murdărind cu noroi inclusiv artera pietonală”, a transmis Poliția Locală.