Caz revoltător. O fată a fost obligată să dea examenul de Bacalaureat desculță

28 iunie 2023 10:02   Național
Ultima actualizare:

O elevă de la Colegiul „Șincai” a fost obligată să dea Bacalaureatul desculță din cauza înscrisurilor de pe încălțările sport pe care le purta în ziua examenului. În plus, zeci de tineri care susțineau testele de final de clasa a XII-a le-au fost anulate lucrările din prea mult exces de zel. Cadrele didactice care au supravegheat se pare că nici măcar nu le-au oferit timp suplimentar copiilor ale căror lucrări le-au anulat. În acest context, ministrul educației a anunțat, într-o conferință de presă, că a demarat deja o anchetă.

Motivul pentru care tânăra a fost obligată să dea examenul desculță

O fată a fost obligată să dea examenul desculță pentru că încălțările pe care le purta au pe partea din față o etichetă cu un mesaj în limba engleză, acesta fiind, de fapt, modelul sneakerșilor marca Off-White. Mesajul era: „Defining the grey area between black and white as the color Off-White” („Definim zona gri dintre negru și alb drept culoarea Off-White”, n.r.) „Mi-au zis: «ce e cu adidașii ăștia?». Și m-au pus să aleg: ori mă descalț, ori plec acasă. Și normal că am preferat să stau desculță ca să pot da examenul”, a spus tânără. 

Textul respectiv nu avea nicio conotație deranjantă și nici nu prezenta un pericol imediat pentru buna desfășurare a examenului. Cu toatea astea, gestul profesorilor a fost incredibil, dar nu singular, conform relatărilor elevilor colegiului amintit.

Zeci de lucrări anulate din exces de zel

Din exces de zel, dacălii din comisiile de examinare de la Bacalaureat, din liceul amintit deja, au anulat aproape toate lucrările candidaților, motivul fiind, fie scrierea greșită a titlului, fie că ar fi rezolvat subiectele pe prima pagină, deși metodologia nu precizează această interdicție.

Se pare că, comisiile de supraveghere le-ar fi anulat lucrările după o oră de la startul examinării, fără a le mai acorda, ulterior, timp în plus pentru a rezolva exercițiile. După semnalarea acestor abuzuri, ministrul Educației a spus că a fost demarată o anchetă în vederea soluționării și constatării abuzurilor făcute de acești dascăli. 

Mai multe