Președintele Klaus Iohannis a împlinit 63 de ani. Iată cum arăta în tinerețe

13 iunie 2022 8:25   Național
Ultima actualizare:

Președintele Klaus Iohannis a împlinit vârsta de 63 de ani, pe 13 iunie. Șeful de stat și-a început cariera ca profesor de fizică în liceu și în alte școli din Sibiu, unde a fost și inspector, iar apoi a devenit primar al Sibiului. 

Sărbătoritul zilei de azi, Klaus Iohannis, a fost ales președinte al României în anul 2014, iar de atunci cariera lui politică a cunoscut suișuri și coborâșuri. La acest moment, popularitatea domnului Iohannis a scăzut extrem de mult și chiar susținătorii săi cei mai aprigi s-au declarat dezamăgiți de el.

Citește și: Când ajunge Prințul Charles în România. Se întâlnește cu Iohannis

Klaus Iohannis s-a născut la 13 iunie, 1959, la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni, fără prea multe posibilități financiare. Familia președintelui a decis să emigreze în Germania după anii '90 însă tânărul Iohannis a dorit să rămână în România, unde a urmat Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii «Babeş Bolyai» din Cluj Napoca. 

Citește și: Iohannis i-a trimis o scrisoare Reginei Elisabeta, la 3 ani de la întâlnirea de la Palatul Buckingham

Klaus Iohannis a activat apoi ca profesor de fizica la un liceu din Sibiu, iar în anii '80 a întâlnit-o pe Carmen, profesoară de engleză și cea care avea să-i devină soție în 1989. 

Iohannis a publicat imagini din adolescență

Președintele i-a luat prin surprindere pe români atunci când a publicat pe rețelele de socializare o imagine de pe vremea când era un adolescent de doar 17 ani. Până la acest moment fotografia a strâns peste 18.000 de aprecieri. 

La 22 de ani Klaus Iohannis era un tânăr care tocmai absolvise Facultatea de Fizică. Cel ce avea să devină președintele României era un tânăr înalt cu un trup atletic și păr blond. 

A urmat apoi perioada în care a devenit inspector școlar și a intrat în atenția presei care începuse să scrie despre reformele propuse de Iohannis în învățământ. 

În anul 2000, inspectorul școlar Klaus Iohannis avea 40 de ani și era ales primarul orașului Sibiu, din 18 candidați. Iohannis a câștigat statutul de șef al primăriei din Sibiu cu o majoritate covârșitoare de aproape 70%. 

Mai multe