Tragedie în urma unui accident rutier de pe E85! Pilotul de curse off-road Andrei Piedemonte a murit, iar alte două persoane sunt rănite

13 septembrie 2024 7:23   Național
Ultima actualizare:

Ziua de joi, 12 septembrie, a fost marcată de o tragedie profundă. Un accident rutier a avut loc pe E85, chiar la Vadu Moldovei, iar în urma acestuia, două persoane au fost rănite iar un alt tânăr, în vârstă de 28 de ani, și-a pierdut viața. Victima era pilotul de curse off-road, Andrei Piedemonte.

Accidentul s-a produs pe E82 în cursul zilei de ieri, 12 septembrie, iar în urma acestuia, două persoane au fost rănite, iar un bărbat în vârstă de numai 28 de ani și-a pierdut în mod tragic viața. Victima ar fi fost pilotul de curse off-road Andrei Piedemonte, potrivit informațiilor de la adevarul.ro.

Se pare că accidentul s-ar fi produs în jurul orei 12:30, fiind implicat un camion, cât și un autoturism. Șoferul camionului, un tânăr în vârstă de tot 28 de ani, din Pașcani, ar fi cel răspunzător pentru producerea accidentului, după ce a intrat pe contrasens și a lovit mașina ce venea din sensul opus.

Alte două persoane au fost rănite

Potrivit anchetatorilor, camionul se deplasa către Drăgușeni, iar șoferul ar fi pus frână în mod brusc, lucru ce a condus la tragedia în care a murit pilotul de curse off-road. 

Din cauza carosabilului umed, camionul a derapat și a ajuns pe contrasens, unde a lovit din plin mașina condusă de șoferul din Capitală, tot în vârstă de 28 de ani. Acesta a rămas încarcerat, iar din cauza rănilor suferite, și-a pierdut viața. Celelalte victime erau două femei din Capitală, cu vârsta de 42, respectiv 20 de ani.

Accidentul s-a produs pe E85

Șoferul camionului a fost imediat testat cu aparatul etilostest, iar rezultatul a fost zero. El nu a dorit să fie dus la o unitate medicală

 Federația Română de Automobilism Sportiv a comunicat ieri, 12 septembrie, vestea tragică a morții faimosului pilot de curse off-road. 

Moment dureros care lovește comunitatea de off road din FRAS! Pilotul de off road Andrei Piedemonte (28 de ani) a decedat astăzi, în urma unui accident rutier petrecut pe raza localității Vadu Moldovei (județul Suceava). Dumnezeu să-l odihnească!”, au scris aceștia pe Facebook.

Autoritățile deja au deschis un dosar penal în acest caz, pentru ucidere din culpă, cât și pentru vătămare corporală din culpă.

Mai multe