Un preot și amanta sa l-au atacat pe primarul din Cernavodă în plină stradă! Cum a reacționat Arhiepiscopia Tomisului? VIDEO
Caz șocant în Cernavodă! O controversă uriașă îl are la mijloc pe preotul Florian Bărbulescu, după ce au apărut imagini în spațiul public în care acesta îl agresează fizic pe primarul localității, în timp ce se afla pe stradă.
În imaginile surprinse apare și o femeie alături de preot, Ștefania Petcu, care ar fi, din spusele martorilor, amanta omului Bisericii. Preotul l-a lovit pe primar cu piciorul, apoi peste mână. De asemenea, el i-a spart telefonul edilului, cu care acesta a încercat să înregistreze ce se întâmplă.
„Am plecat din primărie, în drum spre casă, unde locuiesc la 300 metri distanță, iar doi indivizi – un preot și o femeie au început să mă agreseze fizic pe stradă cu pumnii și picioarele. Eu am scos telefonul, să înregistrez agresiunea, dar au dat cu dispozitivul de pământ până l-au spart. Întreg evenimentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere amplasate în perimetrul unde s-a petrecut evenimentul”, a declarat primarul Liviu Cristian Negoiță, potrivit adevarul.ro.
Primarul a mai spus că deja s-a prezentat la Parchet pentru a depune o plângere. De asemenea, edilul a depus o plângere și la Arhiepiscopie.
„Ieri dimineață, m-am prezentat la Parchet, unde am depus o plângere și, ulterior, la Arhiepiscopie unde am depus încă o plângere. Astăzi, am fost audiat de către Parchet și urmează să așteptăm căile legale. Nu este normal să se ajungă să fiu agresat pe stradă”, a spus acesta.
Care a fost reacția Arhiepiscopiei Tomisului
Arhiepiscopia a comunicat că preotul Florian Bărbulescu deja este anchetat de către Centrului Eparhial. De asemenea, el este suspendat de la slujire pentru perioada maximă, adică 30 de zile, până la începerea procesului canonic.
„Regretăm evenimentul produs și așteptăm ca autoritățile în drept să își îndeplinească datoria. Conform legislației bisericești perioada maximă de suspendare înainte de finalizarea anchetei și începerea procesului canonic este de 30 de zile. În cazul părintelui, este vorba despre suspendarea pe perioada maximă începând de astăzi”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului, prin purtătorul de cuvânt Mircea Pricop.