Alimentele care ne protejează de AVC. Dacă le consumi, vei avea mereu organismul sănătos
O dietă sănătoasă și echilibrată nu doar că ne va ajuta să ne menținem greutatea sub control, dar ne poate fi și de mare ajutor pentru o stare generală de sănătate mult mai bună! Iar dacă știm ce să mâncăm, putem chiar să reducem riscul de a ne confrunta cu un AVC!
Dieta are un rol crucial pentru starea noastră de sănătate, iar dacă nu suntem atenți la preparatele care ne ajung în farfurie, nici nu va mai conta cât de mult timp petrecem în sala de sport, sau cât de des mergem la medic.
Iar unul dintre motivele pentru care dieta este atât de importantă este faptul că ne poate feri de a suferi un AVC, sau, dacă acest lucru deja ni s-a întâmplat, ne poate ajuta să ne protejăm împotriva unuia nou. Iar potrivit adevarul.ro, printre alimentele perfecte pentru această dietă se numără orezul brun, ovăzul, orzul, fasolea, mazărea, sau chiar și lintea.
Dieta care ne poate îmbunătăți starea de sănătate
Mai este important să știm că trebuie să includem în dieta noastră pește gras, cum ar fi somon, sardine, sau chiar și hering. În plus, grăsimile nesaturate, cum ar fi uleiul de măsline ori de avocado, poate fi foarte utile într-o astfel de dietă.
Iar dacă ne dorim o dietă cât mai complexă, care să ne reducă riscul de a suferi un AVC, mai putem înclude pe masa noastră și iaurt, nuci, sau semințe. În general, faimoasa dietă mediteraneană este foarte utilă în acest scop.
Ce alimente trebuie să evităm
Anual, undeva peste 60.000 de români suferă un AVC. Pentru a reduce riscul de a ne confrunta cu această problemă, este important să știm și ce fel de alimente trebuie să eliminăm din dieta noastră.
Mai precis, printre acestea se numără produsele de patiserie foarte procesate, cum ar fi pâinea albă, sau prăjiturile. De asemenea, ar mai trebui să reducem consumul de carne roșie, alimente ce conțin zaharuri adăugate, sau lactate ce sunt bogate în grăsimi.