Alimentele pe care părinții trebuie să le introducă în dieta copiilor! Sunt importante pentru a dezvolta un creier sănătos

4 septembrie 2024 16:46   Sănătate

O dietă sănătoasă și echilibrată are un rol crucial pentru sănătatea noastră. Nu doar greutatea ne este afectată de mâncărurile pe care le consumăm, ci întreg organismul nostru! Iar atunci când vine vorba despre cei mici, există câteva alimente extrem de importante pentru ca aceștia să aibă un creier sănătos!

Specialistul în endocrinologie pediatrică, medicul Bogdan Pascu, a vorbit despre importanța alimentației copiilor, cât și despre ce le putem oferi acestora pentru a-i ajuta să aibă un creier sănătos. Potrivit specialistului, primul astfel de aliment important este oul, urmat de legume, frunze verzi, pește, afine, cât și carne roșie.

Medicul a vorbit și despre obiceiul pe care îl au foarte mulți copii, de a mânca cereale și produse de panificație chiar de la micul dejun.

Alimentele importante pentru sănătatea copiilor

„Recomandarea mea ar fi să încercăm să umplem prima dată farfuria cu proteine și cu culoare. Adică cu o omletă sau legume, salată. Și dacă mai rămâne loc punem la final niște iaurt cu cereale sau două-trei guri de produse de panificație”, a explicat medicul, potrivit adevarul.ro.

Specialistul spune că una dintre principalele ținte ale părinților este să reintroducă legumele în dieta copiilor, pe cât de des posibil.

Legumele nu trebuie să lipsească din dieta celor mici

De asemenea, specialistul a mai vorbit și despre importanța anumitor fructe, cum ar fi afinele, zmeura, cât și, în general, fructele de pădure. Părinții trebuie să încerce să introducă astfel de alimente cât mai des în dieta celor mici, nu doar pentru a le controla greutatea, dar și pentru a-i ajuta să se bucure de un creier sănătos.

„Este important să modificăm de trei ori pe zi, astfel încât să obținem o prevenție a greutății, dar și un nivel de crescut polifenoli. Acești compuși se găsesc în plante și fructe. Ei au un rol esențial pentru sănătatea creierului și a stomacului. De exemplu, îi găsim în legume, dar și fructe de pădure, afine, zmeură, și pot avea doar un efect benefic asupra copilului”, a mai spus medicul.

Mai multe