Zannidache își caută iubită: «Sunt disponibil! Sunt deschis, aștept mesaje și propuneri!»

20 septembrie 2022 12:01   Interviurile Click!

Zannidache, concurentul din echipa Faimoșilor, din cadrul competiției Survivor 2021, de anul trecut, își dorește o parteneră de viață! Tânărul câștigător al concursului din Republica Dominicană le-a mărturisit în exclusivitate reporterilor de la Click!.ro cum trebuie să fie viitoarea sa iubită.

Zannidache nu are noroc în dragoste?

În urmă cu un an trapperul mărturisea, în spațiul public, că s-a îndrăgostit la vârsta de 17 ani de o fată care, după spusele lui, nu merita ca el să o iubească.

„Am zis că n-o să mă îndrăgostesc niciodată, că e greu… Până acum, n-am avut nici o relație. M-am îndrăgostit o singură dată în viața mea, la 17 ani, de aceea nu o pun pentru că eram copil. Am început să fiu ceea ce sunt acum de la 18-19 ani. Cu un an înainte nu existam, atunci m-au dat afară din casă și atunci s-a întâmplat toată magia, transformarea mea”, îi mărturisea Zanni lui Pepe, în cadrul emisiunii sale, de pe Youtube, BarOnline.

De spus este și faptul că Zannidache, în cadrul competiției Survivor, a fost atras de Ana Porgras, una dintre concurente. Însă, și atunci a fost dezamăgit în dragoște.

Zanni își dorește o iubită prezentabilă

În ciuda tuturor eșecurilor pe care le-a avut pe plan amoros, Zanni ne-a declarat că încă mai speră să își găsească sufletul pereche: „Nu am iubită. Sunt disponibil! Sunt deschis, aștept mesaje și propuneri. Iubita mea trebuie să fie frumoasă, trebuie să fie femeie, cu capul pe umeri, o femeie care să fie ancorată în realitate nu ce văd eu în ultima perioadă. Iubita mea nu trebuie să fie pe figuri...trebuie să fie cum trebuie să fie un om normal! Să fie o femeie simplă, dar vreau ca atunci când mergem undeva să fie și o femeie prezentabilă. Nu trebuie să fie în casă la cratiță! Să aibă puțin din toate”.

Citeste si:

SURVIVOR 2021 Cum arăta Zannidache în adolescență, când nu avea tatuaje și freză rebelă. A lucrat ca frizer și ca pizzar

Zanni de la Survivor, cel mai sincer „roast” pe scena iUmor. Pe cine a atacat în numărul lui

Zanni are peste 100 de tatuaje

Corpul lui Zannidache este împânzit cu peste 100 de tatuaje, fiecare dintre ele avându o poveste și reprezentând un moment din trecutul său, dar și un mesaj pentru viitor. Și-a adunat trăirile în tatuaje, iar povestea de viață și sentimentele acumulate în cei 24 de ani de existență și le spune prin tatuaje.

„Fiecare tatuaj este transcrierea unui sentiment - frustrare, revoltă... Am tatuat pe mine numai sentimente. Tatuajul de pe tâmplă înseamnă totul, universul. Am peste 100 de tatuaje. Am făcut 30 de tatuaje într-o săptămână. Dacă aveam bani le făceam pe toate în același timp. Am investit foarte mult în ele, câteva zeci de mii de lei. Cel mai scump a fost 1200 de lei. Tatuajul <HOME> reprezintă visul meu, acela de a avea o casă a mea. Mi-am tatuat pe spate mesajul <Home is Where Your Heart Is> care este tatuat lângă mesajul <Homeless>. Încă nu știu unde îmi este inima, sunt neliniștit teribil. Casa mea va fi acolo unde mă voi simți liniștit. M-am obișnuit cu sentimentul ăsta de neliniște. Sunt mereu agitat, frustrat. Mi-am tatuat pe tâmplă <Understand Why> pentru că, cu cât înțelegi mai mult ce se întâmplă în jurul tău, cu atât șansele să te enervezi sunt mai mici”, povestea Zannidache înainte de a pleca la „Survivor România”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Mai multe