Cristina Joia: «Iertarea nu este pentru cei care ne-au rănit, ci pentru noi!»

11 septembrie 2022 5:00   PrimeTime
Ultima actualizare:

Tocmai a început noul sezon al emisiunii “Visuri la cheie”, iar Cristina Joia este în culmea fericirii. Se anunţă ediţii de excepţie, ne spune ea. Transformările caselor vor fi spectaculoase, iar poveştile familiilor întâlnite sunt şi ele cu totul deosebite. 

  • Eşti de cinci ani la “Visuri la cheie”. Cum consideri că te-a modificat în bine acest proiect, până acum? 

Există în fiecare din noi nevoia de a spera, de a face ceva dincolo de binele personal. Întâlnirile cu familiile m-au transformat, am devenit recunoscătoare pentru lucruri pe care altădată nu le conştientizam ca fiind atât de valoroase - sănătatea, o casă a ta.. Totul porneşte din interior şi oglindirea cu oamenii pe care îi întâlnesc.

Din păcate: Drama Cristinei Joia de la “Visuri la cheie”: “Am avut plămânul perforat și diafragma plină de tumori”

  • Ce ne poţi spune despre noul sezon? 

Eu cred că va fi cel mai bun de până acum! Echipa e foarte sudată şi am reuşit transformări extraordinare. În plus, am cunoscut nişte familii speciale care ne-au inspirat. 

  • Mai ai timp şi de alte proiecte?

Da, am şi proiecte personale de design pentru beneficiari privaţi. E important pentru mine să rămân conectată la noile tendinţe şi provocările unor clienţi privaţi. În plus, nu am încetat niciodată să pictez, colaborez cu o galerie din California, cu arhitecţi din ţară şi propun arta în proiectele pe care le realizez. Anul acesta am avut şi numeroase contracte de imagine care m-au ajutat.

Mai poți urmări și: E timpul să pui la punct camera copilului. Sfaturi prețioase de la designerul Cristina Joia

Cristina Joia: «Lucrez să fiu cât mai conectată cu prezentul»

  • Ce s-a mai întâmplat după incidentul acela cu femeia care te-a lovit?

Iertarea nu este pentru cei ce ne-au rănit, ci pentru noi! Prin iertare ne eliberăm. Eu nu o pot schimba pe ea, dar pot încerca să înţeleg de ce mi s-a întâmplat mie asta, care e lecţia mea şi modul în care depăşeşti anumite situaţii de cumpănă te definesc ca om, astfel încât eu mi-am găsit liniştea.

Eu nu îmi doream răzbunare, suferinţa mea nu era anulată dacă se adăuga şi a ei. Eu am făcut ce a ţinut de mine - deşi am fost sfătuită să nu depun plângere, am mers până la capăt, dar nu sunt eu în măsură să judec ce a hotărât Justiţia. Am nevoie să cred în binele din fiecare om, aşa că am aşteptat un an şi jumătate să-şi ceară scuze. Nu a făcut-o...

Suntem răniţi atunci când avem aşteptări, aşa că mult mai înţelept este să las trecutul acolo unde e, adică în urmă. Acum sunt bine şi asta datorită domnului doctor Dragoş Zamfirescu, care mi-a reconstruit nasul, dar o să mai am câteva intervenţii cu laser, să mai atenuez cicatricea. 

  • Cum reuşeşti să-ţi găseşti echilibrul atunci când eşti copleşită emoţional? 

Întordeauna revin la artă. M-aş pierde în muzeele lumii, iubesc animalele, m-aş plimba ore în şir prin parc, îmi place să merg la operă. Nu las să treacă o săptămână fără să pictez, pentru că simt că mă îndepărtez de la menirea mea dacă nu o fac.

Iată și: Drama Cristinei Joia, după ce a fost mutilată: „Am avut coșmaruri. Mi s-a reconstruit nasul”

  • Care a fost cea mai mare dorinţă a ta pentru 2022? S-a împlinit? 

Pace interioară, capacitata de a fi mai congruentă şi mai conectată cu mine. Când îţi doreşti lucruri e ca şi cum emiţi constant în univers o lipsă. Dacă tu deja eşti în armonie şi în abundenţă, nu aştepţi să ţi se întâmple lucruri că tu deja ai tot, în interior. Lucrez să fiu cât mai conectată cu prezentul.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe