Faimoșii au mai pierdut un membru al echipei. Radu Itu părăsește competiția
Un alt concurent din rândul Faimoșilor a părăsit competiția în ediția difuzată marți seara de către PRO TV. Radu Itu, Otilia Bilionera și CRBL au fost propuși spre eliminare de către colegii lor de echipă, iar telespectatorii au decis, prin intermediul voturilor, cine părăsește competiția.
Competiția de la Survivor devine din ce în ce mai acerbă, iar concurenții dau tot ce au mai bun pentru a se asigura că sunt cu un pas mai aproape de finală și de premiul de 100.000 de euro. Drumul spre marele premiu nu este deloc unul simplu, iar ei trebuie să demonstreze că au o formă fizică bună, dar și un psihic puternic. Lipsa hranei, dorul de cei apropiați și tensiunea competiției îi afectează puternic pe unii dintre concurenți.
Radu Itu a părăsit competiția
În ediția de luni, Radu Itu, CRBL și Otilia Bilionera au fost propuși spre eliminare, iar telespectatorii au decis că parcursul lui Radu Itu se termină.
La auzul veștii, Radu Itu s-a declarat întristat, însă eliminarea sa nu a fost una surprinzătoare, ținând cont că el nu a putut participa la ultima probă din cauză că nu a primit aprobarea medicilor. Radu Itu le-a mulțumit tuturor pentru experiența pe care a trăit-o și a declarat că doar cei puternici pot face față unei asemenea competiții.
Otilia Bilionera a clacat și a dezvăluit colegilor de echipă motivul pentru care este atât de sensibilă. Artista a dezvăluit că în urmă cu patru ani a fost la un pas de moarte, iar medicii din Turcia au reușit cu greu să îi salveze viața, după ce i-au scos din abdomen nu mai puțin de 2 litri de sânge. Chiar dacă Otilia și-a deschis sufletul în fața echipei sale, aceasta nu a fost impresionată de poveste, iar Laura Giurcanu a propus-o spre eliminare.
CRBL se bucură de sprijin emoțional din partea familiei. Aflate acasă în Spania, fiica și soția artistului i-au îndemnat pe fanii artistului să voteze în număr ridicat pentru a-i oferi șansa de a rămâne în competiție și a demonstra că merită titlul de supraviețuitor. Deși concursul a început de doa ro lună de zile, în tabăra Faimoșilor s-au creat deja mici alianțe, iar Emil Rengle a declarat vehement că nu îi poate tolera deloc pe CRBL și Cătălin Zmărăndescu.
CRBL a declarat că nu îl va ierta niciodată pe Emil Rengle pentru faptul că l-a propus spre eliminare.
Aflată în România, după ce a părăsit concursul, Andreea Tonciu continuă să își exprime vocal părerea despre foștii colegi și consideră că mulți dintre ei încearcă să pară ceea ce nu sunt în realitate.
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!