Lacrimi la Survivor. Războinicii au primit încurajări din partea familiei. Relu, prăbușit după mesajul tatălui

5 aprilie 2022 20:03   PrimeTime
Ultima actualizare:

Ediția de marți, 5 aprilie, a emisiunii Survivor a fost una foarte emoționantă pentru o parte dintre concurenți. Războinicii au reușit să câștige proba de comunicare și astfel au avut șansa de a primi noutăți de la cele mai importante persoane din viața lor, care le așteaptă cu nerăbdare și dor să revină în România. 

Ediția de marți a avut toate ingredientele unui show reușit. Nu au lipsit probele sportive dificile, divergențele din cadrul concurenților și nici momentele sensibile. Războinicii s-au impus în fața Faimoșilor în proba de comunicare și au primit mesaje de la cei dragi. Dorul de casă și de familie este unul mare pentru fiecare dintre ei, ținând cont că se află de peste două luni în Republica Dominicană, iar concurenții au lăcrimat. 

Faimoșii au fost foarte dezamăgiți că nu au câștigat jocul, iar tensiunile dintre ei au ieșit din nou la suprafață. De data aceasta, TJ Miles a fost cel care i-a adresat vorbe dure colegi sale, Elena Chiriac, pe care o consideră o persoană rea și certăreață. 

Războinicii s-au bucurat din plin de victorie și au primit șansa de a asculta mesaje video din partea celor dragi de acasă. Pe câștigători nu i-au așteptat doar mesajele familiei ci și mai multe sandivșuri calde pe care le-au devorat imediat!

Citește și: Războinicii și Faimoșii au luptat împreună în meciul unificării

Mihaela Stan a primit un mesaj de la părinții ei. Ei au sfătuit-o să se concentreze mai mult la joc și să nu mai fie atât de credulă. Relu Pănescu a fost încurajat de soția Cerasela, iar lacrimile nu au contenit atunci când a văzut-o pe fiica sa. Tatăl lui Relu i-a transmis emoționant: „Suntem mândri de tine, ai demonstrat că vârsta este doar un număr. Să dai totul pe traseu. Aici toți suntem bine", a spus acesta. 

Blaze a primit o surpriză neașteptată din partea părinților, care i-au telefonat tocmai din Nigeria, dar și din partea soției care i-a spus pe un ton glumeț că nu îl va mai lăsa niciodată să plece singur de acasă! În plus i-a urat și „la mulți ani" pentru că sărbătoresc un an de mariaj! 

Vezi și: Ce concurenți au rămas în echipa Războinicilor

Ionuț Popa a izbucnit în plâns atunci când a vizionat mesajul fiului său care i-a spus că îl iubește și îl așteaptă să revină mai repde acasă. „Mi-am revăzut băiețelul după trei luni aproape, a evoluat, a crescut...ce emoții te trec!", a spus Ionuț, după vizionarea clipului video.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram! 

Mai multe