Răzvan Exarhu, dezvăluiri despre depresie. Prin ce a trecut una dintre cele mai iubite vedete din România: „Stăteam prăbușit într-un fotoliu...”

11 octombrie 2023 18:39   PrimeTime
Ultima actualizare:

Fie că îl cunoaștem de pe micile ecrane, drept un bucătar iscusit care a apărut chiar și în juriul de la Master Chef, sau îi recunoaștem vocea datorită emisiunilor pe care le face dimineața la radio, cu siguranță că cei mai mulți dintre noi știm cine este Răzvan Exarhu. Ei bine, invitat la podcastul lui Cătălin Măruță, prezentatorul a vorbit despre problemele pe care le-a avut cu depresia.

Răzvan Exarhu este un nume pe care îl putem recunoaște ușor, din diferite locuri. Fie că ni-l amintim de la prezența sa în juriul de la Master Chef, ori IUmor; sau îi putem recunoaște vocea datorită emisiunilor sale de radio, cu siguranță că cei mai mulți dintre noi suntem familiarizați cu firea veselă și plină de voie bună a acestuia. Însă, anul trecut, invitat fiind la podcastul lui Cătălin Măruță, „Acasă La Măruță”, Răzvan Exarhu a vorbit despre problemele pe care le-a avut cu depresia.

Potrivit acestuia, problemele au început încă din anul 2008, când a venit criza economică. „A venit criza, am pierdut cam tot ce aveam. După aceea, lucrurile au început să o ia foarte repede în jos.” Potrivit acestuia, pentru el, depresia nu a fost doar un episod trecător, ci a însemnat o perioadă extrem de lungă și dificilă. „A ținut foarte mult”, a spus acesta, în timpul podcastului. Iar această perioadă a fost una foarte grea. „Nu puteam deschide ochii dimineața, stăteam prăbușit într-un fotoliu și după 2 ore reușeam să mă smulg de acolo și să mă duc în bucătărie”, a spus Răzvan Exarhu.

Gătitul a reușit să îl salveze

Răzvan Exarhu a vorbit și despre modul în care a reușit să depășească acele clipe dificile din viața sa. „În timpul ăsta, eu munceam ca bucătar. Asta a fost salvarea mea”, a spus acesta. „M-a ajutat să ies din depresie”, a mai spus Răzvan Exarhu. „Era singurul lucru la îndemână pentru mine”, a spus el, vorbind despre gătit.

De asemenea, el a vorbit și despre importanța terapiei, pe care spune că o recomandă. Bucătarul a spus că a mers la terapie din anul 2018, aducând vorba și despre efectele depresiei asupra relației cu cei din jur. „Nu reușești să te aduni, să construiești lucruri. Totul este spart în mii de cioburi”, a spus acesta. „Riști să îi transformi pe cei din jurul tău în victime colaterale.”

Mai multe