Amber Heard a ratat șansa de a desființa procesul intentat de Johnny Depp
Echipa actriței Amber Heard a susținut o moțiune, în tribunalul din Virginia, unde se desfășoară deja celebrul proces de defăimare, cu scopul de a desființa acuzațiile lui Johnny Depp, fostul soț al acesteia.
Evident, avocații „piratului din Caraibe” nu au rămas nepăsători și au prezentat argumente împotriva pretențiilor echipei care o reprezintă pe Amber, într-o expunere care a durat destul de mult, transmite publicația britanică Metro.co.uk
Judecătoarea a decis continuarea procesului
Judecătoarea care prezidează procesele desfășurate la Curtea de justiție a ținutului Fairfax din statul american Virginia, Penney Azcarate, a analizat argumentele ambelor echipe și a decis continuarea ambelor procese.
Citește și: Johnny Depp, apărat de Caliu de la Clejani, în scandalul cu Amber Heard
După o pauză, înfățișările au continuat, avocații actriței chemându-l ca martor pe Dawn Hughes, un psiholog clinician cu competențe criminalistice. Amber trebuia să fie primul martor citat, însă, echipa sa a făcut o modificare a strategiei și, astfel, a fost înlocuită cu psihologul.
De altfel, mărturia acestuia a ajuns rapid în atenția publicului, detaliile susținute de acesta fiind unele dintre cele mai șocante, de la debutul scandalului.
Specialistul a povestit instanței și juraților faptul că actorul Johnny Depp și-ar fi folosit mâinile pentru „a căuta cocaină în vaginul lui Amber Heard", iar ulterior, a supus-o la agresiuni sexuale.
În procesul care a scos la iveală detalii cumplite, din viața petrecută ca soț și soție de cei doi actori, Johnny Depp îi cere fostei neveste 50 de milioane de dolari pe motiv că ar fi mințit când l-a acuzat public, în mod indirect, de violență domestică.
Citește și: Amber Heard, analizată de un psiholog clinician: «Suferă de tulburare de personalitate de tip Borderline»
De asemenea, nici Amber Heard nu s-a lăsat mai prejos și i-a cerut fostului soț 100 de milioane de dolari, acuzându-l de defăimare și de orchestrarea unei campanii care să îi păteze imaginea.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!