Alina Sorescu s-a afișat în ipostaze apropiate cu un coleg celebru de breaslă. Fanii au reacționat imediat: „Vă potriviți”
Alina Sorescu trăiește clipe minunate, mai ales în ce privește cariera ei! Artista se bucură de un succes enorm pe plan profesional, unde se ocupă de mai multe proiecte promițătoare. Iar o postare de pe rețelele de socializare i-a făcut pe fanii vedetei să spere că viața Alinei Sorescu este la fel de plină de succes și pe plan profesional!
Lucrurile stau foarte bine în viața Alinei Sorescu, atunci când vine vorba despre cariera artistei. Însă fanii acesteia speră că vedeta lor favorită va anunța în orice moment faptul că lucrurile sunt la fel de fericite și pe plan personal!
Alina Sorescu este acum singură, după divorțul de Alexandru Ciucu. Cei doi au împreună două fetițe, iar fanii blondinei speră că aceasta își va găsi acum fericirea și pe plan personal, alături de un nou partener de viață. Ei bine, o postare făcută de Alina Sorescu pe contul ei de TikTok îi face pe fanii ei din mediul online să spere că acest lucru s-a și întâmplat!
Cu toate acestea, vedeta a spus că persoana care îi este alături în videoclipul postat îi este doar un prieten și coleg.
Alina Sorescu își surprinde fanii din mediul online
Vedeta a apărut în postarea de pe TikTok alături de nimeni altul decât Andrei Ursu! În videoclipul postat, Alina Sorescu ascultă melodia pe care artistul o interpretează alături de Theo Rose. Cum cei doi par a fi foarte apropiați în videoclipul postat, fanii din mediul online ai Alinei Sorescu au speculat imediat că cei doi ar forma un cuplu.
„Mamă cum te privește Andrei”, „Un nou cuplu în oraș”, „Doamne, ce băiat minunat, vă potriviți bine la voci”, au fost unele dintre comentariile postate de Internauți. În ciuda speculațiilor făcute de fani, cu ceva timp în urmă, Andreea Sorescu mărturisea că nu dorește încă să înceapă o nouă relație, după divorțul de Alexandru Ciucu.
„Nu cred că este cazul să răspund la o astfel de întrebare acum, atâta timp cât sunt într-un proces de divorț, care încă nu s-a terminat. Cât va mai dura vom vedea, nu ține de mine. Sunt totuși într-un proces de divorț de doi ani, am doi copii. Fetițele sunt prioritatea mea și nu este cazul să răspund la asta.”, spunea vedeta, conform celor de la Spy News.