Anca Serea, peripeții de weekend! Cum a pierdut trenul spre Sinaia și ce decizie a luat imediat

18 septembrie 2023 9:09   Vedete românești
Ultima actualizare:

Pentru că are acasă mulți copii, Anca Serea (42 de ani) trebuie să îi țină ocupați, mai ales în weekend așa că le face mereu program cu diverse plimbări și activități. Numai că ieri, duminică, planurile vedetei au fost date peste cap.

Plănuise o zi de plimbare la munte, cu trenul până la Sinaia și înapoi, dus-întors, însă nu a mai fost să fie. Deși a apucat să cumpere biletele pentru 10 persoane, cu toții au pierdut trenul care a plecat din gară chiar din fața lor, copiii s-au întristat și au început să plângă dar mămica eroină nu a intrat în panică așa că a găsit repede o soluție și a schimbat imediat traseul.

A dat Sinaia pe Palatul Mogoșoaia

A ales o vizită fulger la Palatul Mogoșoaia, acolo unde au prins vreme bună și au petrecut o zi frumoasă în aer liber. Așa că David (21 ani), Sahar (16 ani), Noah (11 ani), Ava ( 9 ani), Moise (6 ani) și Leah (4 ani) s-au simțit bine în familie și au petrecut o zi plină alături de mama lor, în timp ce soțul vedetei, Adrian Sînă, este prins cu concerte în India.

"Zi cu peripeții, așa a fost duminica noastră! După un mic dejun copios am hotărât împreună cu David să le facem o surpriză copiilor și să luăm trenul până la Sinaia pentru o vizită la Castelul Peleș și o drumeție pe munte. Însă fiindcă eram 10 oameni plus un cățel și procesul de cumpărare a biletelor a durat mult mai mult decât am estimat, trenul a plecat chiar în fața noastră deși David era pe peron cu frații lui și mă așteptau. Practic am pierdut primul tren din viața mea  și dacă stau să mă gândesc bine, am mai pierdut un avion acum mulți ani, la Milano. Am luat această întâmplare ca pe o experiență amuzantă și ne-am reconfigurat traseul: Palatul Mogoșoaia. Vremea a ținut cu noi, ne-am bucurat de pădure și de lac, copiii s-au jucat și așa a trecut  încă o zi reușită împreună!", a ținut să își povestească Anca Serea pățania pe Instagram.

"Sunt foarte atentă la toate semnele pe care le primesc"

Întrebată dacă s-a panicat în urma celor întâmplate, mai ales că era în gară alături de copiii ei mai mici, nerăbdători să plece într-o frumoasă aventură, Anca Serea a fost de părere că a fost un semn și l-a luat ca atare.

"Nu m-am panicat deloc. Sunt foarte atentă la toate semnele pe care le primesc și chiar și atunci când ceva nu-mi iese fix cum îmi doresc, îmi găsesc explicații și motivația să trec mai departe", a spus vedeta, mamă de 6 copii, care face față cu brio tuturor provocărilor din viața ei plină și frumoasă.

Mai multe