#Exclusiv Click!

Ce destinație a ales Ioana Ginghină pentru luna de miere și când pleacă acolo!

7 decembrie 2023 16:36   Vedete românești

Ioana Ginghină (46 de ani) a făcut anul acesta în luna septembrie cea de-a treia nuntă, la doar două zile după ce a împlinit 46 de ani. Vedeta și actualul ei soț, Cristi Pitulice, s-au căsătorit în curtea casei actriței și au avut o nuntă simplă, exact așa cum și au dorit. Viața Ioanei Ginghină decurge frumos și vedeta este foarte fericită.

Pentru că nunta a avut loc spre sfârșitul lunii septembrie iar proiectele profesionale au ținut-o destul de ocupată, Ioana Ginghină a stabilit să plece în luna de miere chiar pe 1 ianuarie 2024. Destinația aleasă este Thailanda iar fiica ei adolescentă de 15 ani, Ruxandra, o va însoți în vacanța de două săptămâni.

În familia Ioanei Ginghină planurile sunt deja făcute pentru sărbătorile de iarnă. De Crăciun, actrița petrece în familie, acasă la soțul ei, apoi, încet-încet se apropie și plecarea în luna de miere pe care Ioana Ginghină de-abia o așteaptă.

"Sunt într-o perioadă foarte bună din viața mea, din toate punctele de vedere. Am fost nași și acum tot vin finii, și pe 24 decembrie vin  finii la noi.  Anul acesta de Crăciun mergem la familia soțului, o să petrecem și cu finii, pe 25 decembrie, după care, pe 1 ianuarie plecăm în Thailanda pentru aproape două săptămâni. Da, este un fel de lună de miere”, ne-a mărturisit Ioana Ginghină.

Vedeta merge încă împreună în vacanțe alături de fiica ei, Ruxandra, căreia îi ia mereu cameră separată, cel puțin de când aceasta a crescut și are nevoie de intimitate.

Facem încă vacanțele împreună Ruxi, nu mai e mică, are camera ei separată, și în Thailanda am luat hotelul cu piscină și plajă lângă, ca să poată sta unde vrea. Nu a avut cerințe mari pentru Crăciun, de Moș. Din punctul ăsta de vedere sunt fericită! Și Moș Nicolae a venit foarte generos, pentru că îmi place mie perioada asta și deși nu mi-a cerut nimic copilul, s-au umplut ghetuțele cu de toate, din toate părțile. Ruxi nu are cerințe, are cam tot ce își dorește, mă lasă mereu să o surprind”, ne-a mai spus actrița.

Cât despre ea, în privința cadourilor pe care și le dorește să le primească de Crăciun, Ioana Ginghină a „lansat” deja preferințele sale în familie. „Le-am dat niște link-uri și lui Ruxi și lui Cristi dar pe bijuterii, lucruri mici dar serioase, le-am spus cumva cam ce aș vrea. Eu îmi doresc să fiu cel puțin la fel de sănătoasă ca până acum și să fim bine cu toții”,  a mai completat Ioana Ginghină care este nerăbdătoare să petreacă mai mult timp în familie cu această ocazie.

Mai multe