Ilinca Vandici, o mamă model. Cum îl educă vedeta pe Zian: „N-o să vreau să-i controlez viața”

3 august 2023 14:18   Vedete românești

Ilinca Vandici și Andrei Neacșu au devenit părinții unui băiețel minunat - Zian, care s-a născut în anul 2017. Vedeta de televiziune este o mamă devotată și iubitoare, încercând mereu să-i ofere copilului ei cele mai bune sfaturi. 

Deși Ilinca Vandici nu mai formează un cuplu cu tatăl copilului ei, vedeta se consideră o femei fericită și împlinită, mai ales din momentul în care a devenit mamă. 

Ilinca Vandici: „Eu vreau să cresc un bărbat frumos, echilibrat”

În urmă cu câteva luni, vedeta oferea un interviu publicației Viva.ro., în care a vorbit despre relația cu fiul său și despre valorile pe care vrea să i le insufle. La acea vremea, Ilinca Vandici era împreună cu Andrei Neacșu, deși existau zvonuri potrivit cărora mariajul lor nu mai era doar lapte și miere. 

„Atât mi-aș dori, nu neapărat să-l protejez de lucrurile astea, pentru că nu am cum, sunt lucruri pe care le putem controla în viață și lucruri pe care nu le putem controla și, din păcate, și Urania Cremene spune asta – ne focusăm prea mult pe lucrurile pe care nu le putem controla, când ar fi mult mai prielnic să ne concentrăm pe cele pe care le putem controla, astfel încât să și putem schimba ceva. Și, atunci, n-o să pot și nici n-o să vreau să-i controlez viața.

Eu vreau să cresc un bărbat frumos, echilibrat, sigur pe el, cu aspirații și cu dorințe înalte, cu țeluri foarte bine definite, cu multă iubire în suflet, cu empatie, cu toleranță. Aș vrea, poate, să fie tot ce n-am fost nici eu când am fost tânără, pentru că n-am știut. Dacă el va fi așa, sunt convinsă că orice provocare îi va veni în viață, orice primejdie, orice pericol, va putea să le depășească cu brio. Despre asta e vorba, despre bazele cu care el crește și pe care eu încerc să i le ofer, astfel încât, indiferent cu ce o să se confrunte în viață, să reușească să treacă peste.”, povestea Ilinca Vandici, pentru sursa amintită.

Mai multe