Maria Constantin e gata să devină mămică iar! Noi detalii despre nunta cu iubitul

8 mai 2022 14:07   Vedete românești

Maria Constantin a vorbit recent, în cadrul unei emisiuni TV, despre perioada frumoasă prin care trece în prezent, având în vedere că liniștea s-a așternut, într-un final, și în viața ei. Artista iubește din nou și e gata de nuntă, dezvăluind și că are de gând să devină din nou mămică!

Maria Constantin se mândrește în prezent cu viața ei amoroasă, după două mariaje care au sfârșit prin divorț. Cântăreața și iubitul ei s-au găsit unul pe celălalt și sunt gata și de nuntă, eveniment care va avea loc în curând.

Maria Constantin, pregătită să devină din nou mămică, alături de viitorul soț

De asemenea, Maria Constantin a dezvăluit și că este pregătită să devină din nou mămică, alături de cel care i-a furat inima, Robert Stoica, cu care are o relație de peste doi ani. Mama artistei își dorește mult o nepoțică, iar Maria a declarat că în viitor i s-ar putea îndeplini această dorință!

Maria Constantin a mărturisit că și ea își mai dorește un copil, însă ea și partenerul ei ar avea în plan acest lucru abia după nuntă. 

Femeia și-a spus doleanțele. Eu îmi doresc încă un copil, dar important este ce vrea Dumnezeu, că aceste lucruri depind strict de El. Este bine-venit oricând, dar mai așteptăm totuși până facem nunta.”, a mărturisit Maria, la Antena Stars.

Citește și: Exclusiv! Când face Maria Constantin nunta? “ De data asta e pentru totdeauna! Nu mai divorțez!”

Maria Constantin, noi detalii despre nuntă: unde va avea loc evenimentul?

Cât despre nuntă, Maria Constantin și iubitul ei vor să organizeze evenimentul anul viitor. Deși inițial a sperat la o ceremonie restrânsă, Maria a explicat că și-a dat seama ulterior că acest lucru nu va fi posibil, având în vedere că ea și Robert au mulți prieteni care vor dori să se bucure alături de ei.

Nunta va fi la anul, dar nu știm când, pentru că momentan nu am stabilit și vom stabili cu câteva luni înainte și va fi în cursul săptămânii, nu în weekend. Eu mi-aș fi dorit un eveniment restrâns, dar avem foarte mulți prieteni și e cam imposibil acest lucru. Eu sunt olteancă, iar acolo se fac nunți cu 500-600 de persoane, chiar și 1000.”, a adăugat cântăreața.

Marele eveniment se va desfășura în București, chiar dacă artista e olteancă și s-ar fi crezut că vrea să organizeze ceremonia „acasă”. Maria Constantin vrea ca nunta ei să aibă loc în aer liber și speră ca vremea să țină cu ea, însă tocmai din cauza acestui aspect nu s-a hotărât încă la locația exactă.

Cei doi proaspăt însurăței se vor bucura și de o lună de miere, care va fi ușor atipică însă. Nu vor merge doar ei, ci alături de mai mulți prieteni, a mai dezvăluit Maria Constantin.

Citește și: EXCLUSIV Maria Constantin şi iubitul, gestul care a dat de înţeles că fac nunta curând. Şi-au pus pe jar prietenii

Maria Constantin, două mariaje eșuate. Din relația cu primul soț are un băiețel

Maria Constantin speră ca de data aceasta să își fi găsit alesul și să nu mai divorțeze. Alături de primul ei soț, Ciprian Tapotă, interpreta are un băiețel, pe Codrin, care are în prezent 13 ani și locuiește alături de tatăl lui.

Maria și Ciprian Tapotă au divorțat în 2014, după o relație de iubire de 5 ani. Un an mai târziu, cântăreața s-a căsătorit cu Marcel Toader, însă în 2017 cei doi au divorțat cu scandal, aducându-și acuzații și rostind cuvinte grele. Amintim că Marcel Toader a murit în anul 2019.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe