O familie mare și fericită! Mircea Geoană, impresionat de ginerele american

30 august 2022 11:54   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ana Geoană, fiica lui Mircea Geoană, s-a logodit la începutul lunii august, la Palatul Mogoșoaia, cu iubitul său american, Garrett Cayton. Ceremonia a fost una de vis, iar emoțiile au fost pe măsură. Fiica politicianului a vorbit despre cum a început relația cu cel care urmează să-i devină soț, dar și despre cât de bine se înțelege Mircea cu Garrett.

Ana Geoană are doar 27 de ani și începe să pună bazele unei cariere în Statele Unite ale Americii. Are un CV impresionant și o viață personală liniștită. Și-a găsit fericirea alături de Garrett, fost coleg de facultate. Într-un interviu acordat pentru OK!Magazine, Ana a vorbit la superlativ despre cel care a cucerit-o și a oferit amănunte din cadrul familiei. 

Citește și: Decor de vis la petrecerea de logodnă a fiicei lui Mircea Geoană 

Ana Geoană a povestit că Garrett a fermecat-o prin faptul că este interesat în permanență să învețe lucruri noi. În plus, Garrett a ajutat-o să nu se simtă o străină în Statele Unite ale Americii, iar familia tânărului a primit-o cu brațele deschise. La fel cum a făcut și familia Geoană cu viitorul ginere! 

Garrett s-a integrat în familia Geoană 

Fiica politicianului a mărturisit că Mircea Geoană și Garrett se înțeleg foarte bine, au multe subiecte de discuție. Inițial, Ana s-a temut să-l prezinte părinților pentru că știa cât de exigenți pot fi aceștia atunci când vine vorba despre partenerul fiicei lor!

Vezi și: Fiica lui Mircea Geoană a fost cerută în căsătorie!

„Am fost puțin emoționată să îl prezint  părinților mei, pentru că erau critici atunci când un băiat se afla în preajma mea. Totuși, întâlnirea a decurs mai bine decât mi-aș fi putut imagina. S-au cunoscut la New York, la două luni după ce ne-am împrietenit, la o Gală a Institutului Aspen. Imediat, tatăl meu și Garrett s-au înțeles foarte bine și m-au ignorat pentru tot restul serii. Atunci am știut că am găsit un băiat foarte bun", a povestit Ana Geoană.

Cu ce se ocupă Ana Geoană în Statele Unite ale Americii

Fiica lui Mircea Geoană a făcut cursuri de impresariat și marketing și a colaborat, pentru o scurtă perioadă de timp, cu o agenție de impresariat din Beverly Hills.

În anul 2019, cu un CV impresionant și cu un bagaj de cunoștințe pe măsura anilor pe care i-a petrecut învățând, Ana Maria a decis să-și deschidă propria afacere. Astfel, ea deține un site de nutriție și sănătate, pe care îl promovează pe rețelele de socializare.

Ar putea să te intereseze și: Interviu cu familia Geoană! Ce mai face Mihaela? 

Se pare că, în cele din urmă, a decis să îmbine pasiunea pentru nutriție și informațiile din domeniul medicinei pentru a activa ca medic nutriționist și a-i ajuta pe cei interesați să aibă un stil de viață activ și sănătos. 

Puteți citi interviul integral cu Ana Geoană pe OK!Magazine! 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!    

Mai multe