O recunoști? A fost una dintre cele mai frumoase actrițe, prima care a apărut goală într-un film românesc
A fost una dintre cele mai frumoase actrițe din România. A jucat, de-a lungul carierei sale, în comedii, filme cu haiduci sau chiar în câteva drame, însă, la vârsta de 31 de ani, a ales să fugă definitiv din țară. A fost, de asemenea, prima actriță ce a apărut goală într-un film românesc. Tu știi cine este?
Mariella Petrescu, pe numele real Marinela Petrescu, a fost adorată de milioane de români. Făcea furori cu frumusețea ei și a fost protagonista uneia dintre cele mai erotice scene dintr-un film românesc făcut în comunism. Avea 25 de ani și, în scurtă vreme, a ajuns să fie considerată una dintre cele mai talentate și frumoase artiste din țară, dar și din Europa.
În „Balul de sâmbătă seara”, din 1968, regizat de Geo Saizescu, unde a interpretat rolul unei cântăreațe amatoare din Craiova, Raluca, iubita brunetă a șoferului Sebastian Papă (personajul principal masculin, jucat de Sebastian Papaiani), frumoasa actriță a ieșit complet dezbrăcată din râul în care se scăldase înainte. Imaginile au fost văzute de mii de români și abia apoi cenzurate.
A plecat în SUA, unde nu a mai profesat ca actriţă
Un alt film cunoscut în care a jucat este pelicula „Păcală” regizată de Geo Saizescu în 1974. Mariella joacă rolul Păcăliței care se îndrăgostește de Păcală și îl salvează de la moarte.
Pe numele său real Marinela Petrescu, Mariella s-a născut pe data de 8 martie 1943, la Turnu Severin. A urmat cursurile Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică din Bucuresti, promoția 1964. A fost repartizată la „Teatrul Tineretului” din Piatra-Neamţ, unde a stat însă numai un an, venind la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, în 1965.
În anul 1974 , la vârsta de 31 de ani, a părăsit România, unde fusese căsătorită cu regizorul Dan Necșulea, și s-a stabilit în America, „Păcală” fiind ultimul ei contact cu cinematografia și țara noastră. S-a măritat cu un american, dar nu a avut copii. S-a stins din viață la 11 noiembrie 2015, la 72 de ani, în Philadelphia.