Oana Radu, probleme de sănătate: „Mi-a fost frică de ce îmi va spune doctorul”

31 iulie 2023 7:22   Vedete românești

Kilogramele în plus nu mai sunt o problemă pentru fosta concurentă de la ”Vocea României”, căci a jonglat cu ele și a reușit de mai mute ori să slăbească câte 40-50 de kilograme, apoi să le pună la loc și tot așa. Însă, Oana Radu, mai are niște probleme despre care fanii acesteia tocmai au aflat.

Interpreta cu voce de aur s-a hotărât să împărtășească cu urmăritorii ei una din marile probleme de sănătate cu care se confruntă în această perioadă a vieții sale. Prin urmare, Oana Radu, a făcut o postare pe contul său de Tik Tok în care a anunțat cu ce afecțiune se confruntă, cum o tratează și cine este doctorul care se ocupă de problema sa.

Oana Radu, la un pas de a ajunge pe masa de operație

„Am fost la doctorul meu orelist Jean Patrick Abitbol, la Paris. Realitatea este că am descoperit acum un an că am niște chisturi pe corzile vocale, care mă împiedică să-mi folosesc vocea așa cum trebuie, o folosesc în proporție de 20% . Mi-a fost frică de ce îmi va spune doctorul, dar realitatea a fost așa: Tehnica este mai bună, și-a revenit vocea și până în ianuarie pot să elimin tot ce am.

Domnul doctor susține că mi s-au retras chisturile și există o îmbunătățire. El i-a tratat pe Celine Dion, Al Pacino, Michael Jackson și mulți alții și tot el susține că s-au mai retras, iar dacă până în luna ianuarie, cu tratament nu se vor retrage de tot, voi fi nevoită să mă operez, din păcate. M-a ajutat tratamentul lui, simt îmbunătățiri, dar simt în continuare că îmi este greu, folosindu-mi doar 20 % din voce, deși merg la cântări. Ionuț Tătar a fost cel care m-a ajutat pe mine și mulți artiști”, a povestit vedeta, pe contul ei de TikTok. 

Mai multe