Talentata noastră actriță, care a ajuns cunoscută și la Hollywood, după ce a jucat alături de nume grele, precum Tom Hanks, Bradley Cooper, Jennifer Lawrence şi alţii, îi dă acum replica lui Keanu Reeves (53 de ani), în filmul “Siberia”, a cărui premieră va avea loc anul acesta.
Mihai Trăistariu (41 de ani) și Dorin Topală, cei doi soliști care, în perioada 1998-2004, înnebuneau fetele cu piesele lor, vor urca din nou pe aceeași scenă, la 14 ani de la despărțire. Mihai ne-a povestit despre această colaborare, în culisele emisiunii „Pulsul zilei” de la TVR 1.
Sărbătoare mare în familia de vedete formată din Gabriela Cristea (43 de ani) şi Tavi Clonda. Cei doi soţi sunt în al 9-lea cer după botezul fiicei lor, Bela Victoria Margot, dar şi pentru că bruneta și-a anunțat revenirea pe sticlă, la Antena Stars.
Zilele trecute, fosta regină R&B, aşa cum a fost numită în trecut, a fost prezentă la o emisiune de televiziune, de la TVR 2, ale cărei filmări au avut loc la un centru de evenimente, cu piscină. Cristina Spătar (45 de ani) a surprins audienţa cu silueta ei de model, picioare lungi, talie de viespe și bust proeminent.
Au trecut 23 de ani de la lansarea fenomenului „Şcoala vedetelor”, de la TVR, şi adolescenţii de atunci au devenit părinţii de azi, care au, la rândul lor, moştenitori talentaţi. Călin Geambaşu şi Mihaela Cernea sunt doi dintre fericiţii părinţi ai unor copii talentaţi, care încep să facă legea în muzică.
Una dintre cele mai simpatice soliste de la noi, Andreea Antonescu (35 de ani), a fost invitată luni, 30 aprilie, la emisiunea „Pulsul Zilei”, de la TVR 1, prezentată de Radu Andrei Tudor, show ce a împlinit un an de existență.
Adrian Fetecău (60 de ani), liderul trupei Vouă, este tare mândru de fiica sa, tenismena Irina Fetecău (22 de ani). Şi asta pentru că s-a dedicat cu sudoare sportului alb, iar acum începe să culeagă roadele.
Corina Dănilă (46 de ani) este aproape de nerecunoscut! Actrița din prima telenovelă românească, „Numai iubirea”, acum prezentatoarea emisiunii „Ieri, azi, mâine”, de la TVR 2, a reușit să slăbească 15 kilograme și emană o stare de bine. Vedeta a dezvăluit pentru Click! secretul acestei transformări.
În urmă cu 24 de ani, Loredana Groza şi Aurelian Temişan jucau rolurile principale în comedia „A doua cădere a Constantinopolului”, în regia lui Mircea Mureşan. Acum, cei doi s-au recuplat pentru musical-ul „Mamma Mia!”, care va avea premiera pe 24 mai, la Bucureşti.
În perioada 27 aprilie-3 mai, a avut loc la Bucureşti “American Independent Film Festival”, iar unul dintre invitaţi a fost românul de la Hollywood, Sebastian Stan (35 de ani). Regizorul Cristian Mungiu şi ştiristele PRO TV Andreea Esca şi Amalia Enache, au fost cei care l-au întâmpinat pe starul din „Răzbunătorii” şi „I Tonya”, pe covorul roşu de la ProCinema, unde zeci de fani veniţi din toate colţurile lumii au dorit să-l vadă pe actor.
Este antrenor vocal la şcoala de canto a Crinei Mardare şi la "X-Factor", show-ul de la Antena 1, însă abia acum şi-a făcut curajul să debuteze în muzică, cu o piesă fresh şi un videoclip extrem de sexy. Este vorba despre Raluca Leoacă, alias Luka, solista care tocmai a lansat un videoclip la o melodie realizată integral de ea.
Andreea Grămoşteanu, Mirela Zeţa şi Angel Popescu sunt doar trei dintre actorii care au făcut parte din proiectul de succes „Mondenii”, difuzat în perioada 2006 -2015, de Prima TV. Dacă odinioară făceau haz de necaz că nu au succes în amor, iată că ei şi-au găsit, în sfârşit, nişte parteneri de viaţă pe cinste.
Multe vedete de televiziune au descoperit pe parcurs sportul de performanţă şi au început să-l practice. Astfel că, în paralel cu munca în televiziune, sau cu alte proiecte importante, ele au avut rezultate notabile la maraton sau la campionate de raliu. Click! ţi-i prezintă pe curajoşii care au strâns medalii cu duiumul.
Cine a fost fanul serialului românesc „Numai iubirea”, difuzat de Acasă TV, o ştie cu siguranţă pe Biencuţa, fetiţa care a filmat cu Corina Dănilă, Oana Zăvoranu şi Alexandru Papadopol.
Cei care nu au posibilitatea să plece la munte sau la mare în minivacanţa de 1 Mai, n-ar trebui să fie trişti, căci pot lenevi în fotoliu, în faţa micului ecran, cu o bere rece în mână şi o porţie de mici alături. Televiziunile şi-au adaptat şi ele programul pentru aceste zile libere.
Noul sezon din „Românii au talent” îşi deschide galele live la Pro TV, cu o mulţime de noutăţi. Smiley şi Pavel Bartoş sunt gata pentru a intra din nou în liveuri, iar juraţii Andra, Mihaela Rădulescu, Andi Moisescu şi Florin Călinescu se reunesc din nou pentru a juriza momente speciale în showul românilor talentaţi.
Duminică, de la ora 21.00, Iuliana Tudor ne dă întâlnire cu muzica populară şi cu interpreţi de folclor care îşi doresc să devină faimoşi, la emisiunea “Vedeta populară”. Prima ediţie a sezonului doi al emisiunii începe pe 29 aprilie la TVR1, iar Click! a fost în culise, a asistat la filmări şi vă oferă imagini în exclusivitate cu noua formulă a juriului.
Fostul concurent de la MasterChef (PRO TV) este rege în Turcia, acolo unde a fost invitat la câteva evenimente de cooking. Paul Siserman a ajuns pe prima pagină a ziarelor turceşti, după ce a ajuns jurat la un concurs internaţional de gastronomie.
Interpreta hitului „Mr. Saxobeats”, Alexandra Stan (28 de ani), are mare succes pe plan internațional, solista noastră lansându-și recent, în Japonia, cel de-al patrulea album, intitulat “Mami”.
Andra, care a fost ajutată de părintele ei, Alexandru Mihai, să devină mare vedetă, a decis, după 25 de ani de colaborare, să nu-l mai ia cu ea la concerte.
Celebra interpretă de muzică lăutărească Viorica de la Clejani le-a pregătit fanilor două surprize de proporții. Vedeta va participa la emisiunea “Chefi la cuţite” (Antena 1), iar zilele trecute a filmat un nou videoclip , în care și-a etalat ținutele de lux. Click! vă oferă amănunte din culisele acestei producții muzicale.
Firicel, personajul interpretat de actorul Toma Cuzin, în serialul „Las Fierbinţi”, are și o soţie pe măsură, pe micul ecran. Actriţa Liliana Mocanu, căci ea este cea care dă viață amuzantului personaj din celebrul serial de la PRO TV, colaborează însă și cu Teatrul ”Constantin Tănase”, unde pregătește o nouă premieră. Cu greu o recunoști pe scenă, căci este machiată și îmbrăcată în rochii de seară, care îi lasă la vedere bustul generos.
Mircea Radu (49 de ani) a renunţat, la sfârşitul anului trecut, la colaborarea cu Marina Almăşan, alături de care prezenta, la TVR 2, ”Femei de zece, bărbaţi de zece”, însă iată că transferul la Antena 1 nu a fost de bun augur. După doar câteva ediţii, el a rămas fără emisiunea ”Ie Românie”, care i se dăduse pe mână pe 28 februarie 2018.
Foşti colegi la „Şcoala Vedetelor” şi parteneri de cântări în diverse show-uri, Călin Geambaşu şi Mălina Olinescu au împărţit clipe minunate, dar şi momente grele. Datorită relaţiei speciale dintre ei au ieşit vorbe că ar forma un cuplu, ba chiar că ar fi fraţi. Acum este tardiv să se lămurească lucrurile, acesta fiind şi marele regret al lui Călin Geambaşu.
Va naşte la sfârşitul lunii mai, însă munceşte ca o furnicuţă şi nu are stare deloc. Laura Cosoi (36 de ani), căci despre ea e vorba, are nenumărate proiecte, iar unul dintre cele mai importante este licenţa la Facultatea de Teatru a Universităţii Naţionale de Arte “George Enescu” din Iaşi. În plus, va urca pe scenă şi cu două săptămâni înainte de a naşte. Click! a aflat programul infernal al Laurei Cosoi.
În 2016, Liviu Vârciu s-a împrumutat de la prietenul nea Marin de 30.000 de euro, pentru a-şi termina vila din Băneasa. Lucrările s-au finalizat, Liviu s-a mutat în noua locuinţă, însă se pare că datoria nu a fost plătită nici până azi. Cel puţin asta a lăsat Liviu de înţeles în timpul emisiunii “Asia Express” (Antena 1), unde a ratat la mustaţă premiul de 30.000 de euro, căci finala a fost câştigată de Raluka şi de Ana Baniciu. Iată încă că artistul a mai căpătat recent o sursă de venitm, care
Îndrăgita noastră solistă are succes atât pe plan muzical, cât şi în televiziune sau în reclame. După ce a filmat câteva spoturi publicitare pentru o celebră firmă de băuturi răcoritoare, Inna (31 de ani) a fost solicitată, de curând, tocmai în Turcia, pentru o reclamă la şampon. Colaborarea cu Burak Ozcivit (33 de ani), vestitul actor turc de telenovele, s-a lăsat însă cu scandal.
Adrenalină la maxim weekendul trecut, la Râşnov (judeţul Braşov), unde avut loc prima etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018, Trofeul Serus. Printre participanţi i-am remarcat pe Dani Oţil, matinalul de la Antena 1, pe ştiristul Maris Saizu, de la Prima TV, pe poliţistul Marian Godină, pe campionul de raliu Titi Aur, dar şi pe fermecătoarele Bianca Constantin, Miss Universe România 2009, şi Teodora Antonescu, de la TVR.
Ani la rând au strălucit în lumina reflectoarelor şi au adus audienţe record televiziunilor de top pentru care au lucrat. Rămaşi fără emisiunile de divertisment sau de ştiri, Wilmark, Gianina Corondan şi Lucian Mândruţă s-au reprofilat. Click! vă spune cu ce se ocupă în prezent, din ce câştigă bani pentru traiul de zi cu zi. Ei au recunoscut că dorul de televiziune nu se va stinge niciodată şi că i-ar tenta un nou proiect care să-i readucă pe micile ecrane.
În perioada 1996-2010, formaţia Ro-Mania ne încânta cu piesele săltăreţe, etno, care aveau darul să descreţească şi cea mai încruntată frunte. Prin trupă s-au perindat mai mulţi artişti, însă pe Sorin Mitrea n-ai cum să nu ţi-l aminteşti, căci era sarea şi piperul. Surpriză însă! Dacă îl vezi acum s-ar putea să ai un şoc, căci e cu 20 kg mai slab şi are o ocupaţie inedită!