Chitaristul trupei Holograf nu este doar un foarte bun instrumentist, dar și un iscusit arhitect și desenator. Puțini știu că Mugurel Vrabete a terminat Arhitectura, însă a preferat să facă muzică. El este printre primii din România care a realizat coperți pentru albumele de muzică.
Gazda emisiunii „Vedeta Populară”, de la TVR 1, afişează o siluetă de vis când s-a întors pe micile ecrane, cu cel de-al doilea sezon al producţiei. Am stat de vorbă cu Iuliana Tudor despre felul în care arată, despre fiul ei, dar şi despre cei care i-au fost mentori de-a lungul anilor.
Interpreta Dalidei din serialul “Las Fierbinţi” joacă un rol important în musicalul “Mamma Mia”, care va avea premiera pe 24 mai, la Sala Palatului. Despre cele două personaje am stat de vorbă chiar cu protagonista, Ecaterina Ladin, fostă Țugulea, (33 de ani), la o întâlnire cu echipa musicalului.
Au mai rămas câteva ore până la momentul adevărului, din cea de-a doua semifinală Eurovision, de la Lisabona. În această seară (10 mai), de la ora 22.00, în direct pe la TVR 1, TVR HD, TVRi și online pe TVR+, vom afla dacă România se califică în marea finală Eurovision din 12 mai. Trupa The Humans are feedback bun, însă concurenţa e acerbă.
Ani buni a fost întrebată de ce s-a îngrășat sau cum și când se apucă de slăbit. Iată că Sanda Ladoși a schimbat foaia și le-a închis tuturor gura. Cei care au mers la circ să o vadă în spectacolul “Reveria” au avut un șoc: solista are o apariție demnă de filmele fantastice, iar silueta e trasă prin inel.
De mai bine de şase decenii, Ileana Stana Ionescu este una şi aceeaşi fiinţă cu teatrul, cu scena şi cu iubitul ei soţ, Andrei Ionescu. Cei doi au o poveste de dragoste ca în filme şi au împărţit, cu aceeaşi discreţie, bucurii şi necazuri deopotrivă. Pe 7 mai, la Gala Uniter, au venit tot împreună, iar Andrei Ionescu şi-a aplaudat soţia, premiată pentru întreaga activitate.
După ploaie vine soarele, după lacrimi vin zâmbetele. Asta a văzut, pe propria piele, Niculina Stoican, solistă de muzică populară şi jurat la emisiunea “Vedeta populară”, de la TVR1. În 2016, soţul ei a fost eliberat din închisoare, iar de atunci le merge strună şi în amor, şi în afaceri.
Cristina Caramarcu (33 de ani), solista trupei ”The Humans”, reprezentanta României la Eurovision, are mari emoții, căci în această seară va cânta în cea de-a doua semifinală din Portugalia.
Cristian Șofron, căruia rolul Mihu, din seria ”Toate pânzele sus!”, avea să-i aducă un mare succes, în lumea cinematografiei, a schimbat ieri prefixul. Acum apare pe afișele marilor spectacole și este directorul Teatrului Odeon, însă nu poate uita de perioada în care a filmat pentru pelicula difuzată de TVR, în anii comunismului. Atunci, avea doar 18 ani.
Triplă întâlnire a Andrei cu fanii, pe micile ecrane, miercuri, joi şi vineri, la Pro TV. Solista a fost invitată la „Ferma vedetelor”, dar a pregătit o surpriză şi pentru emisiunea „Românii au talent”, unde este jurat.
Prezentatorul emisiunii “Roata norocului” şi partenerul lui Teo Trandafir, la emisiunea de la Kanal D, este în al nouălea cer, pentru că va deveni tată peste două luni. Adrian Cristea, alias Bursucu’, este foarte protector cu iubita sa, Andreea, pe care a răsfățat-o și pe Litoral în vacanța de 1 Mai.
Nu mai este la fel de prezentă pe micul ecran precum fiica ei, Niculina, însă nu pentru că s-a pensionat sau pentru că nu s-ar simți bine cu sănătatea. Dimpotrivă. Angelica Stoica, legenfa folclorului oltenesc, a ajuns să cânte doar de plăcere, când și unde dorește. Niculina Stoican, fata cea mare a Angelicăi, jurat în emisiunea „Vedeta populară”, de la TVR 1, ne-a spus noutățile despre celebra ei mamă.
Fosta vedetă a emisiunii de umor “Mondenii”, dar şi actriţă în “Atletico Textila, angajată la “Teatrul Mic”, este protagonista unor noi reclame la un celebru brand de saltele. Surpriza este că Andreea Grămoşteanu apare în acest spot publicitar însărcinată în al doilea trimestru, alături de soţul ei, actorul Marin Grigore.
Pe 19 decembrie se împlinesc 5 ani de când Nae Lăzărescu a trecut în nefiinţă, lâsând Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” mult mai sărac, iar pe soţia sa, actriţa Marcela Avram, singură, după 25 de ani de căsnicie. Click! îţi spune cu ce se ocupă acum femeia, care a fost a cincea nevastă a celebrului umorist.
De peste opt luni, Călin Geambaşu a început să facă mărturisiri uluitoare despre copilăria şi părinţii săi. Seniorul Petre Geambaşu şi soţia sa nu au primit foarte încântați aceste dezvăluiri, însă de curând au încercat să fumeze pipa păcii cu Călin.
La Știrile PRO TV, unde va reveni din august, am văzut-o mereu cu zâmbetul pe buze, deși în viața ei s-au strâns multe momente nefericite. Amalia Enache, aflată încă în concediu de maternitate, și-a deschis sufletul într-un amplu interviu pentru cel mai nou număr al revistei “Formula AS”.
Colegul de prezentare al lui Teo Trandafir, de la Kanal D, este în al nouălea cer! Bursucu sau Adrian Cristea, pe numele lui adevărat, va deveni tată peste aproximativ două luni.
Puţine dintre interpretele noastre au norocul să arate fabulos, indiferent de vârstă. Este şi cazul Ancăi Ţurcaşiu, actriţă şi cântăreaţă, care din mai 1990 a decis să renunțe la carne, devenind ovo-lacto-vegetariană. Azi împlinește 48 de ani, iar silueta i-a rămas aceeași cu care ne-a fascinat în celebra peliculă “Miss Litoral” (1990).
Mihai Mărgineanu, alias Ardiles din ”Las Fierbinţi” (PRO TV), şi-a vărsat ”of-ul”, pe reţelele sociale, cu puţin timp înainte de închiderea filmărilor pentru celebrul serial. El a vorbit despre familie, dar şi despre activitatea artistică, menţionând că este nevoit să se împartă între spectacole şi televiziune pentru a-şi asigura un venit bun.
Îmbrăcați în ținute festive, reprezentanții celor 43 de țări participante la marea finală Eurovision au defilat prin fața fanilor strânși duminica trecută în fața Muzeului de Artă, Arhitectură și Tehnologie din Lisabona, capitala Portugaliei.
Solistul și compozitorul, care a lansat melodii de succes precum “Prietena ta” sau “Până vara viitoare”, are probleme de sănătate! Mai precis, Randi şi-a luxat piciorul, iar medicii i-au pus un ghips de toată frumusețea și l-au forțat să-și ia vacanță.
Plecată peste mări şi ţări, în India, unde trăiește visul bollywoodian alături de Salman Khan, Iulia Vântur are un program extrem de interesant. Repetiții, concerte, filmări şi multe evenimente la care participă. Românca ştie însă să se şi relaxeze atunci când vrea.
Celebrul actor, care este şi jurat la show-ul “Românii au talent” (PRO TV), este o fire energică la cei 62 de ani ai săi. Dacă la tv îl vedeţi, în fiecare zi de vineri, îmbrăcat la patru ace, iată că atunci când ajunge în căsuţa visurilor lui, de la ţară, Florin Călinescu dă hainele de lux pe cele de grădinar sau de pescar. El s-a mândrit, deunăzi, pe contul de Instagram, cu ograda lui, fanii lăudându-l pentru faptul că a ales un mod de viaţă sănătos.
Marii fotbalişti ai României şi-au încurajat copiii să practice diverse sporturi, în speranţa că aşchia nu sare departe de trunchi, însă iată că moştenitorii lor au ales mai degrabă să apară pe micul sau pe marele ecran. Unii sunt vedete tv, alţii, actori de cinema. Gică Hagi nu-şi mai încape în piele de bucurie, căci fiica lui, Kira Hagi, a studiat actoria în America.
Din 2002 ne-a intrat în case şi în inimi odată cu serialul “La Bloc”, difuzat de PRO TV până în 2009. Dragoş Moştenescu, alias Costel, concurent până de curând şi la “Ferma vedetelor”, de unde a fost eliminat săptămâna trecută, se află acum în Anglia, însă nu în vacanţă, ci pregătit să se stabilească definitiv acolo. El ne-a spus în ce stadiu se află planurile familiei lui.
Margherita Manole (26 de ani) a decis, în urmă cu două luni, să se desprindă pe plan muzical de celebrii ei părinți, Viorica și Ioniță de la Clejani, astfel că deja urcă singurică pe scenă. Artista a reorchestrat cu ajutorul tarafului ei refrenul «Trandafir de la Moldova», iar pentru viitoarele concerte și-a pregătit și o rochiță superbă, albă, garnisită cu 70 de trandafiri de Ecuador criogenați.
În 2008 au creat isterie cu numărul lor hilar, prezentat la “America’s Got Talent”. Atunci celebrul actor David Hasselhoff le-a poreclit “nevestele lui Dracula” și așa le-a rămas numele până azi. Gemenele din trupa Indiggo, Mihaela și Gabriela Modorcea (32 de ani), s-au făcut azi femei în toată firea și au trecut de la pozele inocente, la pictoriale sexy.
Bogdan Medvedi (25 de ani), fost concurent la ”X Factor”, ediția din 2012, și care a cunoscut celebritatea alături de trupa ”Maxim”, a anunțat, pe contul de Facebook, că părăsește acest proiect, pentru a se dedica unei cariere solo.
Se numeşte Rodion Ladislau Roşca, a împlinit 65 de ani pe 4 aprilie şi și-a dedicat întreaga viață muzicii electronice. Este omul care, în anii ’70, aducea în difuzoare muzica din viitor. Acum nu e nici măcar pensionar şi îşi aşteaptă sfârşitul, pentru că trupul îi e măcinat de cele mai cumplite boli. Din păcate, nu poate fi operat, căci o intervenţie chirurgicală ar costa 160.000 de euro.
Membrii trupei ”Humans” au ajuns deja în Portugalia, la Lisabona, acolo unde anul acesta, în perioada 8-12 mai, se va desfășura marele concurs „Eurovision”, transmis, în direct, și de TVR1. Adi Tetrade (tobe), Alin Neagoe (bass), Alexandru Matei (clape), Alex Cismaru (chitară), Adrian Tănase (voce) şi Cristina Caramarcu (voce), alături de echipa de la TVR, au fost aşteptaţi la aeroport cu un autocar, apoi au fost escortaţi până la hotel de polițiști, ca nişte adevărate vedete.