Nu toţi suntem la fel, iar corpul nostru tinde să depozite acea nesuferită grăsime în locuri diferite. În unele cazuri, victime îi cad pulpele, în altele, abdomenul sau posteriorul. Identifică, aşadar, ce formă are corpul tău şi începe să mănânci înt
Mirodenii de pus în vinul fiert. Vinul fiert se numără printre cele mai populare băuturi consumate iarna. Servită cu sucuri de fructe sau cu mirodenii alese, licoarea este ideală când temperaturile de afară sunt scăzute.
O farfurie de linte pe zi asigură energie organismului. În plus, lintea este săţioasă, te ajută să ţii în frâu apetitul şi, implicit, să-ţi menţii silueta. Nu în ultimul rând, acest aliment are proprietatea de a îmbunătăţi digestia şi previne apariţia balonării şi a constipaţiei. Aşadar, vă poftim la o porţie zdravănă de mâncare de linte cu carne de porc.
Sora mai mică a celebrului cheesecake, tarta cu brânză şi vanilie este un desert pe gustul multora dintre noi. Avem reţeta pentru voi, pentru o întreagă tavă, de care să se bucure întreaga familie. Chiar şi prietenii.
La sfârşitul toamnei, începutul iernii, este sezonul portocalelor. Acestea sunt specifice zilelor mai reci, la fel ca şi mărul copt cu scorţişoară, datorită aromei pe care o au.
Prepară acest tort „Red Velvet“ cu sfeclă roşie ori de câte ori ţi se face poftă! Deşi originile exacte ale acestui tort rămân un mister, un lucru este sigur: are o textură moale, pufoasă iar glazura bogată în unt îl fac favorit în orice anotimp. Sfecla este un ingredient puţin obişnuit pentru deserturi, dar transformă acest tort într-unul special.
Am mâncat pentru prima oară chiftele de orez cu sos Marinara, undeva prin nordul Italiei şi mi-au plăcut foarte mult. Bucătarul din acel local, mi-a vândut şi un secret: mi-a spus că toatp „şmecheria“ acestei reţete constă în orez, care trebuie să fie preparat cu o zi înainte, pentru nişte chiftele reuşite şi delicioase. Un orez normal, cu bob rotund, fiert după indicaţiile de pe cutie, dar lăsat „să se odihnească“ timp de o zi.
Alimentele pe care le incluzi în meniul zilnic îţi pot spune dacă ficatul tău e sănătos sau nu. Dacă ficatul tău e „bombardat” cu grăsimi şi semipreparate, te simţi obosit şi lipsit de energie. Broccoli este o legumă bogată în minerale, care curăţă
Ţuica fiartă cu piper pentru răceală este un remediu bun pentru gripă şi răceală şi, mai mult decât atât, este o băutură populară pe timp de iarnă, când temperaturile de afară sunt scăzute.
Aburindă sau chiar rece, o budincă de cartofi cu costiţă afumatp poate fi pe placul familiei şi al invitaţilor la o cină specială. Nu lăsa niciodată legumele în apă, pentru că în acest fel îşi pierd o parte din vitamine. Poţi folosi din belşug ceapă şi usturoi la reţetele gătite de tine. Aroma lor inegalabilă va face diferenţa la preparatele pe bază de legume şi carne. Evită să foloseşti în preparatele pe care le găteşti cartofi încolţiţi, deoarece conţin multe toxine.
Când vine vorba de o bucată de jambon afumat, parcă nu mai ţii cont nici de calorii, nici de kilogramele în plus, ci doar de gustul deosebit şi de plăcerea de a savura preparatul.
Ştiai că anemia este un cuvânt grecesc care înseamnă lipsa de sânge? Această afecţiune apare atunci când o persoană are o concentraţie scăzută a hemoglobinei în corp. Toamna, anemia este cea mai prezentă datorită schimbării temperaturii.
Această reţetă de somon la cuptor cu cremă de brânză şi mărar este suculentă şi absolut revigirantă. Asezonarea cu mărar şi lămâie aduce preparatul aproape de perfecţiune. Este foarte aromat, iar întreaga familie şi prietenii se vor bucura de un rezultat bun de să te lingi pe degete, nu alta!
Nu o să-ţi vină să crezi cât de uşor poţi să obţii, fără să aprinzi aragazul, cele mai bune reţete de prăjituri sănătoase fără foc. Una dintre ele este celebra tiramisu, pe care ţi-o propunem în această serie de 5 reţete.
Ştiai că primul „Manual practic de cofetărie“ românesc a apărut în anul 1928 şi a fost scris de cofetarul bucureştean Emil Frederic? El a fost gândit anume „pentru cofetari şi particulari“, după ce autorul a umblat şi s-a şcolit la marile case de profil din Franţa, Elveţia, G
Gustul dulce şi cel sărat se combină într-o pereche perfectă în acest chec cu mac şi lămâie fără gluten. Uşor şi pufos, are aroma lămâii şi are glazura de zahăr şi lămâie care-l înnobilează. Nu vei ştii niciodată că este fără gluten!
Jamie Oliver este un brand. Multe dintre reţetele sale au făcut înconjurul lumii. Aşadar, pentru că niciodată nu dai greş, cu o reţetă a sa, iată una absolut delicioasă: pui rumeni cu paste. Poftă bună!
Ciupercile pot înlocui cu succes carnea din alimentaţie. Ele conţin puţine calorii, dar o mare varietate de vitamine şi minerale: seleniu, cupru, vitamine B2 şi B3, vitamina D. Aflaţi care sunt beneficiile consumului de ciuperci.
Venite din bucătăria mediteraneeană, anghinarele sunt nişte flori–legume preparate numai în reţete speciale. Din ele se pot găti delicioase salate, în special cu anghinarele mici, dar pot fi şi umplute cu legume, brânză sau cu carne. Pe lângă acestea