Pentru această prăjitură pufoasă cu gem, noi am folosit gem de caise, dar tu poţi folosi orice fel de gem sau dulceaţă vrei. Important este ca blatul să fie pufos. Despre caise trebuie să ştii că au un conţinut foarte ridicat de potasiu şi de vitamina C şi tocmai de aceea sunt bune în tratarea asteniei, depresiei, insomnieişi oboselii cronice. O cură cu aceste fructe te revigorează şi îţi tonifică sistemul nervos.
Pregăteşte o tartă delicioasă cu roşii şi caşcaval pentru a-i răsfăţa pe cei dragi. Dar trebuie să ştii că roşiile îţi pot fi aliat şi în lupta cu kilogramele. Dacă vrei un abdomen plat, nu ezita să mănânci cel puţin două roşii pe zi, pe toată perioada verii. Aceste legume au rolul de a arde grăsimile de pe abdomen, responsabile de neplăcuţii „colăcei“.
Ţi se pare dificil să găseşti preparate de post pe gustul tău? Această reţetă, pe cât de simplă, pe atât de gustoasă, îţi va schimba părerea despre bucatele fără carne, ouă sau lactate.
Florentina Opriş. Vedeta de televiziune nu găteşte, ci prepară cele mai sănătoase mâncăruri. Ca orice femeie de succes, are un program foarte încărcat, dar şi-a făcut puţin timp ca să ne întâlnim şi să vorbim despre bucătărie şi despre proiectele ei.
Proteină aflată în mod obişnuit în cereale, glutenul a fost introdus şi în alimente procesate, în medicamente. Dacă suferi de alergie la gluten sau de boala autoimună celiacă, e nevoie să cunoşti şi să elimini din dietă absolut toate sursele de glute
Reţeta noastră de negresă cu bezea este foarte simplă, dar migăloasă. Trebuie să faci crusta de biscuiţi, apoi blatul de negresă, apoi bezeaua pe care o aşezi deasupra şi la final, dacă vrei, o rumeneşti pe deasupra, dar nu este obligatoriu.
Dar reţeta în sine este nemaipomenită, într-o combinaţie nemaipomenită. N-aş schimba nimic la ea! Important este să foloseşti o tavă pătrată de 28x28 cm.
Cui nu-i plac gogoşile? Umplute sau simple, cu glazură sau presărate cu zahăr vanilat, genul acesta de cocă alcătuită în principal din făină, lapte, drojdie şi zahăr, prăjită în ulei din belşug, te face să salivezi doar când te gândeşti, chiar dacă t
De câte ori cumpăr ridichi din piaţă, mă gândesc că cel mai bine ar fi să le mănânc goale ori cu brânză. Nu m-am gândit niciodată că se poate face supă-cremă de ridichi, până să dau peste această reţetă.
A mai trecut o lună! Destul de repede, nu-i aşa? Cel mai recent număr al revistei „Click!Poftă bună!“ este gata, e fierbinte, iar de azi este la toate chioşcurile de ziare din întreaga ţară. Anul acesta, creştinii romano-catolici sărbătoresc mai devr
Varianta sănătoasă a pastelor făinoase din comerţ, tăieţeii de casă, se prepară extrem de simplu, în doar câteva minute. Deşi nu conţin strop de conservant, tăieţeii de casă pot fi folosiţi în supe şi la câteva săptămâni după pregătire.
Pentru că ni se spune foarte des, şi este foarte adevărat, cât de nocivi sunt pentru sănătate cartofii prăjiţi, încercăm, atunci când avem preparate cu cartofi, să prezentăm tot felul de reţete altfel. De exemplu, azi avem pentru voi o reţetă de plăcintă cu cartofi şi cârnaţi.