Deși cultivarea roșiilor este adesea percepută ca fiind simplă, specialiștii atrag atenția că o serie de greșeli frecvente pot afecta grav recolta. Iată locurile în care să nu plantezi aceste legume sub nicio formă.
Juwan Gray, baschetbalist american al echipei Corona Brașov, a atras atenția pe TikTok cu un videoclip în care vorbește despre diferențele majore de costuri între România și Statele Unite.
Prezentatorul TV Dan Negru a reacționat pe rețelele sociale la decizia recentă de a face nepublice declarațiile de avere ale demnitarilor, subliniind importanța transparenței în viața publică. „Regele Revelioanelor” a subliniat că această măsură ar putea fi un pas înapoi pentru democrația românească
Un nou clasament global realizat de Oxford Economics, care evaluează atractivitatea economică a orașelor pe baza unor factori multipli, a scos la iveală care este, în prezent, cel mai bun oraș din lume pentru trai.
Trucul japonez care te ajută să adormi în doar 3 minute, chiar și atunci când nu-ți este somn deloc, este o combinație de respirație controlată, relaxare musculară progresivă și focus mental.
Subiectul agresivității în relații este extrem de serios și sensibil. Deși astrologia poate oferi indicii despre trăsături de personalitate și predispoziții comportamentale, niciodată nu trebuie folosită ca justificare pentru violență sau abuz.
Pentru ca crizantemele din grădină să înflorească spectaculos în toamnă, luna iunie este momentul ideal pentru a le stimula dezvoltarea corectă printr-un amendament la rădăcină. Iată trucul pe care îl folosesc florarii pricepuți.
Înainte de a deveni figuri cunoscute pe micile ecrane, multe dintre vedetele de la noi au avut meserii surprinzătoare, unele complet diferite de domeniul artistic. Deși acum se bucură de faimă în televiziune sau pe scenă, acești artiști au renunțat la profesiile lor inițiale pentru a urma o carieră
Un prânz sănătos și savuros nu trebuie să fie complicat. O salată caldă de cartofi, preparată din ingrediente accesibile, pe care cei mai mulți dintre noi le avem deja în casă, poate deveni piesa centrală a unei mese relaxante alături de cei dragi.
Cătălin Botezatu a vorbit deschis despre relația cu actuala sa parteneră, Nicolle, mai tânără cu 40 de ani. Celebrul designer a comentat și reacțiile pe care le primește din partea bărbaților care îl invidiază pentru relațiile sale, transmițându-le un mesaj direct.
Mirela Vaida rămâne una dintre cele mai vizibile și comentate figuri ale televiziunii românești. Personalitatea sa energică și stilul direct o fac imposibil de trecut cu vederea, stârnind deopotrivă admirație și critici. Recent, vedeta a vorbit despre educația pe care a primit-o de la părinții săi.
Administrația americană a anunțat miercuri, 28 mai, o nouă politică de restricționare a vizelor, vizând oficiali și persoane din afara SUA care, potrivit autorităților, ar fi implicate în acțiuni de cenzură împotriva cetățenilor americani în spațiul online.
Înălțarea Domnului, sărbătorită astăzi, 29 mai 2025, la 40 de zile după Paști, aduce în sufletul credincioșilor din toată România o liniște aparte – o sărbătoare în care cerul și pământul par mai aproape ca oricând. Procesiuni religioase, clopote care răsună solemn, dar și o tradiție necunoscută.
Înainte de a deveni unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România, Pepe a trecut printr-o perioadă în care a avut mai multe joburi modeste. Nu s-a rușinat niciodată să vorbească despre începuturile sale simple, care l-au format și l-au motivat să își urmeze visul artistic.
O destinație spectaculoasă din Europa a fost desemnată drept „Destinația anului 2025”. Aflat în apropierea României, acest loc promite să devină unul dintre cele mai căutate puncte turistice ale sezonului estival. Iată unde se află, de fapt.
Tot mai multe dovezi științifice arată că nu doar ceea ce mâncăm contează, ci și momentul în care luăm masa, în special cina. Potrivit specialiștilor în nutriție și endocrinologie, servirea cinei înainte de ora 19:00 ar putea avea efecte benefice semnificative asupra metabolismului.
Gabriela Cristea a demonstrat că nu a stat degeaba în perioada în care soțul ei, Tavi Clonda, a participat la emisiunea „Tempting Fortune România”. În absența acestuia, vedeta a decis să aducă câteva schimbări în locuința lor.
Antena 1 își conturează deja strategia pentru sezonul de toamnă, în paralel cu pregătirile pentru grila de vară. După ce mai multe emisiuni au fost scoase din program – unele încă din faza de proiect, altele după multiple sezoane, postul de televiziune pregătește o nouă producție menită să relanseze
Maia Morgenstern a impresionat profund în emisiunea „Săriți de pe fix!”, lăsându-i fără cuvinte atât pe colegi, cât și pe prezentatorul Cabral. Acesta a mărturisit emoționat cât de mult l-a atins atitudinea artistei, apreciind modestia și deschiderea de care a dat dovadă.
Răzvan Ochea, fost concurent "Mireasa", actual membru al echipei de la Studiourile Buftea, e printre cei mai cunoscuți şi îndrăgiți instructori de fitness din România. Recent am aflat câți bani câştigă de la Antena 1.
Depresia nu face diferențe de statut social, afectând oameni din toate categoriile, inclusiv pe cei aflați în lumina reflectoarelor. Numeroase personalități din showbizul românesc au trecut prin momente dificile, confruntându-se cu această tulburare și luptând din greu pentru a-și regăsi echilibrul.
Viața personală a lui Ion Dolănescu a fost la fel de plină de evenimente ca și cariera sa muzicală. Trei femei au avut un rol important în viața lui, iar cea mai mediatizată relație amoroasă a fost cea cu interpreta Maria Ciobanu.
Un gest aparent banal, cum este consumul zilnic de apă, capătă noi valențe în lumina unui studiu recent publicat în European Journal of Preventive Cardiology. Potrivit cercetării, o hidratare optimă ar putea fi una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a hipertensiunii arteriale și a bolilor
România se mândrește cu o faună diversificată, iar deși multe specii preferă zone izolate și sunt dificil de observat, există și excepții notabile, așa cum s-a întâmplat recent.
Pe 27 mai, Ștefan Bănică Jr. a marcat un moment încărcat de emoție, comemorând 30 de ani de la trecerea în neființă a tatălui său, Ștefan Bănică. Printr-un mesaj scurt, dar profund, postat pe rețelele sociale, artistul a exprimat dorul și respectul pentru figura care i-a marcat viața și cariera.
Copleșit de dorul de familie, Tavi Clonda a decis să se retragă din competiția Tempting Fortune România, difuzată la Kanal D. La revenirea în țară, a fost întâmpinat la aeroport de soția sa, Gabriela Cristea. Deși momentul a fost emoționant, prezentatoarea TV a fost din nou ținta criticilor.
Neli Lucescu, soția antrenorului Mircea Lucescu, a vorbit cu admirație despre Andreea Esca, pe care a cunoscut-o personal. Ea a dezvăluit că celebra prezentatoare a fost colegă de școală cu fiul său și a lăudat-o pentru profesionalism, carismă și constanța remarcabilă în carieră.
Dan Vodnar, profesor la USAMV Cluj și expert în știința alimentelor, explică ce tipuri de carne sunt cele mai potrivite pentru o alimentație echilibrată și oferă criterii clare pentru a identifica produsele proaspete și sigure pentru consum.
Aurelian Temișan nu este doar un artist apreciat, ci și un tată atent și implicat. În relația cu fiica sa, Dora, aflată în plină adolescență, actorul pune accent pe echilibru, educație și valori solide.