Cosmin Stan este una dintre cele mai cunoscute figuri publice din România. Celebrul prezentator al știrilor de la Pro TV a uimit, recent, în declarații, după ce a povestit cu ce s-a ocupat înainte de a intra în lumea televiziunii.
Dana Rogoz a publicat recent pe rețelele de socializare o fotografie alături de soțul și cei doi copii ai săi, oferind fanilor o privire asupra modului în care familia a sărbătorit Halloween-ul în acest an.
O milionară a ales să îi ofere Simonei Halep o nouă oportunitate, inspirată de propria experiență în lumea tenisului, unde a învățat cât de exigent și imprevizibil poate fi drumul către succes.
Emil Mitrache, îndrăgitul actor care a dat viață personajului „Americanu’” din serialul „La Bloc”, a trecut printr-o experiență limită. În urma unor investigații de rutină, medicii au descoperit întâmplător o afecțiune gravă la inimă și au decis să intervină de urgență printr-o operație pe cord
Tinerii români care îşi planifică studiile în străinătate îşi regândesc traseul academic. Într-o schimbare notabilă a preferinţelor, entuziasmul pentru universităţile din Statele Unite este în scădere, în timp ce ţări precum Spania, Germania şi Franţa devin tot mai atractive.
Andra Măruță a demonstrat din nou că nu este doar una dintre cele mai iubite voci ale României, ci și un om cu un suflet uriaș. Într-un moment care a emoționat fanii din mediul online, cântăreața a povestit despre un gest care i-a ajuns direct la inimă.
Invitat recent în podcastul lui Jorge, jurnalistul sportiv Cătălin Oprișan a vorbit despre telefoanele de ultimă generație, abordând atât prețurile ridicate, cât și experiența utilizatorilor, cu umorul său caracteristic. Discuția a oferit publicului o perspectivă relaxată și sinceră asupra diferențe
În Anglia, nu este neobișnuit să dai peste ziduri de cărămidă cu forme neobișnuite, ondulate, care atrag privirea prin eleganța lor curbată. La prima vedere, designul poate părea ciudat, însă există un motiv practic în spatele acestor curbe: ele folosesc mai puține cărămizi decât un zid drept
Între anii 1992 şi 1993, în timpul şederii la Palatul Kensington, Prinţesa Diana ar fi dat interviuri private unui profesor de dicţie, înregistrate în contextul pregătirilor pentru un documentar american.
Actorul George Burcea a declarat pe rețelele de socializare că intenționează să candideze pentru funcția de primar al Bucureștiului, beneficiind de sprijinul Partidului Oamenilor Tineri (POT).
Valentina Pelinel i-a surprins recent pe fanii săi prin sinceritatea cu care a răspuns unei întrebări delicate despre familie. Întrebată dacă urmează să aducă pe lume un nou copil, soția lui Cristi Borcea a oferit un răspuns care nu a lăsat loc de interpretări.
O femeie din Germania credea că a făcut o achiziţie inteligentă când a dat 3.300 € pentru o monedă de aur precum-prezumţionată. În realitate, ceea ce a primit în colet a fost un castravete stricat, un semnal de alarmă pentru cumpărătorii online.
Un studiu recent realizat de organizația InfoCons arată diferențe semnificative între sortimentele de crenvurști vândute în marile lanțuri de supermarketuri din România. Analiza, care a inclus produse comercializate de branduri precum Carrefour, Lidl, Kaufland, Auchan, Metro și Selgros
Președintele american Donald Trump a declarat joi, la bordul avionului prezidențial Air Force One, că diminuarea prezenței militare americane în România „nu este foarte importantă”. Afirmația vine după ce, cu o zi înainte, Washingtonul a anunțat o reducere a efectivelor din Europa de Est, în special
La 89 de ani, Marina Voica devine protagonista documentarului „Fluturi de noapte”, o producție semnată de Andrei Ștefan Răuțu care explorează vitalitatea, memoria și fragilitatea unei artiste ce refuză să îmbătrânească.
La Pitești va prinde contur un nou stadion de „cinci stele”, un proiect ambițios evaluat la 100 de milioane de euro și cu o capacitate de 15.000 de locuri. Primarul municipiului, Cristian Gentea, a confirmat că proiectul a fost aprobat, iar documentația necesară a fost deja transmisă Companiei Națio
Plăcinta cu cremă de vanilie este un desert clasic, ușor de pregătit, ideal pentru momentele în care avem poftă de ceva dulce. Cu un gust fin și o textură cremoasă, această rețetă reunește simplitatea foilor de plăcintă cu aroma intensă de vanilie și lămâie.
Un român a devenit eroul Italiei după ce a salvat o tânără nevăzătoare și pe tatăl ei dintr-o mașină care se scufunda: „Am auzit voci strigând după ajutor”.
Cea mai adâncă gaură din lume, săpată de inginerii sovietici, atinge impresionanta adâncime de 12.262 de metri. Proiectul, cunoscut sub numele de Forajul Superprofund de la Kola, a început în 1970 pe o peninsulă izolată din nord-vestul Rusiei, aproape de granița cu Norvegia, și a rămas unul dintre c
Kate Middleton, Prințesa de Wales, traversează zile dificile, fiind „epuizată fizic și emoțional” după ce familia regală a fost din nou implicată într-o controversă, de data aceasta legată de Prințul Andrew.
Miercuri, 29 octombrie 2025, Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a anunţat că a semnat două contracte importante pentru proiectarea și construirea a circa 105 km de drumuri de mare viteză.
De la 1 ianuarie 2026, valoarea tichetelor de masă va creşte la 50 de lei, potrivit anunţului făcut de Florin Jianu, reprezentant al IMM-urilor, la finalul discuţiilor de la Guvern cu prim-ministrul Ilie Bolojan. Informaţia a fost confirmată şi de Petre Florin Manole, ministrul Muncii.
Adriana Bahmuțeanu a anunțat că va sesiza autoritățile, acuzându-l pe Honorius Prigoană de implicare într-un posibil fals. Potrivit declarațiilor sale, fiul omului de afaceri Silviu Prigoană ar fi semnat în numele tatălui său într-un document oficial, fapt pe care fosta soție a politicianului îl con
Lumea muzicii populare este din nou în doliu. Una dintre cele mai iubite și respectate interprete de folclor din Transilvania, Iustina Crișan-Dejeu, s-a stins din viață după o luptă îndelungată cu boala.
Dacă încă mai cumperi chifle din supermarket, această rețetă te va convinge să le prepari acasă. În mai puțin de 30 de minute, cu tot cu timpul de coacere, poți obține chifle delicioase, pufoase și aromate, care dispar imediat de pe masă. Rețeta este simplă și nu necesită frământare.
După mai bine de trei decenii petrecute la catedră, un profesor american a decis să își rescrie viața de la zero. La 58 de ani, și-a dat demisia, s-a pensionat anticipat, a vândut casa, mașina și toate bunurile, și a plecat definitiv în Guatemala
Un studiu realizat în urmă cu câțiva ani de cercetători de la Institutul de Cercetări Medicale Harry Perkins și Universitatea Western Australia a evidențiat potențialul veninului de albină în combaterea cancerului mamar.
Horoscopul pentru noiembrie 2025 ne provoacă să reflectăm asupra trecutului și să folosim „a doua șansă” oferită de Mercur retrograd în Săgetător și Scorpion (9–29 noiembrie). Mișcările lente ale planetelor mari se sincronizează cu retrogradarea lui Mercur
Claudia Puican și Armin Nicoară au organizat astăzi petrecerea de nuntă la cort, în Timișoara, după ce s-au căsătorit deja în secret. Evenimentul se anunță unul impresionant, cu 1.000 de invitați, decor spectaculos și o atmosferă întreținută de 40 de artiști. Decorul este dominat de trandafiri roșii