Aniversare specială în familia Simonei Gherghe! În data de 29 aprilie, a doua zi de Paște, s-au împlinit doi ani de când ea și soțul ei, Răzvan Săndulescu s-au cununat civil, așa că această zi nu putea trece nesărbătorită.
Iată că visul Ancăi Serea s-a îndeplinit și, dacă vedeta mărturisea cu ceva timp în urmă că și-ar mai dori copii, se pare că rugile i-au fost ascultate! Deși viitoarea mămică este în culmea fericirii la gândul că se va mări familia, se pare că nu toți admiratorii acesteia au fost încântați de veste, chiar dacă nu este vorba de viața lor.
Ați mai văzut-o așa pe Monica Anghel? Solista și-a etalat „noua” siluetă într-o ținută extravagantă în cadrul unui eveniment, semn că aceasta nu s-a transformat doar din punct de vedere fizic, ci și-a schimbat și mentalitatea.
Jojo și-a surprins în mod plăcut admiratorii virtuali, după ce a publicat prima imagine în care îi arată chipul fetiței ei și a lui Paul Ipate, micuța Zora. Dacă până acum fetița a fost fotografiată doar cu spatele, iată că fanii cuplului o pot acum admira în toată splendoarea, căci, într-adevăr, Zora este adorabilă și a reușit deja să cucerească inimile internauților.
Anca Serea a ajuns de mai multe ori la spital, din cauza anemiei severe cu care se confruntă, însă soția lui Adi Sînă continuă să fie la fel de activă și să își păstreze rolul de „mămică eroină”, chiar dacă acest lucru înseamnă că neglijează somnul. De asemenea, Anca nu își uită nici carieră, implicându-se în diverse proiecte, iar toate aceste lucruri cumulate îi pun și mai mult în pericol sănătatea. Iată declarațiile!
O „vânătoare” de ouă de ciocolată prin grădină urmată de o masă copioasă în familie ar putea fi rețeta perfectă de a petrece Paștele pentru cele mai multe familii, însă oare cum se celebrează această sărbătoare printre regalități?
215 morți și peste 500 de răniți este bilanțul devastator în urma valului de atacuri cu bombă care a vizat biserici şi hoteluri în capitala din Sri Lanka, Colombo, în prima zi de Paşte catolic. Printre victime se numără şi zeci de cetăţeni străini, printre aceştia portughezi şi britanici, dar și opt copii de origine română, aflați acolo pentru un schimb de experiență.
Raluca ex-Pastramă, actuală Pascu, și-a găsit o nouă pasiune! Soția lui Pepe s-a apucat de cursuri de machiaj și, cum cântărețul este un soț iubitor și atent la nevoile partenerei lui, s-a gândit să o surprindă pe aceasta. Cu ocazia zilei ei de naștere, Pepe i-a deschis soției lui un salon de machiaj, iar de atunci Raluca se simte în elementul ei.
Ziua de naștere a Reginei Marii Britanii a coincis în acest an și cu Paștele catolic și anglican, sărbătorit în 2019 la data de 21 de aprilie. Așadar, Majestatea Sa a luat o pauză de la celebrarea respectabilei vârstei de 93 de ani și, însoțită de Ducii de Cambridge, William și Kate, a participat la slujba de Paște oficiată la Capela St. George, în Windsor.
Deși anul trecut iubita liderului PSD Liviu Dragnea, Irina Tănase, făcea „parada modei” cu un inel de logodnă care nu a trecut deloc neobservat, se pare că cei doi nu au purtat încă o discuție serioasă cu privire la marele eveniment. Chiar dacă Dragnea a dezvăluit că este pregătit să-și pună pirostriile, se pare că acesta se teme de faptul că tânăra în vârstă de 26 de ani care i-a furat inima ar putea să îl refuze.
Mama Antoniei este cea mai mândră bunică! Denise Iacobescu și-a scos nepoțeii la restaurant, petrecând mult timp alături de aceștia, și au fost fotografiați într-o ipostază adorabilă. Micuții Akim și Dominic nu pot sta nici ei departe de bunica lor, cei trei având o relație specială.
Actorul francez Vincent Cassel, fostul soț al Monicăi Bellucci, în vârstă de 52 de ani, a devenit tată pentru a treia oară. El și partenera lui de viață, modelul Tina Kunakey, în vârstă de 22 de ani, au întâmpinat pe lume o fetiţă.
Planul roşu de intervenţie a fost declanşat în judeţul Cluj. Un microbuz s-a răsturnat în localitatea Căpuşu Mare, iar bilanţul anunţat până în acest moment este de 11 răniţi. Mai multe ambulanţe și echipaje SMURD și de descarcerare au fost trimise la fața locului.
Actriţa Charlize Theron a declarat că îşi creşte fiul adoptat ca și când s-ar fi născut fată, lăsându-l să se îmbrace ca atare, după ce micuțul i-a mărturisit acesteia, pe când avea doar trei ani, că el nu simte că este băiat. După ce a primit valuri de critici din partea admiratorilor ei în acest sens, vedeta a explicat de ce își îmbracă fiul în rochii și îl lasă să poarte peruci.
Anda Adam are un frate și o cumnată cu care se poate mândri! Vlad, „bărbatul familiei” Adam și fratele solistei, s-a însurat de curând cu aleasa inimii sale, alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste în Australia.
Dana Nălbaru a povestit cum a decurs ziua în care a adoptat-o pe fiica sa, Roxana. Artista a văzut-o inițial pe un site, iar după ce a mers să o viziteze, a fost dragoste la prima vedere! Iată declarațiile!
Mirela Vaida a ieșit la prima plimbare în oraș cu băiețelul ei nou-născut, vedeta fiind plină de energie, în formă maximă. La doar 8 zile de când l-a adus pe lume pe mezinul familiei, Tudor Ștefan, în ciuda vremii deloc plăcute din Capitală, vedeta și-a plimbat micuțul cu căruciorul prin parc.
Andreea Bălan a publicat în mediul online câteva imagini cu care a reușit să își bucure admiratorii. Vedeta s-a întors în sala de dans, alături de echipa ei, și este toată numai un zâmbet, semn că se simte bine, iar recuperarea postoperatorie se desfășoară exact așa cum ar trebui. Iată imaginile!
Un nou duel la Ferma! Joi, 18 aprilie, Silviu Țolu și Kamara au fost concurenții care s-au luptat pentru locul lor din Fermă, după ce, de-a lungul timpului petrecut în competiție, cei doi s-au tot confruntat cu diverse neînțelegeri.
Ce face o dietă sănătoasă din om! Damian Drăghici, solistul de la Damian & Brothers, demonstrează că a luat decizia bună atunci când a decis să devină vegan în anul 2014, având în vedere că în prezent se poate bucura de o siluetă de invidiat, fără prea multe eforturi.
Pentru ispitele de la Insula Iubirii, momentele în care acestea reușesc să „ademenească” în pat concurenții sunt glorioase, având în vedere că pentru acest lucru s-au avântat în emisiune. Mai greu este însă pentru cei care au venit să își testeze iubirea în competiția din Thailanda, care sunt „arătați” cu degetul de telespectatori, și care ajung să se certe și despartă în mod public de partenerii lor de viață. Iată care sunt ispitele și concurenții care au făcut sex la Insula Iubirii!
Un accident care a blocat circulația din zonă a avut loc joi, 18 aprilie, pe şoseaua Giurgiului din Capitală, în sectorul 4 din Bucureşti, la Piaţa Sudului. Un șofer a pierdut controlul TIR-ului pe care îl conducea și a lovit în jur de 11 autoturisme parcate, în urma raportului efectuat de polițiștii ajunși la fața locului.
Cum data sorocului Ducesei de Sussex se apropie cu pași repezi, fanii Casei Regale Britanice deja au început să-și expună teoriile în spațiul media. Aceștia și-ar dori ca trei evenimente importante să se unească în aceeași zi, pentru un plus de „magie” și la casele de pariuri se speculează faptul că Meghan Markle va naște în acest weekend, între Vinerea Mare și lunea Paștelui catolic și anglican, care coincide și cu ziua de naștere a Reginei Elisabeta a II-a, 21 aprilie.
Prietenia dintre actorul Pavel Bartoş şi cântărețul Smiley e vestită în lumea mondenă. După ce au petrecut atât de mult timp împreună, cei doi au devenit, între timp, şi rude, după ce artistul a botezat-o pe Sofia, mezina actorului, devenind, astfel, părintele spiritual al celei mici. Mezina familiei Bartoș și-a serbat ziua miercuri, 17 aprilie, iar nașul ei nu putea lipsi de la petrecere.
Îndrăgita actriță Rona Hartner a fost operată de urgență în Franța, după ce boala cu care a fost diagnosticată i-a recidivat, chiar dacă a mai avut o intervenție chirurgicală în acest sens. Doctorii i-au depistat un cancer la colon și au sfătuit-o pe aceasta să facă chimioterapie timp de șase luni. Vedeta a profitat de faptul că s-a aflat în Franța și s-a revăzut cu fetița ei din căsnicia cu Rocco Sedano, Sumayla.
Actriţa Sophie Turner a dezvăluit că s-a luptat ani de zile cu depresia, boală ce s-a accentuat odată cu primirea rolului Sansei Stark din celebrul serial Game of Thrones, după ce fanii peliculei au numit-o, de-a lungul timpului „grasă” și i-au spus în repetate rânduri că este „o actriță extrem de proastă”. Iată cum a ajutat-o relația cu cântărețul Joe Jonas să treacă peste problemele de sănătate!
S-a străduit să o înlocuiască cum se cuvine pe Simona Gherghe și i-a ieșit! Dacă telespectatorii o plac și sunt de părere că face treabă bună în postura de moderator al emisiunii „Acces Direct”, Cristina Cioran dezvăluie și detalii „din culisele” show-ului TV, mărturisind că a trecut prin emoții îngrozitoare, chiar dacă pe micile ecrane acestea au trecut neobservate. Iată declarațiile!
Alte schimbări la Ferma! După ce Ioana Filimon s-a reîntors în competiție, în urma eliminării din duelul cu bandita Geanina Ilieș, se pare că de data aceasta Miss România 2016 a venit cu forțe proaspete și cu..ajutoare.
Când se va întoarce Irinuca în România să-și viziteze tatăl, Irinel Columbeanu va avea o surpriză! Micuța lui și a Monicăi Gabor s-a transformat într-o adevărată domnișoară, crescând pe zi ce trece și dezvoltându-și și mentalitatea de adolescentă. Iată cele mai recente imagini cu Irina Columbeanu!
Moment emoționant la Vatican pentru toți patrioții români! În cadrul slujbei de Florii organizată în Piața Sfântul Petru din Cetatea Vaticanului, oficiată de Papa Francisc, un român a rostit una dintre rugăciunile slujbei de Florii.