Simona Halep (33 de ani) a asistat sâmbătă, 12 iulie, la finala grandioasă dintre Amanda Anisimova și Iga Swiatek de la Wimbledon. Pentru acest moment special, sportiva a optat pentru o rochie creată de o vedetă internațională.
Alina Sorescu a împlinit 39 de ani, iar de ziua ei a radiat de fericire. Cântăreața a marcat acest moment important printr-o ședință foto deosebită, în compania fiicelor sale și a dezvăluit ce își dorește cel mai mult în noua etapă a vieții sale.
Matthew McConaughey, în vârstă de 55 de ani, s-a numărat printre celebritățile prezente la finala masculină de la Wimbledon, unde Jannik Sinner l-a învins pe Carlos Alcaraz. Actorul a atras atenția printr-un gest special făcut față de Familia Regală Britanică, care a asistat la meci.
Înainte de plecarea în vacanță, majoritatea românilor își verifică pașaportul, buletinul, biletele de avion și rezervările. Puțini sunt cei care pun pe lista de priorități și o asigurare de călătorie, deși aceasta se dovedește extrem de utilă în situații de criză.
Însărcinată cu al patrulea copil, Alina Laufer continuă să aibă o siluetă impecabilă. Ea a dezvăluit ce anume o menține în formă și totodată o ajută să facă față responsabilităților de zi cu zi.
Dr. Mihail Pautov a constatat, într-un experiment de măsurare a glicemiei, că o legumă foarte populară în alimentația românilor poate să crească nivelul glicemiei mai mult decât prăjiturile și înghețata. Despre ce aliment este vorba?
Andreea Esca impresionează în bucătărie! Prezentatoarea Știrilor Pro TV și-a surprins urmăritorii de pe Instagram cu rețeta unui desert delicios pe care a învățat-o de la nimeni altul decât Nicolai Tand.
Moțiunea de cenzură inițiată de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva Guvernului Bolojan, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, nu a reușit să obțină voturile necesare în Parlament și a fost respinsă.
Laura Cosoi (43 de ani) se bucură din plin de zilele de vară. Vedeta a plecat cu autorulota în vacanță alături de familie, iar weekendul trecut a ajuns într-un loc în care nu mai fusese din copilărie.
Vara este momentul perfect pentru clipe de liniște pe plajă, iar o lectură captivantă poate transforma timpul petrecut la soare într-o adevărată călătorie pentru minte și suflet. De aceea, îți recomandăm cinci titluri excelente, ideale pentru relaxare în zilele toride!
Prințesa Charlotte a atras toate privirile duminică, la finala masculină de la Wimbledon, unde a participat alături de părinții săi, Prințul William, Prințesa Kate, și de fratele ei mai mare, George.
Codul vestimentar alb și imaculat al jucătorilor de tenis a devenit un element definitoriu al acestui sport. Majoritatea turneelor importante au renunțat între timp la această regulă strictă, însă Wimbledon, primul dintre ele, a rămas fidel tradiției. De ce?
Până acum se credea că moda este doar pentru oameni, dar iată că și animalele pot dezvolta propriile „tendințe”! O echipă de cercetători din Zambia a făcut o descoperire surprinzătoare.
Sofía Vergara a implinit ieri, 10 iulie, 53 de ani, iar cu această ocazie, actrița a sărbătorit pe cinste în Italia, înconjurată de apropiați. Printre ei s-a aflat și o româncă, prietenă la cataramă cu vedeta. Cine a fost marele absent?
Dacă vrei să descoperi un loc aparte, ce-ai spune să pui pe lista ta un sat care a fost desemnat cel mai frumos din Italia? Oferă peisaje spectaculoase și atmosferă autentic italiană, totul într-un cadru liniștit, de poveste!
Dana Rogoz (39 de ani) a avut parte de o vacanță de vis în Turcia. Vedeta a plecat cu soțul ei, Radu și copiii, într-o aventură care a durat câteva zile, preț în care au schimbat mai multe cazări și au descoperit frumusețea Anatoliei.
Pepenele verde este vedeta fructelor în perioada verii, iar pentru a-l alege pe cel mai copt, gustos și zemos, oamenii folosesc diferite trucuri. Unii bat cu degetele pe coajă, alții se uită la aspectul său, însă mai puțin cunoscută este metoda „monedei”, la fel de eficientă. Ce presupune?
Irina Fodor (37 de ani) strălucește de fericire și mândrie. Sora prezentatoarei TV, Teodora, a absolvit Facultatea de Economie cu rezultate excepționale. Ea a terminat studiile ca șefă de promoție, iar Irina a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare dedicat realizării sale.
Marina Almășan (59 de ani) a avut parte de o experiență autentică în Dubai, unde a locuit o săptămână în cartierul fiului său și a trăit la fel „ca un om de rând” în Emiratele Arabe Unite. În vacanță, ea a luat la pas magazinele locale și a fost surprinsă să constate că...
Muștarul, sosul care însoțește micii și fripturile, este consumat frecvent de români, mai ales vara, în sezonul grătarelor. Însă puțini știu câte calorii are acesta și dacă poate afecta sau nu silueta.
Andreea Marin (50 de ani) a avut prima apariție televizată după ce a confirmat despărțirea de Adrian Brâncoveanu, bărbatul alături de care a format un cuplu timp de opt ani. Vedeta a spus când s-a produs, de fapt, separararea și a transmis un mesaj puternic despre încrederea în sine.
O memorie bună este ceva la care mulți visează, dar să îți amintești cu exactitate fiecare detaliu din viața ta poate fi copleșitor. O australiancă susține că păstrează în minte inclusiv perioada în care se afla în pântecele mamei sale.
Un român a povestit în mediul online cum a fost păcălit de un comerciant într-un depozit din București. Bărbatul a cumpărat un sac cu cartofi, dar când a ajuns acasă, a constatat că, deși la suprafață păreau mari și frumoși, majoritatea erau mici, iar unii dintre ei chiar stricați.
Când vrei să-ți potolești pofta de dulce, ia în calcul să consumi un desert care nu doar că îți satisface papilele gustative, ci te ajută și să ai un creier sănătos. Neurochirurgul Leon Dănăilă îl recomandă cu toată încrederea!
Cea mai vizitată destinație religioasă din lume nu se află nici la Roma și nici la Ierusalim, așa cum am putea crede, ci… în Japonia. Datele unui studiu recent au scos la iveală ce oraș ocupă prima poziție în clasamentul global al turismului spiritual.
Un oraș superb din Transilvania a fost lăudat la nivel internațional. O publicație apreciată de călătorii l-a descris drept „bijuteria României”, datorită atracțiilor sale care au cucerit turiștii. Care este acesta?
Ca în fiecare an, sezonul estival aduce multe oportunități de muncă în Mamaia Nord, una dintre cele mai căutate stațiuni de pe litoralul românesc. În domeniul serviciilor de curățenie se caută angajați, așa că iată cât câștigă o cameristă într-un hotel de lux din această zonă!
Pe 10 iulie 2025, la ora 23:38, Luna Plină, cunoscută sub numele de „Luna Cerbului”, va atinge apogeul și va străluci puternic pe cer. Acest fenomen și-a primit denumirea specială de la un moment specific al anului, încărcat cu semnificații.
Puțini știu că Ilie Bolojan a trecut printr-un moment dificil înainte să devină unul dintre cei mai influenți politicieni din țară. În anii ’90, actualul premier al României a adormit la volan și a fost implicat într-un accident rutier.