Cum se înțelege Andrei Aradits cu fiul său, cu care a ajuns să locuiască după divorț? Ce i-a ascuns tânărul?! „Nici nu mi-a zis că s-a dus la casting!”

#Exclusiv Click!

Actorul Andrei Aradits (50 de ani) a rămas să își crească singur copilul, după divorțul de soția lui, Andreea. Aceasta a plecat în India să facă yoga și dusă a fost! Acum tatăl și fiul locuiesc împreună, iar Eric vrea să facă și el actorie. Tânărul și-a moștenit tatăl și joacă deja într-un serial produs de Ruxandra Ion, la Antena 1. 

Actorul Andrei Aradits a trăit șocul vieții lui atunci când soția sa, Andreea, mama fiului lor Eric, a pus brusc capăt căsniciei lor de 17 ani, în septembrie 2022. Femeia și-a luat, cum s-ar spune, lumea în cap și a plecat să facă yoga tocmai în India, pe o perioadă nedeterminată de timp. 

Tatăl și fiul locuiesc împreună după divorț 

Tânărul, care acum are deja 19 ani, a rămas exclusiv în grija actorului, după divorț. Cei doi, tată și fiu, locuiesc și în prezent în aceeași casă, iar Eric s-a apropiat și mai mult de părintele său, pe care l-a moștenit în privința talentului actoricesc. La doar 19 ani, Eric joacă în serialul „Iubire cu parfum de lavandă”, de la Antena 1. 

Andrei Aradits ne-a făcut mărturisiri despre relația pe care o are în prezent cu fiul său, care-i calcă pe urme. 

A avut Eric Aradits pile ca să joace în „Iubire cu parfum de lavandă?” „Nepotismul de nasol…”

Click!: Andrei Aradits, ești norocos! Fiul te moștenește, joacă deja într-un serial „Iubire cu parfum de lavandă”. A avut de mic dorința aceasta de a face actorie? 

Andrei Aradits: Da, joacă! E o chestie, știu că am vorbit cu el pe tema asta, apropo de nepotism. Jur că am vorbit! Pe de altă parte, zicea: „Dom’ne nepotismul e nasol că dacă pe taică-miu l-ar înjura cineva, atunci putem vorbi de nepotism că uite trebuie să-l băgăm pe ăsta!”

Dar, adevărul e că eu nu am știut când a dat casting pentru ce a dat casting, jur!  El mai flirtase înainte cu actoria, a mai făcut un film cu Marcel Iureș, a mai făcut un scurtmetraj cu Adi Sitaru, atunci când era mai mic. L-am tot cărat după mine pe la filmări, habar nu mai am. Și i-am zis Domnicăi Cârciumaru: „Băi, Domnica, dacă ai o reclamă sau ceva lui îi place…”

Click!: Va urma o școală de actorie?

Andrei Aradits: Abia a terminat liceul. Vrea să dea la anul la facultate în Irlanda, la actorie. Vom trăi și vom vedea ce va face!

Când a dat castingul a venit acasă și l-am întrebat: „La ce-ai dat castingul?” Zice: „Nu știu!” Zic: „Dom’le, era o reclamă, un film?!” El zice: „Habar n-am!”

Zic: „Dom’le care era textul?!” El: „Era o doamnă acolo cu ochelari rotunzi…”

Zic: „Stai așa, mă, e Ruxandra!” El: „Nu știu cine e Ruxandra!” Zic: „Mă, Ruxandra face treaba…” El zice: „Habar n-am…”

Atunci am vorbit imediat cu Ruxandra, care mi-a zis: „Dom’le a fost foarte simpatic fi-tu, cred că-l luăm!”

Click!: L-ai urmărit cum joacă? Cam ce notă i-ai da la acest moment?

Andrei Aradits: Deocamdată, mi se pare civilizat, e ok și încă are un rol micuț, minor. Mi-a zis că o să crească mai încolo. E așa un fel de ăla de care râde lumea și mai apare din când în când. Să zicem ăla, cerșetorul…Ceea ce e bine pentru că nu are responsabilitatea unui rol principal, care ar fi fost greu de dus pentru el.

Mi se pare o școală foarte bună tipul acesta de serial, eu am învățat foarte mult din astea. 

Ce sfat i-a dat Andrei Aradits fiului său care joacă deja în „Iubire cu parfum de lavandă”?

Click!: Dacă ar fi să-i oferi un sfat, care ar fi acela, pentru o carieră în actorie?

Andrei Aradits: I-aș sugera să-și găsească și o alternativă, pentru că e foarte posibil ca, între 5 și 10 ani, să nu mai fie nevoie de actori. Dacă inteligența artificială se dezvoltă la viteza asta nu o să mai fie nevoie de multe lucruri.

Vorbesc foarte serios! Am jucat cu el un joc, mi l-a arătat, în care erau niște identității făcute pe AI care jucau mai bine decât mulți dintre colegii mei. E un fapt, iar acest lucru va trebui gândit și reglementat cumva din timp pentru că altminteri va fi extrem de complicat pentru multe domenii de activitate. 

Click!: Cum vă găsesc Sărbătorile?

Andrei Aradits: Le facem împreună, cu drag, cu familia. 

„Nu regret nimic! Mă știu cu conștiința curată!”

Click!: Pentru anul acesta, care ar fi cel mai mare regret?

Andrei Aradits: Că nu am câștigat la Loto! Când se întâmplă una după cealaltă, nu știu dacă Universul este moral. N-am făcut nimic rău, lucruri pe care să le regret. Mă știu cu conștiința curată! 

Click!: Crezi în karmă?

Andrei Aradits: Cred în nevoia noastră de a crede că Universul e moral. Și mai cred că noi, oamenii, avem o structură morală, genetic înnăscută și vrem-nu vrem gândim lucrurile în termeni de bine sau rău.

Click!: Fosta soție a mai dat vreun semn de când a plecat? 

Andrei Aradits: Nu vreau să vorbesc despre asta. Sunt lucruri care trebuie să fie intime și care sunt personale. 

Andrei Aradits, un noul rol în serialul Ruxandrei Ion, Ion, „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”

Andrei Aradits joacă rolul Basty în noul serial original al Ruxandrei Ion,  „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, producție ce va începe la Antena 1, din 9 ianuarie. Serialul aduce în plin plan povestea unei tinere abandonate la naştere, care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete, condusă de bani și de putere. 

Actorii Andrei Aradits și Ada Condeescu sunt soț și soție în noul serial, ei dând viață personajelor Basty și Sandra, a căror căsnicie ascunde multe interese.

„În primul rând, textul! De obicei, te cam prinzi ce se întâmplă prin seriale de la primele două episoade. Recunosc că am citit primele 25 și nu știu în ce direcție merge povestea. Și-mi place! M-am trezit așteptând cu nerăbdare să aflu ce se întâmplă mai departe. Și e producție de-a noastră, originală, deci nu trebuie să ne chinuim să adaptăm cultural povestea. 

Apoi colegii! Sunt actori buni și sunt oameni foarte ok… iar calitatea umană în proiectele astea lungi e foarte importantă, nici nu știți cât de toxic poate deveni un serial întreg, dacă te lovești de vreun coleg îngâmfat. Protagonista, Karina, e de luat acasă, e frumoasă și talentată. Te poți îndrăgosti de ea. Distribuţia este completată de actori minunați, cu care abia aștept să mă văd pe set.

Eu nu știu dacă vă ofer vreo surpriză, cam cum mă știți… dacă v-a plăcut de mine pân-acum, o să vă placă și aici. Dar, pe bune, restul colegilor sunt foarte, foarte buni!”, a declarat Andrei Aradits despre rolul său din serialul Ruxandrei Ion. 

De-a lungul carierei sale, Andrei Aradits a interpretat roluri remarcabile în seriale de succes precum: „Narcisa Sălbatică”, „Lia – soția soțului meu”, „Vlad”, „Lacrimi de iubire” sau „Iubire ca în filme”. Prezența sa a fost apreciată pe micile ecrane și în postura de jurat în cadrul emisunii „Te cunosc de undeva!”, dar și în aceea de prezentator al quiz-show-ului de cultură generală „Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?”

Andrei Virgil Aradits s-a născut 18 decembrie 1973 în Capitală. A absolvit Actoria la UNATC  București, în 1996, clasa lui Florin Zamfirescu. A debutat pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, unde a lucrat până în 2002. A jucat apoi mai mult pentru televiziune și cinematografie.

Primul rol în seriale tv românești a fost în 2002, pentru producția „În familie” de la Prima TV. A fost cooptat apoi de trustul PRO, în 2005, când a făcut parte din distribuția telenovelei „Lacrimi de iubire”, apoi în „Iubire ca în filme” (2006), difuzate de postul ACASĂ.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro