Daria Crișan, fiica lui Cătălin Crișan, face dezvăluiri. Ce spune actrița din serialul Atletico Textila despre iubitul ei, Darisian Luncanu: „Abia așteptăm să fim...”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Daria Crișan, fiica lui Cătălin Crișan, are 24 de ani și nu este talentată doar muzical vorbind.

Ea este și actriță în serialul Atletico Textila, disponibil exclusiv pe VOYO. Daria Crișan dă viață personajului Linda, fiind responsabilă în serial de paginile de social media ale echipei.

Cum se descurcă și cât de mult îi place la filmări, mai ales după ce a devenit actriță, renunțând la Facultatea de Medicină, Daria Crișan ne-a povestit pentru Click!

„Nu există sport la care antrenorul să nu îmi remarce capacitatea rapidă de învățare”

Daria, ești o fire sportivă? Ai practicat vreun sport în copilărie?

Da, sunt o fire foarte sportivă și, încă de când eram mică, am fost un copil cu potențial în direcția această. Nu există sport la care antrenorul să nu îmi remarce capacitatea rapidă de învățare, însă eu nu realizam asta atunci, ci doar mi se părea că mă joc “mai serios”. Cred că asta se datorează și bagajului genetic, pentru că ambii părinți au făcut sport de performanță când erau mici. După ce am început relația cu sportul, jucând tenis de picior în curtea școlii, am trecut ulterior la lecții particulare de înot, atletism, tenis de câmp și dans, însă nu de performanță, astfel încât să pot pune școala pe primul loc. Eu îmi doream, în primul rând, să cânt și nu avem când să le fac pe toate la nivelul cel mai înalt. Și, ca de fiecare dată, muzica a câștigat.

Înainte de a deveni actriță și cântăreață, ai fost studentă a Facultății de Medicină. Ai regretat vreodată faptul că ai renunțat la acel drum?

Este prima dată când primesc întrebarea din perspectiva aceasta, de obicei problema se pune dacă regret sau nu că am fost studentă la Medicină (râde). Faptul că am renunțat la acel drum a fost cea mai bună, curajoasă și sinceră decizie din viața mea, cel mai frumos cadou pe care am putut să mi-l fac. Am mai spus-o și o voi mai spune: iubiți-vă și faceți ce iubiți! Este o rețetă a liniștii.

Iubitul tău, Darisian Luncanu, este și el actor, vreo șansă să vă vedem jucând în aceeași producție pe viitor?

Noi deja jucăm într-o producție de musical, la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”, unde suntem un cuplu și pe scenă, în spectacolul “Cinderella The Musical”. 

Însă, abia așteptăm să fim în aceeași distribuție a unui film sau a unui serial. Lucrăm foarte bine împreună și știm cum să ne punem în valoare unul pe celălalt. Dar, toate la timpul lor.

Linda, personajul tău din Atletico Textila, este responsabilă de paginile de social media ale echipei. În viața reală, cum te raportezi la rețelele sociale? Ai primit și comentarii negative în online? Cum le gestionezi?

Rețelele sociale reprezintă, pentru mine și fratele meu, Raris, cea mai rapidă și ușoară metodă de comunicare cu publicul și de promovare a proiectului nostru muzical. În general primim comentarii și mesaje frumoase, iar numărul oamenilor care ne susțin tot crește, motiv pentru care vrem să mulțumim tuturor pentru încredere, suport și promptitudine. Bineînțeles că am primit și comentarii negative, dar ele nu reprezintă pentru noi decât o sursă de amuzament, mai ales când limbajul, modul de gândire și profilul acelor oameni, lasă de dorit. Oricum, nu e bine să fii chiar pe placul tuturor.

Crezi că înainte, când nu avea oricine acces la platforma oferită de rețelele sociale, era mai ușor să te faci remarcat ca artist? Sau social media reprezintă un avantaj?

Cred că este important să te adaptezi la perioada în care trăiești. Înainte, fiecare făcea ce putea pentru a fi remarcat, iar acum, este la fel. Metoda diferă, pentru că, anul diferă. „Work smart, not hard!”.

Ce ar trebui să conțină un reel postat pe pagina Atletico Textila pentru a deveni viral?

Nu știu dacă există vreo rețetă, însă aș merge pe ceva amuzant. Aș râde până la lacrimi dacă i-aș vedea pe băieții din echipa de fotbal Atletico Textila îmbrăcați în majorete, spre exemplu.

În serial, personajul tău este într-o relație cu Dani, interpretat de Costi Max. Cum v-ați înțeles la filmări?

Eu și Costi am fost colegi de generație la UNATC, așa că ne știam deja. Am lucrat foarte bine împreună și mi-ar plăcea să ne mai întâlnim și în alte proiecte.

A existat vreun moment tensionat la filmări? Cum l-ați depășit?

Nu am avut momente tensionate la filmări, asta probabil pentru că se râdea foarte mult, iar modul de lucru era unul sănătos, relaxat și eficient, zic eu. Așa că, dacă veneai trist sau nervos pe set, cu siguranță plecai acasă cu zâmbetul pe buze.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
banner Sorin Brotnei jpg
banner sweet kiss jpg
banner laura găvan jpg
banner oreste jpg
banner astroloaga sanda ionescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net