Gemenii care au emoționat România cu faptele lor bune! Au ajuns virali pe internet datorită generozității
Îi știi, cu siguranță, de la televizor sau cel puțin din mediul online. Sunt cei doi gemeni cunoscuți pentru inimile lor mari și pentru eforturile constante de a aduce un strop de bunătate în viețile oamenilor. Aproape zilnic îi vezi pe drumuri, străbătând țara în încercarea de a-i sprijini pe cei aflați în nevoie. Vorbim despre frații Graur, tinerii care dovedesc, prin fapte, că generozitatea și curățenia sufletească pot schimba lumea în bine.

Gemenii care au emoționat România cu faptele lor bune!
Click: Cine sunt frații Graur? Care este povestea voastră de viață?
Suntem doi frați gemeni, Beniamin și Iosif Graur, cei mai mici dintr-o familie numeroasă, cu 11 copii. Am crescut la țară, lângă Brașov, într-o copilărie simplă, dar plină de lecții de viață. Dimineața mergeam la școală, iar după-amiaza eram pe câmp cu animalele sau în grădină, lângă părinți. Am învățat ce înseamnă munca încă de mici: mulgeam caprele, mergeam în pădure după lemne, iar la pășunat luam mereu și caietele cu noi ca să ne facem temele.
Nu am crescut în belșug, dar părinții ne-au transmis mereu că celui care muncește, pâinea nu-i va lipsi. Ei sunt modelul nostru – oameni cu principii solide, cu o credință vie și o bunătate rară. Din ei am învățat modestia, responsabilitatea și ce înseamnă să pui pe primul loc sufletul, nu lucrurile materiale.
După facultate, am intrat în televiziune, unde am fost prezentatori timp de șase ani. Acum, prin ONG-ul nostru, încercăm să dăm mai departe ce am primit și noi: speranță, sprijin și iubire. Credem că asta e menirea noastră – să facem bine în jurul nostru.
Click: Cum a fost prima dată în televiziune și în mediul online? Cum v-ați adaptat? De ce v-a fost teamă?
Primul contact cu un platou TV nu îl vom uita niciodată. Aveam emoții uriașe, ne tremurau picioarele. La prima probă de citire a prompterului, am greșit de câteva ori pentru că, efectiv, de la emoții nu mai vedeam bine literele. Producătoarea chiar s-a enervat și ne-a spus: „Dar voi nici măcar un prompter nu puteți citi?” Totuși, am prins repede ritmul și am învățat enorm.
Un mare avantaj a fost că eram doi – dacă unul greșea, celălalt îl completa. Așa am reușit să fim mereu o echipă și să ne susținem reciproc. De-a lungul timpului am avut proiecte la ProTV, Antena 1 și A7TV, dar mediul online ne-a adus cea mai mare vizibilitate. Aici am simțit cu adevărat că mesajul nostru ajunge la milioane de români, pentru că astăzi majoritatea oamenilor își iau informația și inspirația din online, nu din TV.

Click: Cum ați decis că vocația voastră este să faceți bine?
Credem că binele e scris în noi de când eram copii. Ținem minte cum mama, atunci când gătea o oală mare de ciorbă, ne trimitea cu câte un castron la vecinii neajutorați. Zâmbetul lor ne-a rămas în suflet și ne-a format.
Mai târziu, am simțit din plin ce înseamnă asta. Când cineva îți spune: „Mi-ai schimbat viața” sau „M-ai salvat”, realizezi că nu există nimic mai valoros decât să dăruiești. Asta ne-a confirmat că suntem pe drumul pe care Dumnezeu ne vrea.
Click: Care sunt cele mai importante valori care vă definesc?
Autenticitatea, simplitatea, bunătatea, sinceritatea și credința. Sunt lucruri de la care nu vrem să ne abatem niciodată.
Click: Cea mai mare frică a voastră?
Ne e teamă să nu pierdem pe cineva drag. Suntem foarte atașați unul de altul și de părinții noștri. Doar gândul că ni s-ar întâmpla ceva ne cutremură.
Click: Ce faceți atunci când nu sunteți implicați în proiecte de bine? Care sunt pasiunile voastre?
Ne place să fim mereu în compania oamenilor. Ieșim la plimbări cu prietenii, jucăm bowling, tenis, mergem la cinema sau călătorim împreună. Avem o viață simplă, dar plină de momente frumoase. Singurătatea nu e pentru noi, ne încărcăm doar prin prezența celor dragi.
Un gând de final:
Cel mai important lucru pe care vrem să-l transmitem este acesta: cea mai mare poruncă lăsată de Dumnezeu e să ne iubim aproapele. Restul vine de la sine.





























