Mihaela Tatu: „Odată cu înaintarea în vârstă îți dai seama că nu mai ai nimic de demonstrat și că doar tu contezi”

Ultima actualizare:

Invitata Antoanetei Banu în Interviurile Click! Live, Mihaela Tatu vorbește despre cum a ajuns să descopere și să înțeleagă cu adevărat sensul vieții sale și ce înseamnă pentru ea fericirea.

De-a lungul timpului, media din România a adus în fața audienței multe figuri. Dar foarte puține dintre ele au reușit să rămână  în memoria publicului, chiar și după ce acestea au încetat să mai fie vizibile. Sau așa cum se spune: mulți veniți, puțini chemați.

Mihaela Tatu  este cea care a lansat în dezbatere publică un concept despre care în anii 2000 nici nu exista în România: leadershipul feminin.  Și a făcut asta prin emisiunea pe care o realiza la postul Acasa tv, cu titlul care a schimbat multe mentalități în societatea românească: De 3x femeie. După 22 de ani, azi auzi în mod frecvent în dezbaterile despre puterea doamnelor de a schimba lumea, expresia: Este de 3x femeie.

„Acel de 3X femeie eram eu însămi”

A trecut ceva vreme de când Mihaela nu mai este în fața camerelor de filmare, în mod constant. Dar apare în show-uri de televiziune, în interviuri în presă pentru că nici colegii de breaslă și nici publicul nu au uitat-o.

În Interviurile Click! Live, Mihaela Tatu povestește cum a trait momentul zero din viața și cariera ei, după ce a luat o pauză din media. O pauză pe care nu și-a dorit-o, dar pe care a fost obligată de viață să o trăiască, să o accepte și prin care să se reconstruiască.

„Eu nu am dorit să ies din media. Am luat o pauză de doi ani și când m-am întors nu mai înțelegeam nimic. M-am dus cu proiecte pe la diverse posture tv, doar că formatele mele nu își mai găseau locul.Iar ceea ce mi se oferea din partea acelor posturi tv nu se potrivea cu mine. Emisiunea pe care eu am realizat-o, De 3 x femeie nu a fost doar un format, la un post tv. A fost însăși viața mea. Acel de 3 x femeie eram eu însămi” spune Mihaela Tatu

„A fost cumplită ieșirea din tv. Nu știam încotro să o apuc

Orice schimbare în viața noastră este factorul disruptiv care ne dă peste cap totul. Și cel mai greu este să îți regăsești din nou, de la capăt sensul. Mihaela povestește cum a fost pentru ea acel moment, după ce din 1993 și până în 2011 ea a fost mereu în presă. Mai întâi ca om de radio și apoi ca vedetă tv în trustful Media Pro.

„Eu îmi cunosc valoarea în media ca om de radio și tv. Eu știu cât sunt de bună, dar pentru mine a fost cumplită ieșirea din media. Luni de zile nu mi-am găsit locul, sensul. Nu știam încotro să o apuc. Apoi s-a întâmplat ceva. Am intrat în mediul de business și am văzut ceva, o nevoie pe care mi-am dat seama că pot să lucrez”

Din 2012, a început să apară și la noi trendul dezvoltării personale, public speaking, leadershipului. Mihaela povestește cum i-a văzut pe mulți din mediul corporatist vorbind, gesticulând, comunicând și a înțeles că cei mai mulți dintre ei aveau nevoie de șlefuire a abilităților de comunicare. Și așa și-a găsit noua nișă.

„Nu doar că am găsit-o, dar cât am învățat eu însămi ca să pot să construiesc cursuri autentice, care să nu semene cu altele” declară Mihaela în Interviurile Click! Live.

„Și am început să lucrez cu seriozitate și la mine însămi”

Reinventarea Mihaelei Tatu, sau trecerea de la statutul de profesionist și vedetă tv la cel de trainer în comunicare nu a fost doar un proces care s-a petrecut la exterior.

„Ne naștem cu un temperament pe care reușim să-l ținem sau nu în frâu. Dar la caracter trebuie să lucrăm toată viața noastră. Eu am un soi de spontaneitate și când îmi doresc ceva nu aștept. Acționez. Dar regăsirea drumului a fost cu adevărat un moment de cădere în sine. În 2006 am început să fac yoga, care înseamnă o anumită mentalitate, gândire, mișcare, respirație. Dar degeaba lucrezi exteriorul, daca psihicul este jos. În prioada respectivă am fost șase săptămâni, în Camino de Santiago mergând pe jos 826 de km.

Acela a fost marele declick pentru mine. Am făcut cunoștință cu toți demonii din mine. Azi, prietenii îmi reproșează că sunt reteasă, că m-am călugărit. Nimic mai fals. Am învățat să am grijă cât și cu cine îmi împart timpul meu, care este foarte prețios. Am cursurile mele. Am din nou un câțel de care care măbucur. Am vacanțele mele. Anul acesta am fost în Peru. Acum plec în India. Odată cu înaintarea în vârstă îți dai seama că nu mai ai nimic de demonstrat și că tu contezi”, spune Mihaela Tatu

Urmărește-o pe Mihaela Tatu în ediția din Interviurile Click!Live și află cum a reușit să slăbească 30 de kg, ce este fericirea pentru ea ș ice înseamnă să ai o stimă de sine sănătoasă.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner marian ralea jpg
banner alina chivulescu png
index (50) webp
banner pavel bartos png
Banner Iuliana Pepene
banner MIRUNA DIN TATUTU jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net