Nicu Grigore, primele declarații după ce a părăsit accidentat emisiunea Survivor: „În aprilie, intru la operație”
Nicu Grigore, soțul cântăreței Bella Santiago, a fost nevoit să părăsească „Survivor România” după o accidentare. Ce a declarat odată ajuns în țară, pentru Click?!







În ultima ediție a competiției „Survivor”, difuzată de Antena 1, Nicu Grigore de la Războinici a fost nevoit să spună stop aventurii din Republica Dominicană.
Într-un moment de efort intens, Nicu Grigore a suferit o accidentare la picior care l-a împiedicat să continue confruntarea.
Soțul Bellei Santiago a revenit de la medic direct la Consiliul Tribal pentru a anunța oficial că parcursul său în competiție se încheie din cauza problemelor medicale apărute după accidentarea suferită la duelul anterior.
Iată ce declarații a făcut concurentul din echipa Războinicilor la întoarcerea în țară, pentru Click!
Ce diagnostic i-au pus medicii lui Nicu Grigore? „Ruptură de ligamente”
Click!: Nicu, ai părăsit competiția pe motive medicale. Cum te simți după eliminare?
Nicu Grigore: Din punct de vedere medical sunt binișor, diagnosticul este ruptură de ligamente LIA și MCL. Momentan, trebuie să stau liniștit pentru a reduce inflamația, iar în aprilie voi fi programat la operație.
Din punct de vedere psihologic, sunt bine, simt un reset de la „Survivor”, nu prea reușesc să mă conectez la tot ce se petrece în jurul meu, dar este o stare care îmi place, îmi oferă liniște.
Click!: Cum a fost acest show pentru tine? Ai mai fost și în alt reality show, dar nu seamănă deloc cu acea experiență…
Nicu Grigore: „Survivor” a fost pentru mine mai mult decât un show, a fost o experiență, o lecție de viață și de supraviețuire în adevăratul sens al cuvântului. Mă bucur pentru că am reușit să mă adaptez repede situațiilor de acolo și să le fac față.
„Survivor” și „Power Couple” sunt la poluri opuse din toate punctele de vedere, fiind formate diferite.
În ce relații a rămas cu colegii? „Uneori ne mai ciondăneam”
Click!: Cum i-ai simțit pe ceilalți oameni din echipa ta? În ce relații ai rămas cu ei?
Nicu Grigore: Pe ceilalți oameni din echipa mea i-am simțit aproape, chiar dacă uneori ne mai ciondăneam. Totuși, când venea vorba de joc și de supraviețuire reușeam să găsim un front comun pentru a trece împreună peste toate greutățile.
Sunt în relații bune cu majoritatea Războinicilor, nu am plecat cu supărări!
„Cel mai mare regret e că am ieșit prea devreme”
Click!: Care a fost primul lucru pe care ai dorit să-l faci când ai ieșit? Să vorbești cu cei dragi, să mănânci?
Nicu Grigore: Când am ieșit din show, abia așteptam să vorbesc cu cei dragi. Cu mâncarea mă obișnuisem, puteam să mănânc lejer două linguri de orez zilnic. Am reușit inclusiv să gătesc câteva feluri de mâncare cu alge de pe plajă!
Click!: Ai vreun regret după această participare?
Nicu Grigore: Cel mai mare regret este că am ieșit prea devreme din cauza genunchiului. Nu-mi doream să părăsesc competiția așa! Totuși, sănătatea trebuie să fie mereu pe primul loc.
Câți bani ar fi câștigat Nicu Grigore după nouă săptămâni la „Survivor”?!
Nicu Grigore a rezistat nouă săptămâni în competiția de la Antena 1, însă accidentarea l-a obligat să părăsească show-ul.
Deși momentul eliminării a fost unul dificil, acesta s-a întors din Republica Dominicană cu o recompensă financiară frumușică.
Războinicul ar fi fost plătit cu 2.000 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în competiție. Pentru cele nouă săptămâni filmate în Republica Dominicană, suma totală încasată ar fi ajuns la 18.000 de euro, potrivit cancan.ro.
În aceeași ediție în care Nicu Grigore a părăsit competiția, și Adrian Kaan a fost eliminat din „Survivor România” 2026. Astfel, echipa Războinicilor de la Antena 1 a pierdut doi concurenți.































