Oana și Viorel Lis, uniți printr-o legătură karmică. Ce semn identic au ambii pe corp: „Are în același loc” Cum se simte fostul edil al Capitalei: „E o perioadă grea”

#Exclusiv Click!

Oana și Viorel Lis sunt împreună de peste 25 de ani și chiar dacă între ei există o diferență de vârstă de 35 de ani, Oana Lis a fost întotdeauna alături de soțul ei mai mare și l-a îngrijit așa cum se cuvine.

Pentru că Viorel Lis are 82 de ani și se simte din ce în ce mai slăbit, soția lui, care este nedespărțită de el, nu poate pleca prea mult de acasă, decât câteva ore, așa că nu are planuri de vacanță deloc. 

Oana Lis e de părere că între ea și Viorel Lis este o relație karmică, predestinată, pentru că la doi ani de relație au descoperit că au amândoi aceleași semne din naștere, pe mână, și că nu poate ramâne indiferentă la nevoile lui Viorel Lis care a fost întotdeauna familia ei și a ajutat-o de mică. Într-un interviu exclusiv pentru Click!, Oana Lis ne-a povestit care este acum starea de sănătate a fostului edil al capitalei.

Oana, cum sună vara asta pentru tine? Ai timp, poți să pleci undeva?  

Nu, nu o să plec nicăieri pentru că e foarte greu cu Viorel. Și statistic, persoanele cu handicap nu ies din orașul lor. Pentru că,efectiv, nu ai acces în anumite locuri, în anumite clădiri și nu ai cum. Adică ar însemna să mă chinui, să mă duc undeva cu Viorel. 

Dar nu poți să-l lași cu cineva totuși, în care ai încredere...  

Nu am cu cine să-l las ca și ajutor și ca să plătești, în primul rând, trebuie să fie cineva de foarte mare încredere și, în al doilea rând, e foarte scump.Dacă te uiți pe grupurile de “căutăm îngrijitor bătrân” se cer niște salarii mai mari ca în afară. Am eu grijă de Viorel și nici nu se pune problema asta.  Mă bucur așa cum este în București, încerc să-mi fac viața plăcută aici.  

„Am devenit local guide pe Google… Mi-e foarte greu pentru că eu am fost obişnuită mereu să ies în cuplu”

ti cu prietenele tale, mai ai prietene? 

Mai ies, dar să știi că am învățat să ies și singură. Înainte nu puteam să ies singură. Ies singură în diferite locuri.Pentru că am lăsat diferite recenzii prin locurile în care am fost, adică dacă nu mi-a plăcut unul, nu mă mai duc. N-am lăsat recenzii negative, am lăsat numai pozitive în locurile care mi-au plăcut.

Am devenit local guide pe Google. Mi s-a părut super tare nivelul 4, acum vreau să ajung la nivelul 5. Și am observat că sunt oameni care s-au uitat la recenziile mele, de obicei la cafenele sau la doctori, pe unde am fost eu.  Și încerc să mă duc în parc, să mă duc la o cafenea, să-mi fac lucrurile plăcute.  Să merg la o emisiune, să mă întâlnesc cu cineva drag, să mă duc singură să mă plimb. Este greu, mi-e foarte greu pentru că eu am fost obişnuită mereu în cuplu. 

 N-ai avut momente în care ai crezut că o să clachezi? Pentru că tu stai de foarte mult timp cu el acasă și nu poți să pleci deloc… 

N-am crezut că o să clachez. Am clacat și ieri, am urlat de trei ori.De obicei, când ții foarte mult în tine, clachezi la o chestie foarte simplă. Și ca să-ți dau un exemplu, ieri mi-a căzut cheia de la casă undeva printre scaunele la mașină și mi-era greu să bag mâna. Am avut noroc că nu era nimeni pe stradă, m-am dat jos din mașină și am început să urlu... Îmi venea să urlu, adică nu că îmi venea să urlu, am și urlat.  

A fost un moment de... 

Da, de eliberare, normal, absolut normal. Adică nu sunt robot, nu sunt perfectă. Dar imediat trebuie să te ridici, trebuie să te gândești la soluții, trebuie să te gândești cum faci să fie bine. Viorel depinde de mine și nu am cum să clachez. Atunci când ai responsabilitatea cuiva, îți găsești de undeva puterea ca să funcționezi. 

 Îți zice că e norocos? Cred că altcineva în locul tău poate l-ar fi lăsat...Da. Nu, nu…

„Nu m-a judecat, m-a sprijinit să evoluez”

Ai fost devotată...  

Dar nu e vorba numai despre asta, aș vrea să-ți spun ceva, ceva care nu se înțelege.  Nu este vorba numai despre mine. Pentru o altă tipologie de bărbat, nu aș fi făcut lucrurile astea. Viorel, când m-a cunoscut, da, eram mai tânără, dar aveam foarte multe probleme de sănătate. El a mers cu mine la doctor, nu m-a judecat, m-a sprijinit să evoluez. Eu lucrurile astea nu am cum să le uit! Și acum ceea ce fac eu pentru el este pur și simplu o plată karmică,  a ceea ce a făcut el pentru mine. 

Avem 14 ani de la nuntă  și vreo 26 de ani de relație. În ăștia 26 de ani au fost câteva momente în care și noi ne-am certat, și eu l-am jignit pe el și el pe mine, mai tensionate,  dar în rest, de 26 de ani, Viorel îmi zice sărut-mâna de 20 de ori pe zi.  Nu acum, pentru că are nevoie de mine. Și eu la fel îi ofer un respect. Pentru mine nu este o corvoadă. Mi-ar fi plăcut doar să pot să fac mai mult și mai bine.  Lumea mă percepe  de când apar în ochiul public, total invers decât sunt. Lumea mă percepe prin propriille lor proiecții.

„Eu dorm liniștită noaptea, mă simt un om bogat, chiar dacă nu am bani și am și datorii”

Cum ar trebui să te perceapă, că să-i lămurim?

Ar trebui să mă perceapă ca pe un om simplu, un om care a trecut prin toate traumele vieții,  dar asta nu m-a făcut, în primul rând, să mă întorc împotriva lui Dumnezeu, și ăsta e un lucru de care sunt mândră. Nu m-a făcut să urăsc oamenii,  nu m-a făcut să mă port urât cu oamenii  din cauza lucrurilor pe care le-am petrecut. Nu m-a făcut să mă răzbun pe cei care m-au rănit. Sunt un om foarte, foarte credincios, dar credincios în toată ființa mea și în tot ceea ce fac eu. Nu credința aia, te duci și aprinzi lumânări și apoi acasă te duci să-ți bârfeşti vecinii.

Pentru mine asta este una dintre puterile mele, pentru că multă lume mă întreabă, dar cum faci față?  Păi atunci când ești în credință,  când ștîi că totul are un scop,  când știi că Dumnezeu te vede în orice clipă a vieții, nu doar când te duci la biserică, atunci pur și simplu devii mai bun. Nu ai altă alternativă decât să devii mai bun cu fiecare lucru pe care îl faci.

Eu dorm liniștită noaptea, mă simt un om bogat, chiar dacă nu am bani și am și datorii, de fapt. AMă simt atât de bogată, mă simt atât de liniștită, mă simt atât de împăcată cu mine, cu sufletul meu. Consider că eu și cu Viorel avem o relație karmică. Pentru că multe lucruri pe care eu le fac acum pentru el, le-a făcut el pentru mine la începutul relației. Faptul că aveam acelaşi semn din naștere, acest ciorchine de strugure... Viorel are în același loc.  

Da? 

Da, pe aceeași mână. Adică nu are cum să fie indiferent. Relația cu Viorel mi-a adus plus valoare.  Adică atunci când l-am cunoscut și cum sunt acum, sunt cu totul o altă persoană. M-a ajutat să-mi întăresc sinele, el a fost familia mea, tatăl meu, mama mea, prietenul meu.

Te-ai gândit vreodată ce o să faci când nu o să mai fie? Pentru că eștfoarte atașată de el.  

Da, e foarte greu să te gândești la lucrul ăsta. Niciodată nu ești pregătit să pierzi pe cineva drag  sau pe cineva din familie. Tocmai din acest motiv mă concentrez pe prezent, ca să nu regret după. Eu consider că trebuie să faci tot ce poți pentru un om cât este în viață. Trebuie să fim atenți cu cei dragi cât sunt în viață. Chiar am vorbit zilele trecute cu Viorel că eu nu o să fac pomeni sau alte astfel de lucruri. El a zis: “dar nici nu vreau”.

Loc de veci are, știu că s-a tot scris...

Da, i-a făcut verișoara lui cadou un loc de veci. Nu avea, pentru că la un moment dat a vrut să fie incinerat,  dar s-a răzgândit între timp.

La cimitirul Bellu?

Nu. Își dorește să se întoarcă la țară, unde a copilărit, unde s-a născut.  Când ajungi spre sfârșitul viețîi, trebuie să ajungi să fii împăcat cu tine, cu alegerile tale, și nu mai contează ce funcție ai avut. Viorel a stat la masă cu Regele Mihai, a fost cu oameni care erau primari, acum sunt președinți de țări, el nu vorbește despre lucrurile astea, el vorbește de lucruri emoționale, adică contează, de fapt, cum te-ai simțit și ce-ai făcut. La sfârșit, normal, doreşti să te-ntorci  de acolo de unde ai plecat, vorbește de părinții lui,  de cum s-a simțit, ce a făcut, adică lucrurile astea s-au estompat,  cine a fost el și ce a făcut.  

Cum se simte Viorel Lis acum? Care-i starea lui de spiritca sănătate?  

E o perioadă grea! Căldura afectează persoanele cu probleme cronice de sănătate, dar, încercăm cu aerul condiționat, cu diferite  metode...

Și în continuare pe tratament?  

Da, normal. Viorel are 82 de ani. Este greu, dar atunci când ai credință în suflet și știi că ești împăcat cu tine, nimic nu e greu.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
maurice munteanu
banner andrei stefanescu png
Ce fel de femeie își dorește lângă el Ispita “Jaguarul” de la “Insula Iubirii”
Cu cine își  lasă Anca Dinicu băiețelul cât timp filmează pentru noul show de la Antena 1, The Ticket!
Ispita Andreea Crăciun de la “Insula Iubirii” are o fetiță de 5 ani
banner delia jpg
Mihai Bendeac, declarații exclusive despre reîntoarcerea la Antena 1
banner bursucu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net