Schimbarea radicală pe care o face Ramona Bădescu la 55 de ani! „Fiul meu, Ignazio, este miracolul vieții mele!”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Ramona Bădescu a împlinit 55 de ani pe 29 noiembrie. Vedeta și-a petrecut ziua de naștere în familie. A intrat între timp și în politică, mai precis pe 1 Decembrie, și a povestit din toate câte puțin pentru Click!

Fiul ei de 4 ani, Ignazio, rămâne însă cea mai mare bucurie a vieții sale de până acum. Ramona Bădescu ne-a mărturisit și cât de tare o să îi lipsească tatăl ei la masa de Crăciun, căci părintele său s-a stins în noiembrie 2020, la 89 de ani, într-un spital pe care chiar el l-a construit la Craiova.

Ramona, cum ai petrecut de ziua ta? Ai împlinit 55 de ani pe 29 noiembrie! La mulți ani!

Va mulțumesc din suflet! La 55 de ani am fost sărbătorită în familie cu iubire, răsfăț, îmbrățișări și cu  puterea pe care numai familia ți-o poate da pentru că am un an important care mă așteaptă. M-am încărcat cu energie și iubire de la fiul meu, Ignazio, cu iubirea lui Fabio, a mamei mele ai a prietenilor și apropiaților mei. M-am dedicat numai lor, am vrut să fie o sărbătoare mai intimă, să ne bucurăm unii de alții.

Ai avut o lună noiembrie aglomerată, cu mai multe spectacole și ai adus pentru prima dată la București spectacolul tău, „Pasiune”!

În sfârșit, după atâția ani, datorită susținerii Ministerului de Cultură și a Ambasadei italiene, am reușit să fac și la București spectacolul „Pasiune”. Am reușit să aduc  trupa mea, Canta Napoli într-un spectacol  plin de emoție și povestiri, cu imagini, monolog, despre viață mea artistică prin cuvântul „Pasiune”. Este un cuvânt și o emoție care mă reprezintă, poate mult mai puternic decât iubirea. Îmi place să trăiesc pasional și pasiunea are mai multe forme pentru mine, de prietenie, de iubire, de mâncare...

Cum este Ignazio, fiul tău, la 4 ani?

Crește, îmi dau seama din ce în ce mai mult, cum se zice, „copii mici probleme mici, copii mari, probleme mari”. Mi-am schimbat total modul de a fi, a exista. Dacă până acum puneam pe primul loc problemele mele de lucru, spectacolele, alergătura, acum pe primul loc este el, fiul meu, apoi, bineînțeles, Fabio și mama. Dar Ignazio este miracolul vieții mele și pe zi ce trece îi sorb momentele și cuvintele pe care le spune de la o zi la alta, zâmbetul, problemele de zi cu zi, marmelada din dovleac pe care făcut-o și mi-a adus-o acasă de la grădiniță. El este viața și sufletul meu și pentru el aș face orice!

Cum intri în noul an și ce îți dorești de la 2024?

În noul an intru cu forță, cu putere, cu curaj, cu asumarea unor acțiuni pe plan cultural, pe plan social, pe plan politic pentru că pe 1 Decembrie, în cadrul Congresului Extraordinar de la Alba Iulia, m-am alăturat echipei AUR și îmi doresc să facem lucruri frumoase împreună.

Sunt plină de speranță, întotdeauna mi-a plăcut să lupt pentru dreptate și pentru un ideal, pentru ceva mai bun, așa cum pot eu, cu forța mea, cu sufletul meu.

Ai în continuare o siluetă de invidiat!

Asta pentru că nu stau mult în România, pentru că dacă aș sta aici pe lângă sărmăluțe și salata de boeuf, s-ar duce imediat..

Gătești românește în Italia?

 În principiu gătesc românește dar foarte dietetic. Nu sunt vegetariană dar nici o persoană care să mănânce foarte multă carne. Îmi plac foarte mult fructele, legumele, germenii de grâu, de soia, shake-urile sănătoase, de ovăz cu lapte de migale,  cu banane, vișine și tot felul de fructe. Beau foarte multă apă cu ghimbir și cu lămâie în perioada aceasta și fac multă mișcare. Merg în fiecare zi la sală, combin exercițiile de aerobică cu yoga, pillates.

Unde te vor prinde sărbătorile de iarnă?

Tot în familie! Sunt o persoană clasică, tradițională, iubesc familia și chiar dacă  sunt tristă că tata nu mai e, sper ca de acolo de sus să-și îndrepte privirea către noi. Tati era o fecioară care a plecat dar îl am pe Ignazio,  fecioara care a venit și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mama este cu noi iar sărbătorile încă mai sunt ca în copilărie. Poftesc la tot,  la tradițiile mele de sărbători. În Italia când am făcut sarmale i-am dat gata pe italieni. O  să prepar și eu câte ceva. Salata de boeuf pe care o fac eu personal, tiramisu cu mandarine pe care i-l fac lui Ignazio, iar lui Fabio îi plac și preparatele noastre dar fără usturoi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner marian ralea jpg
banner alina chivulescu png
index (50) webp
banner pavel bartos png
Banner Iuliana Pepene
banner MIRUNA DIN TATUTU jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net