3 tipuri de asigurare pe care oricine trebuie să le aibă

3 tipuri de asigurare pe care oricine trebuie sa le aiba jpg

Chiar dacă piața asigurărilor nu este încă la fel de dezvoltată ca în alte țări europene, românii sunt tot mai interesați să își asigure casele, mașinile, sănătatea și chiar viața. Pe lângă asigurările obligatorii, există multe tipuri de polițe care ne pot ajuta să întâmpinăm situațiile neprevăzute. Iată care sunt cele mai importante.

Asigurarea de sănătate

Toți angajații, pensionarii și minorii din România sunt deja asigurați în sistemul de sănătate public. Însă tot mai mulți români sunt interesați de asigurările private de sănătate. De cele mai multe ori, ele sunt oferite de angajatori, însă poți să închei o astfel de poliță și ca persoană fizică dacă vrei să ai parte de tratamente decontate și în sistem privat. Există polițe care acoperă doar internări și chirurgie, dar și polițe care includ partea de prevenție și ambulator, adică acoperă orice consultație, analiză, investigație. Prețul diferă, desigur, în funcție de includeri, dar și în funcție de vârsta asiguratului și de afecțiunile preexistente.

Asigurarea locuinței

Asigurarea PAD este obligatorie în România, dar acoperă numai daunele produse din cauze naturale (cutremur, inundații, alunecări de teren). Românii sunt familiarizați însă și cu asigurările facultative, pentru că ele sunt cerute de bănci atunci când locuința este cumpărată prin credit ipotecar. Aceasta nu este doar o formalitate, căci asigurarea facultativă se poate dovedi foarte utilă, inclusiv în cazul unor daune des întâlnite, precum banalele inundații produse de țevile sparte. Polițele private variază în funcție de includeri și de serviciile extra oferite. Unii asiguratori oferă posibilitatea de constatare video sau chiar autoconstatare, atunci când daunele se încadrează într-o anumită sumă, ceea ce înseamnă mai puțin timp pierdut și o rezolvare mai rapidă. De asemenea, poți solicita o clauză de răspundere civilă față de terți, astfel încât asiguratorul să acopere și eventualele daune pe care le produci tu vecinilor.

Asigurarea de viață și invaliditate

Nimeni nu vrea să se gândească la astfel de evenimente triste, așa că asigurările de viață sunt, probabil, cele mai puțin accesate în România. Totuși, dacă ai o familie care depinde financiar de tine, este indicat să te gândești la o poliță de viață. Ea poate include o clauză de invaliditate temporară sau permanentă, dar și așa-zisele clauze de boli grave, care acoperă tratamente oncologice, neurochirurgie și alte intervenții extrem de scumpe.

Acestor tipuri de asigurări pe care oricine trebuie să le aibă li se pot adăuga și alte polițe, dacă vrei să fii pregătit pentru orice situație neprevăzută:

●      asigurarea CASCO pentru cei care au mașină

●      asigurarea de sănătate pentru animale de companie

●      asigurarea animalelor de fermă

●      asigurarea de călătorie, care poate include și o clauză storno, atunci când călătorești în afara țării.

Nu uita că unii angajatori oferă, în pachetul de beneficii adresat angajaților, și unele tipuri de asigurări. Atunci când îți alegi un job, ține cont și de acest aspect.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
1 despartire zodii jpg jpeg
1 pilaf sarbesc jpg jpeg
cub horoscop 2 gif
image
actualitate.net
image
actualitate.net