Ce trebuie să faci dacă ai avut COVID?

După un val 4 cu un număr mare de cazuri severe, ne pregătim deja de valul 5 al pandemiei cu noul coronavirus, deoarece infecția continuă să se răspândească în comunitate. Întrucât formele medii și severe de COVID-19 sunt însoțite de complicații pe termen lung, medicii recomandă evaluarea stării de sănătate după trecerea prin infecție, pentru a realiza un bilanț al afectării și a stabili dacă sunt necesare programe specifice de recuperare medicală.

image

Caracteristic pentru infecția cu noul coronavirus este că simptomatologia, adică prezentarea clinică a bolii, nu se corelează întotdeauna cu severitatea afectării. Astfel, la unii pacienți cu COVID, evaluarea stării de sănătate poate evidenția o afectare organică importantă, mai ales pulmonară, deși persoanele respective poate că nu au resimțit decât un eventual disconfort respirator și câteva simptome ușoare.

Fiind o boală multisistemică ce poate afecta întreg organismul, simptomatologia perioadei de convalescență poate fi variată, iar printre cele mai frecvente manifestări persistente se numără:

  • Dificultățile de respirație (dispneea);
  • Tusea persistentă;
  • Durerile toracice;
  • Oboseala;
  • Tulburările gastrointestinale;
  • Manifestările cardiovasculare.

Toate aceste manifestări împreună cu riscul ca afectarea organică să nu fie evidentă clinic imediat fac ca o evaluare medicală riguroasă să devină necesară, cu investigații complete, pentru abordarea corectă a simptomelor persistente și pentru prevenirea unor potențiale complicații pe termen lung.

Pentru pacienții la care au trecut cel puțin două săptămâni de la primul test RT-PCR pozitiv pentru SARS-CoV-2, specialiștii SANADOR au pregătit un set complet și complex de analize imagistice, funcționale și de laborator, pe baza cărora medicii pot evalua eventualele probleme de sănătate cauzate de trecerea prin boală.

Pachetul SANADOR de evaluare post-COVID conține, pe lângă consulturi de pneumologie și cardiologie, CT pulmonar (indicat de medicul pneumolog) realizat cu cele mai performante echipamente imagistice disponibile în România, teste de evaluarea a statusului imun (anticorpi anti-SARS-CoV-2, inclusiv anticorpi anti-spike RBD), teste de coagulare, teste de inflamație, teste de evaluare a funcțiilor hepatică și renală, teste funcționale (spirometrie, EKG).

În luna ianuarie, pachetul SANADOR de evaluare post-COVID poate fi accesat la un preț special, cu discount. Află mai mult!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net