Durere de spate, ce iradiază în picioare, și senzație de amorțeală? Despre ce boală poate fi vorba?
Durerea persistentă de spate, în zona lombară, care poate iradia spre membrele inferioare, însoțită de senzație de amorțeală, slăbiciune musculară și parestezie, poate indica o afecțiune frecventă a coloanei vertebrale – hernia de disc lombară.
O astfel de afecțiune apare, de regulă, ca urmare a deteriorării unuia sau a mai multor discuri intervertebrale odată cu înaintarea în vârstă, ducând la o compresie a rădăcinilor nervoase ale segmentului de coloană afectat.
„M-am prezentat la medic cu dureri lombare foarte puternice și pareză pe piciorul stâng. În urma consultului și a efectuării unor investigații imagistice, am fost diagnosticată cu hernie de disc lombară L4-L5 stângă, voluminoasă, compresivă”, a mărturisit Aurelia, o pacientă de 48 de ani.
Însă, la apariția herniei de disc lombare contribuie și efectuarea în mod repetat a unor activități care suprasolicită coloana, dar, în aceeași măsură, și unele traumatisme, sedentarismul și scăderea densității osoase.
În lipsa diagnosticului și a unui tratament corespunzător, hernia de disc lombară poate avea consecințe dintre cele mai neplăcute, cu un impact puternic asupra calității vieții pacientului. Afectarea mobilității și lezarea permanentă a măduvei spinării sunt doar două dintre complicații.
Gheorghe este un alt pacient care s-a confruntat cu o astfel de complicație a herniei de disc lombare. „Am ajuns la spital în urma unei sărituri nereușite, când s-a produs un șoc în zona lombară. Am resimțit ulterior niște dureri groaznice la piciorul stâng cu efect de semi-pareză”, și-a amintit pacientul în vârstă de 62 de ani, care mai trecuse în trecut prin două operații în aceeași zonă.
Diagnosticul de certitudine al herniei de disc lombare este stabilit de medicul neurolog, în urma unui examen clinic și a unei anamneze complete, la care se adaugă și investigații imagistice specifice – radiografie, RMN, CT și EMG (electromiografie). Tratamentul depinde de severitatea herniei și de particularitățile pacientului. Astfel, tratamentul poate fi non-chirurgical (în cazurile ușoare) sau chirurgical, atunci când terapiile anterioare, care nu vizează chirurgia, nu au dat rezultate. Intervenția chirurgicală pentru hernia de disc este recomandată în cazuri atent selecționate și se poate efectua atât clasic, cât și modern, prin tehnici mai puțin invazive, cu rezultate remarcabile imediat și pe termen lung.
„Mi-am recăpătat capacitatea motorie a piciorului stâng și am scăpat de durerea care mă teroriza de peste doi ani”, a spus, plină de bucurie, Aurelia, după ce a fost tratată chirurgical la Spitalul Clinic SANADOR.
De tratament chirurgical a avut nevoie și Gheorghe. Operația a decurs fără probleme și s-a încheiat cu succes: „Seara m-am dat jos din pat. Am putut pleca acasă pe picioarele mele și perfect sănătos.”
La SANADOR, pacienții au acces la consulturi de specialitate și investigații imagistice specifice, pentru diagnosticarea corectă a herniei de disc, realizate cu ajutorul celor mai moderne aparate RMN, cu putere 3 Tesla. Astfel de echipamente oferă medicului informații prețioase legate de poziția discului herniat și de situarea acestuia în raport cu alte structuri. Atunci când există indicație pentru tratament chirurgical, intervențiile sunt realizate ori de câte ori este posibil prin tehnici cât mai puțin invazive, de medici neurochirurgi foarte bine pregătiți și cu o vastă experiență în afecțiunile vertebro-spinale. Pentru obținerea celor mai bune rezultate, Spitalul Clinic SANADOR are în dotare echipamente de ultimă generație, ultraperformante, precum microscopul operator Zeiss Kinevo 900, cu tehnologie integrată 4K, special conceput pentru intervenții de neurochirurgie extrem de complexe și minuțioase.