Fotbaliștii care s-au căsătorit cu fanele lor

jucatori jpg

Poveștile de dragoste dintre fotbaliști și soțiile lor au stârnit tot timpul atenția. Presa de specialitate realizează pictoriale, iar jucătorii se afișează adesea cu soțiile lor la evenimente de top, dar și pe rețelele de socializare. Înainte să ajungă la o poveste de iubire cu fotbaliștii, multe femei erau fanele acestora.

E cazul unor fotbaliști de top cum ar fi Lionel Messi, David de Gea și Sergio Ramos. Mai multe detalii interesante despre poveștile de dragoste în care aceștia sunt implicați poți descoperi în rândurile de mai jos.

Lionel Messi și Antonella Roccuzzo

Lionel Messi a început relația cu Antonella Roccuzzo în 2008. Messi o cunoștea pe Antonella de la vârsta de 5 ani, deoarece este verișoara celui mai bun prieten din copilărie, Lucas Scaglia, care este și jucător de fotbal. Totul a început așadar în 1996, când Messi și Scaglia au început să petreacă timp împreună. Messi a confirmat apoi relația cu Antonella în ianuarie 2009 și a recunoscut că era îndrăgostit de ea încă de la vârsta de 9 ani. Presa a relatat că Messi a spus încă din copilărie că Antonella va fi iubita lui într-o zi. Cei doi au împreună trei băieți: Thiago (născut în 2012), Mateo (născut în 2015) și Ciro (născut în 2018).

Pentru mulți, Messi este poate cel mai bun fotbalist din istorie. Rezultatele sale sunt impresionante și a câștigat tot ce se putea. La finalul anului trecut a devenit campion mondial cu naționala Argentinei. El a câștigat Liga Campionilor de patru ori cu FC Barcelona și mai are în palmares și zece titluri cu FC Barcelona în La Liga și alte două cu PSG în Ligue 1.

La nivel individual, argentinianul a câștigat de șapte ori până acum Balonul de Aur. Pare o simplă formalitate să-l câștige și pe al optulea, conform cotelor la pariuri sportive, acolo unde Messi are un avantaj clar în fața principalului său urmăritor, Erling Haaland, în timp ce pentru fotbaliști ca Robert Lewandowski și Kylian Mbappe ar fi mai degrabă un miracol să-l poată opri pe argentinian în acest an.

David de Gea și Edurne Garcia

Portarul spaniol David de Gea s-a căsătorit cu unul dintre fanii săi, o cântăreață pe nume Edurne Garcia Almargo. Aceasta este și actriță și prezentatoare TV și își manifestase din timp simpatia pentru portarul trecut pe la Atletico Madrid și Manchester United. Relația dintre cei doi a început în 2010, iar Edurne publică adesea pe rețelele de socializare imagini cu ea și cu David de Gea. Ea este cu cinci ani mai mare decât David, dar se înțeleg bine. În plus, s-a axat mult pe cariera muzicală și a lansat nu mai puțin de cinci albume de studio.

David de Gea a ajuns la 32 de ani și în carieră a jucat pentru doar două echipe. A fost crescut la Atletico Madrid, unde a stat două sezoane la prima echipă, până în 2011, când s-a transferat la Manchester United. A fost titularul postului de portar din ultimii ani, însă în vară contractul său a ajuns la final și nu a mai fost prelungit. De Gea a jucat 545 de meciuri pentru gruparea de pe Old Trafford și este al șaptelea jucător din istoria lui United ca număr de apariții. Portarul are și 45 de prezențe la prima reprezentativă a Spaniei, dar ultima datează din 2020.

Sergio Ramos și Pilar Rubio

Povestea de dragoste dintre Sergio Ramos și Pilar Rubio este cu adevărat inedită. Într-un interviu, Ramos a dezvăluit că a avut trei vise cu prezentatoarea de televiziune din Spania înainte de a o întâlni. Ramos și Rubio s-au căsătorit în cele din urmă, iar la ceremonia din Sevilla au luat parte fotbaliști cunoscuți ca Marcelo, Jordi Alba și David Beckham.

Pilar Rubio a mărturisit ulterior că a fost dintotdeauna îndrăgostită de Sergio Ramos și că i-a plăcut jocul său. Cei doi sunt împreună din septembrie 2012 și au trei băieți împreună: Sergio (născut pe 6 mai 2014), Marco (născut pe 14 noiembrie 2015) și Alejandro (născut pe 25 martie 2018).

Sergio Ramos se apropie de finalul carierei, dar are un palmares de invidiat. A fost jucătorul lui Real Madrid între 2005 și 2021, perioadă în care a câștigat tot ce își dorea din postura de căpitan. Între 2021 și 2023 a fost jucătorul lui PSG, unde are două trofee în Ligue 1. Cea mai bună perioadă rămâne cea de la Real, cu patru trofee de Liga Campionilor în palmares.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
1 despartire zodii jpg jpeg
1 pilaf sarbesc jpg jpeg
cub horoscop 2 gif
image
actualitate.net
image
actualitate.net