Prima ediție Wonder Family Fest: veselie, culoare și magie pură

Magie, veselie și zile de poveste. Asta a însemnat prima ediție a Wonder Family Fest, cel mai mare festival pentru familii din România, care a avut loc între 2 și 4 august, în comuna Feleacu, din județul Cluj. Peste 50.000 de oameni s-au bucurat, în cele trei zile, de zeci de activități organizate în zone tematice, alături de un line-up impresionant, patru scene, zone de relaxare de poveste, piscină cu plajă, conferințe pentru părinți. Luis Fonsi, câștigător al Grammy-ului latin, a fost headlinerul evenimentului și a făcut un show total în prima seară a festivalului. Deși a plouat, mii de fani de toate vârstele au fredonat, odată cu el, ”Échame La Culpa” și, bineînțeles, “Des-pa-ci-toooo”! Wonderland Resort, locul de basm în care a fost organizat festivalul, l-a fermecat și pe celebrul artist.

Wonder Family Fest.
Wonder Family Fest.

”Mulțumesc Cluj, mulțumesc Wonderland. A fost absolut minunat pe scenă. Nu cred că ploaia a deranjat pe cineva, iar muzica ne-a adus ca de obicei mai aproape, împreună. M-am simțit excelent, revin oricând în România! Anul viitor vreau să ne revedem aici, și de data asta îmi aduc și familia, cu siguranță!”, a declarat Luis Fonsi după concert.

Cei mici au fost nerăbdători să îi audă și pe Iuliana Beregoi, Andra Gogan sau Dorian Popa, senzații ale generației Z. Pe lângă concertele susținute, artiștii s-au plimbat tot weekendul prin festival, iar fanii au putut să interacționeze cu ei. Bosquito a fost o apariție adorată de toți, de la mic la mare, Smiley a încheiat ziua de sâmbătă pe scena principală, cu piesele sale arhicunoscute, iar Proconsul a înseninat dimineața de duminică. Concertul de final de festival a fost susținut de Theo Rose, care a făcut furori chiar și după plecarea de pe scenă. Festivalierii au continuat să o aplaude și să strige „BIS” minute în șir după finalul momentului artistic. Festivalul s-a încheiat duminică seara, cu un impresionant moment de acrobație la înălțime și un foc de artificii pe măsură.

Theo Rose: ”N-am văzut niciodată un loc mai frumos la noi în țară! Poate nici afară. Dar e minunat că avem așa ceva la noi, în Cluj. N-am stat într-o astfel de cameră de hotel niciodată în viața mea. Ne-am pierdut, atât e de mare. Mulțumim, Wonderland Cluj! A fost minunat să văd în fața mea oameni de toate vârstele, de la copii, până la bunici, care să cânte cu mine. De obicei trebuie să mă adaptez, dar acum a fost 3 în 1. A fost minunat și am putut să fiu eu cu totul.”

Spectacole de magie, teatru de păpuși, momente de jonglerii și de acrobație

Wonder Family Fest.
Wonder Family Fest.

Pe lângă scena mare, festivalierii au avut la dispoziție și Latino Stage și Kids Stage, unde au avut loc spectacole de magie, teatru de păpuși, momente de jonglerii și de acrobație. Kids Land a avut și o regină, Zurli Land, tărâmul plin de culoare, jocuri, provocări și premii în care micuții au fost întâmpinați zilnic de toate personajele Zurli, în frunte cu Maya și Tanti Prezentatoarea. Iar Joy Land, zona cu mașinuțe, carousel, căsuțe și tobogane gonflabile, ”încununate” de fascinanta roată panoramică a completat perfect atmosfera

Dino Land, un loc fascinant unde dinozaurii prind viață, a fost perfect pentru micii exploratori care au venit la festival. Traseul este amenajat prin pădure și include peste 40 de dinozauri animatronici în mărime naturală. Pentru amatorii de senzații tari au fost organizate o serie întreagă de activități și spectacole în aer: salt în tandem cu parașuta, alături de SkyDive Transilvania, zboruri cu elicopterul și show-uri aviatice cu acrobații pe cer.

În cadrul Wonder Family Fest, au fost organizate și conferințele pentru părinți Family Talks - ”discuții istețe pentru părinți relaxați” powered by Parentool, purtate cu specialiștii invitați: Mirela Retegan (entertainer), Rodica Afrăsinei (psihoterapeut), Vlad Popescu (medic pediatru), Laura Antofie (consilier în somnul copiilor), Sabina Voinea - Ateliere Montessori (consultant Montessori), Gabriela Maalouf, psiholog (psihoterapeut), Ioana Mesea (nutriționist), Cezara Botez (psiholog) și Andreea Mihai (consilier parental).

Baby Land powered by PetitBebe a fost spațiul special amenajat pentru familii cu bebeluși și copii mici - un spațiu liniștit cu pătuțuri pentru somnul de amiază, mese de schimbat scutece, fotolii pentru alăptat și multe jucării, alături de cărucioarele care au putut fi închiriate gratuit.

Zonele de mâncare au fost diferite de ”clasicele” zone de food court de festival: în loc de truck-uri, participanții au avut la dispoziție șapte restaurante amenajate în cele 4 clădiri ale resortului, cu meniu a la carte sau cu bufet cu zero timp de așteptare. Mâncarea caldă și sănătoasă a putut fi servită în tihnă, la masă, în săli mari, cu aer condiționat.

Parcul de distracții Wonderland, festival tot timpul anului!

Wonder Family Fest.
Wonder Family Fest.

Wonder Family Fest a fost mai mult decât un festival. A fost o sărbătoare a imensului resort întins pe o suprafață de peste 357.000 mp. Amenajat într-un cadru feeric, natural, la liziera pădurii, resortul a inaugurat, cu ocazia festivalului, mai multe atracții care vor rămâne deschise de acum încolo, precum: Adrenaline Tower, cel mai înalt turn de acest gen din lume și primul din România, Adventure Land cu tiroliană, Wonder Ludge - pistă de boburi gravitaționale și traseu de tubing. Tot cu ocazia festivalului a fost inaugurată și Wonder Pool - piscină în aer liber, o superbă oază de relaxare întinsă pe o suprafață impresionantă de 13.000 mp, cu 10.000 mp de plajă și 3.000 mp de apă.

Și tocmai fiindcă majoritatea zonelor inaugurate cu ocazia Wonder Family Fest rămân ”în picioare” și după festival, organizatorii anunță că brățara de festival nu expiră! Astfel, cei care revin la Wonderland Resort vor putea folosi banii rămași pe brățară pentru a plăti acces la oricare dintre atracțiile parcului, inclusiv echitație, paintball sau tir cu arcul, sau, de ce nu, îi pot ”preschimba” într-o masă gustoasă.

Brațara de festival rămâne valabilă. Banii, recuperați online sau la Recepție

Wonder Family Fest.
Wonder Family Fest.

Festivalerii care doresc să-și recupereze banii încărcați pe brățară și necheltuiți pot să îi recupereze în două feluri:

-        Online: Cei care au primit brățara acasă, au primit și un QR Code pentru top-up. Ei pot scana din nou același QR CODE și să selecteze opțiunea de refund. Cei care nu mai au acel cod,  pot veni cu brățara la Wonderland 👇

-        De la Recepția Wonderland - oricând, până la finalul anului 2024. Nu uita sa aduci cu tine brățara!

Prețuri speciale pentru Wonder Family Fest 2025 - preînscrieri deschise

O nouă ediție a Wonder Family Fest se pregătește deja pentru 2025, iar toți cei care își doresc să revină la festival pot să se preînscrie pentru a beneficia de prețuri speciale la abonamente, pe formularul disponibil online, aici.

Darius Mârza, CEO Wonderland Resort: ”Am avut o ediție de festival de colecție și deja ne gândim cu mare entuziasm la următoarea. Până în 2025, dorul ne va fi potolit de evenimentele speciale pe care le organizăm la Wonderland Resort în timpul anului. Pentru că aici, la noi, magia și distracția nu se opresc niciodată. Suntem recunoscători de toate reacțiile frumoase pe care le-am primit din partea participanților încă din timpul festivalului. A fost primul eveniment de o asemenea anvergură pe care îl organizăm și am avut multe provocări pe parcurs. Am pus accent pe calitatea activităților și a spectacolelor pentru copii. De asemenea, am ținut mult să oferim mâncare caldă, sănătoasă, în spații în care familiile au putut să stea în jurul mesei, împreună. Ca la orice eveniment la început de drum, am avut și noi câteva scăpări de organizare și vrem să ne cerem scuze celor care le-au resimțit. Nu ne așteptam, poate numai visam, la un număr atât de mare de participanți, așa că pe partea de acces și parcări am întâmpinat mici dificultăți la orele de vârf. Este cu siguranță un aspect la care vom lucra până la următoarea ediție de festival. Sper însă ca în amintirea tuturor să rămână ce e mai important: imaginea acestor zile de poveste și a momentelor neprețuite petrecute împreună cu familia.”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sarmale freepik jpg
horoscop saptamanal shutterstock 1677373537 jpg
image png
zodii norocoase webp
culori norocoase februarie zodii 1170x780 jpeg
image png
image png
unghii rosii cu auriu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net